Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
70% dintre cadrele didactice intră în grevă generală pe 31 mai
Reprezentanţii principalelor federaţii sindicale din învăţământ au anunţat că pe data de 31 mai vor intra în grevă generală, fiind decişi să boicoteze examenul de bacalaureat. Aceştia îi cer ministrului Educaţiei să aibă "o atitudine tranşantă şi să nu accepte diminuările salariale sau alte sacrificii în sistemul educaţional.
Reprezentanţii sindicaliştilor din Educaţie au declarat, în urma întrevederii cu ministrul Daniel Funeriu, că nu s-au găsit soluţii şi că vor boicota sfârşitul de an şcolar şi examenul de bacalaureat, din data de 31 mai intrând în grevă pe termen nedeterminat. "Soluţii există, dar nu se acceptă alte variante. I-am propus ministrului să aplice Legea nr. 221 privind mărirea salariilor şi apoi să se opereze reducerile salariale", a spus vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ, Simion Păncescu. Potrivit acestuia, Guvernul şi ministrul Educaţiei au propus soluţii "inacceptabile" pentru sistemul de învăţământ. Sindicalistul a afirmat că există alte domenii în care se pot face restructurări, domenii în care s-au făcut în ultimii ani angajări "nejustificate". La rândul său, preşedintele executiv al Federaţiei "Spiru Haret", Marius Nistor, a declarat că ministrul Educaţiei se află într-o situaţie în care trebuie să reducă salariile cadrelor didactice, dar şi în aceea în care le cere sindicaliştilor să încheie anul şcolar şi bacalaureatul în condiţii bune. "Nu putem să-i garantăm acest lucru ministrului. I-am cerut să aibă o atitudine tranşantă şi să nu accepte diminuările salariale şi sacrificii în sistemul educaţional", a afirmat Nistor. Reprezentantul Federaţiei Educaţiei Naţionale, Teodor Fârţonea, a declarat că bacalaureatul s-ar putea să reprezinte anul acesta "o adevărată problemă pentru Guvern". Preşedintele Federaţiei "Alma Mater", Anton Hagăr, a susţinut, la rândul său, că anul acesta va fi o problemă în găsirea preşedinţilor de comisii de bacalaureat din rândul profesorilor universitari, acesta acuzând că asistenţii şi preparatorii universitari vor primi, pe două luni şi jumătate, în această vară, 15 milioane de lei. Sindicaliştii reclamă presiuni Circa 60-70% dintre salariaţii din învăţământ vor intra în grevă generală în data de 31 mai, cu toate abuzurile administraţiei, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Aurel Cornea. "În momentul de faţă, am strâns semnături la nivelul tuturor sindicatelor din ţară. Avem peste tot strânse semnături, între 70 şi 90%, pentru greva generală pe termen nelimitat. În ultimele zile, am asistat la o presiune de nedescris din partea ministerului (Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, n.r.) şi administraţiei locale, prin inspectoratele şcolare şi directori. Aceste ameninţări nu au fundament juridic, dar mulţi colegi încep să stea foarte mult pe gânduri", a afirmat Cornea, la un post de televiziune privat. El a admis că este posibil ca mulţi dintre cei care au semnat să nu intre în grevă, dar a subliniat că nu se pune problema ca acţiunea de protest anunţată pentru data de 31 mai să nu mai aibă loc.