Regiunea de vest a României este menționată în buletinul lunar al unui organism al Comisiei Europene ca fiind printre cele mai afectate din UE de căldura extremă şi lipsa precipitaţiilor, alături de Franţa, sud
Ziua Limbii Române, sărbătorită la Chişinău
Academia Română (AR) și Academia de Științe a Moldovei vor organiza împreună, la Chișinău, sesiunea de „Lecturi academice” dedicată sărbătorii naționale „Ziua Limbii Române”, informează un comunicat de presă al AR.
Manifestarea va avea loc vineri, 31 august, în Sala Azurie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei. La eveniment va participa academician Eugen Simion, președintele Secției de literatură și filologie a Academiei Române, care va susține prelegerea cu titlul „Cultura naţională şi provocările globalizării”. Prelegerea va fi urmată de lansarea volumelor „Proza lui Mihai Eminescu”, de acad. Eugen Simion, şi „Modelul de existenţă Eugen Simion”, autor Mihai Cimpoi. Evenimentul este organizat cu participarea Institutului de Filologie Română „B.P. Hasdeu” din Chișinău.



.jpg)