Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
„Enescu şi muzica lumii“, la cea de-a XI-a ediţie
În perioada 7-19 august, la Sinaia, Buşteni, Predeal, Câmpina şi Bucureşti, se desfăşoară Festivalul internaţional "Enescu şi muzica lumii", ajuns la cea de-a XI-a ediţie, considerat un omagiu adus personalităţii şi creaţiei lui George Enescu. Cele cinci concertele vor fi susţinute de cei peste 120 de tineri din cele două orchestre naţionale de tineret înfiinţate de violoncelistul Marin Cazacu, respectiv Orchestra Română de Tineret, dirijată de maestrul Cristian Mandeal, şi Sinfonietta junior, dirijată de maestrul Horia Andreescu. Programul festivalului include şi recitaluri extraordinare susţinute de pianistul Valentin Gheorghiu, violonistul Bogdan Zvorişteanu (Elveţia), pianistele Maruxa Llorente (Spania) şi Steluţa Radu, violiştii Marius Nichiteanu (Germania) şi Cristian Ifrim (Spania), violoncelistul Marin Cazacu, contrabasistul Sandel Smărăndescu, Cvartetul Renaissance, soprana Bianca Manoleanu, pianistul Remus Manoleanu, Camerata Barocco, pianistul Andrei Licaret, clarinetista Elisabeth Ganter (Elveţia) şi Romanian Piano Trio.