Duminica a 8-a după Rusalii (Înmulțirea pâinilor) Matei 14, 14-22 În vremea aceea Iisus a văzut mulțimea de oameni şi I s-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară,
Elev ieşean în lotul naţional de geografie
La olimpiada naţională de geografie, din cei 10 elevi ieşeni participanţi, 9 dintre aceştia au obţinut trei premii (I, II şi III) şi 6 menţiuni. Vladimir Rumleanschi, elev în clasa a IX-a la Colegiul Naţional Iaşi, a fost selectat în urma probei de baraj în lotul naţional, alături de alţi 3 elevi din Suceava, Olt şi Vâlcea. Olimpiada internaţională va avea loc la Taipei, în Taiwan, în perioada iulie-august 2010. Potrivit ISJ, Iaşul a fost propus pentru pregătirea centralizată a lotului naţional, fiind pe locul II după Bucureşti într-un top al judeţelor, după premiile obţinute.



.jpg)