Tehnologia digitală a pătruns profund în lumea contemporană și în viața omului, încât aproape că este imposibilă separarea ei sau deconectarea de la variatele ei forme, chiar și pentru câteva minute. Dacă
Proiectele cu finanţare europeană, o şansă în plus pentru România
România are în această perioadă o şansă majoră de a face investiţii puternice cu ajutorul fondurilor europene. Deja, numărul acestora a crescut considerabil în ultima perioadă, respectiv 2.154, cu o valoare de 3,7 miliarde de euro, a anunţat premierul Emil Boc.
Potrivit acestuia, comparativ cu anul trecut, numărul proiectelor aprobate a crescut de cinci ori, de la 420 la 2.154. Din punct de vedere al valorii lor, acestea au crescut de cu mai mult de 86%, de la 2,1 miliarde de euro la 3,7 miliarde de euro. De asemenea, potrivit premierului, valoarea plăţii către beneficiari a contractelor semnate s-a dublat, ajungând la 290 de milioane de euro. „Aceasta înseamnă dublu faţă de valoarea de 145 de milioane de euro, cât a fost suma totală plătită în perioada 2007-2008“, a spus prim- ministrul. Boc a subliniat că se aşteaptă ca, în urma accelerării proceselor de aprobare a proiectelor şi de semnare a deciziilor de finanţare, să crească substanţial în partea a doua a anului această componentă a plăţilor directe către beneficiari, dar şi în urma acreditării a celor şase din cele şapte programe operaţionale sectoriale. Comisia Europeană a aprobat 11 proiecte majore din domeniul mediului, valoarea cumulată a acestora depăşind 1,1 miliarde de euro. „România are aprobat de către CE 11 proiecte majore din domeniul mediului pentru infrastructura de alimentare cu apă, tratarea apelor uzate, managementul deşeurilor şi, în fapt, sunt cele mai multe proiecte majore aprobate unui stat membru al UE în perioada de programare 2007-2013“, a subliniat Boc.