Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Corul bisericesc „Ion Vidu“ aniversează 200 de ani de existenţă
Corul bisericesc "Ion Vidu" din Lugoj îşi aniversează, în aceste zile, bicentenarul, evenimentul fiind precedat de cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Coral Internaţional "Ion Vidu", derulată în oraşul bănăţean. Manifestarea, devenită tradiţie de trei decenii, a reunit formaţiuni corale şi coral-bisericeşti din zonă şi din ţară, dar şi din Grecia. Nu au lipsit vernisajele expoziţionale omagiale, precum "Corul Ion Vidu, 1810-2010, 200 de ani de cânt coral românesc la Lugoj", realizat de muzeografa Daciana Vuia, sau lansarea volumului "De la Reuniunea Română de Cântări şi Muzică la Corul Ion Vidu. 1810-2010. 200 de ani de cânt coral românesc la Lugoj", al autorului Constantin Tufan Stan. "Activând pe lângă Biserica ortodoxă cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" din Lugoj, corul bisericesc "Ion Vidu" rămâne, şi astăzi, o vie expresie a trecutului muzical al municipiului de pe Timiş, remarcabil prin bogăţia repertoriului, de acum clasic, dar şi prin perseverenţa coriştilor de a nu renunţa la această lăudabilă tradiţie culturală", a afirmat maestrul Remus Taşcău, dirijorul corului lugojean.



