Duminica a 4-a din Postul Mare (a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul) Marcu 9, 17-32 În vremea aceea a venit un om la Iisus, zicându-I: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Şi, oriunde-l
Campanie de promovare a filmului românesc
"RomâniaFilm" desfăşoară în perioada 31 iulie-14 septembrie campania socială "Filmul românesc accesibil tuturor". Proiectul se va desfăşura sub forma unei "caravane cinematografice" care va organiza spectacole gratuite în cinematografe, în taberele de elevi şi studenţi, precum şi în locurile publice din mai multe oraşe. Caravana va fi prezentă în Botoşani între 31 iulie şi 3 august, la Piatra Neamţ în 5-7 august, la Buzău - 10-12 august, Brăila 14-17 august, Căciulata 19-22 august, Horezu 24-26 august, Târgu Jiu 28-31 august, Hunedoara 2-4 septembrie, Deva 7-9 septembrie, Alba Iulia 11-14 septembrie, pe primul traseu, şi în perioada 31 iulie-30 august la Costineşti şi 2-5 septembrie la Amara, pe cel de-al doilea traseu. Printre filmele care vor fi difuzate se numără seriile "B. D. în acţiune", "B. D. în alertă" şi "B. D. la munte şi la mare", "Declaraţie de dragoste", "Extemporal la dirigenţie", "Drumul oaselor", "Misterele Bucureştilor", "Colierul de turcoaze" sau "Săptămâna Nebunilor".


