Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
22 aprilie, zi de grevă generală pentru sindicaliştii din învăţământ
Federaţiile sindicale din învăţământ au reanalizat problemele din sistem privind sumele insuficiente pentru cheltuielile de personal, ordonanţa de reducere a posturilor, Legea educaţiei şi vor organiza o grevă generală în 22 aprilie şi recomandă profesorilor să nu participe la examenele naţionale.
Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţiei "Spiru Haret", Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN) şi Federaţiei "Alma Mater" s-au întâlnit, miercuri, pentru a reanaliza situaţia învăţământului românesc şi problemele cu care se confruntă salariaţii din sistem, se arată într-un comunicat comun al celor patru federaţii. Mai mult, membrii de sindicat au primit recomandări să nu participe la examenele naţionale care vor începe pe 19 aprilie cu testarea competenţelor digitale, să nu treacă notele în documentele şcolare oficiale. În cazul în care nu vor găsi rezolvări la problemele expuse, sindicaliştii avertizează că nu vor încheia situaţia şcolară, nu vor desfăşura examenele cu verificare pe parcurs din universităţi şi vor declanşa greva generală în prima decadă a lunii iunie 2010.