Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
„Bacalaureatul a arătat starea educaţiei“
În timp ce ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a apreciat că rezultatele din acest an subliniază corectitudinea procesului de evaluare, directorii liceelor arată cu degetul spre "dezinteresul crescut al elevilor".
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a prezentat luni după-amiază rezultate examenului de bacalaureat, subliniind că "acest bacalaureat a arătat exact starea educaţiei din România şi a fost organizat într-un mod foarte serios". Funeriu a spus că vor fi analizate şi cauzele înregistrării unor diferenţe între rezultatele obţinute în unele judeţe. "O rată scăzută a promovabilităţii nu înseamnă că a fost eradicată în totalitate frauda", a declarat ministrul. Directorul Colegiului Naţional "Sf. Sava", Gheorghe Cazacu, a declarat, pentru Agerpres, că bacalaureatul de anul acesta s-a desfăşurat mult mai corect decât în alţi ani. El a pus scăderea ratei de promovabilitate pe seama diminuării interesului elevului faţă de carte, a prezenţei în comisii într-un număr mai mare a profesorilor mai tineri, pe care îi consideră mai "exigenţi" şi mai "corecţi". "Rata scăzută de promovabilitate nu trebuie să ne alarmeze foarte tare. Trebuia să ne alarmăm când aveam promovabilitate de peste 80%", a spus directorul Colegiului Naţional "Sf. Sava". Printre cauzele enumerate de directorul Şcolii Centrale, Maria Lef, se numără şi faptul că elevii nu mai învaţă la fel de serios ca înainte, iar profesorii au fost mai exigenţi. "Sunt destul de bulversată şi dată peste cap şi nu pot să comentez rezultatele slabe", a afirmat directorul Grupului Şcolar "Costin Neniţescu", Doina Vasiliu. De asemenea, rezultatele slabe au mai fost puse şi pe seama faptului că elevii nu au mai susţinut probele orale, care le ridica în mod normal nota. Examenul de bacalaureat a fost promovat, la nivel naţional, de 67,4% din numărul absolvenţilor, procentul fiind mai scăzut cu aproximativ 12,5% faţă de cel înregistrat anul trecut (79,95). În topul judeţelor cu rezultate bune la BAC se află Suceava, Caraş-Severin - cu 87%, Arad, Bihor şi Hunedoara - peste 85%. Cele mai slabe rezultate s-au înregistrat în Ialomiţa - 45%, Călăraşi - 50%, Dâmboviţa - 51%, Braşov - 55%, în timp ce în nici un judeţ promovabilitatea nu a fost de peste 90%.