Duminica izgonirii lui Adam din Rai (a lăsatului sec de brânză) Matei 6, 14-21 Dacă veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor
Donaţie de cărţi la Universitatea din Oradea
Colecţia de aproape 11.000 de volume aparţinând cuplului de scriitori Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, donată Universităţii Oradea, a ajuns miercuri la sediul noii Biblioteci universitare. "Pentru noi este o onoare deosebită să primim aceste cărţi. Sunt convins că va fi un punct de interes în noua noastră bibliotecă, a cărei inaugurare va avea loc pe 8 mai", a declarat, pentru Agerpres, rectorul Universităţii Oradea, Cornel Antal. Cu acea ocazie, criticul literar Nicolae Manolescu, ambasadorul României la UNESCO, va susţine o conferinţă în aula universităţii, în prezenţa unor invitaţi din ţară. Cele 10.800 de cărţi, de diverse genuri, adunate într-o viaţă de cei doi scriitori, au fost transportate din Paris, în urma deciziei luate de curatorii acestei colecţii de a fi donată universităţii orădene. Potrivit rectorului Antal, alegerea universităţii orădene este o dovadă în plus a aprecierii de care se bucură această instituţie de învăţământ superior.


