Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Liceenii din ţară participă la Proiectul „Tinerii dezbat“
Sute de elevi şi profesori din 182 de licee din România vor participa la Proiectul "Tinerii dezbat", lansat, săptămâna aceasta, la Biblioteca Centrală Universitară
În cadrul Anului European pentru Combaterea Sărăciei şi Excluziunii Sociale, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, împreună cu mai mulţi parteneri, invită tinerii liceeni într-o campanie de dezbateri şi informare referitoare la minorităţi şi grupuri vulnerabile. Scopul proiectului îl constituie înţelegerea informată a realităţilor sociale, dezbaterea argumentată şi stimularea conştientizării modalităţilor în care diferenţele sociale, etnice, economice, de sănătate sau gen pot constitui bariere în comunicarea cu celălalt şi în definirea unei poziţii tolerante şi deschise faţă de membrii grupurilor minoritare. Acest demers educaţional cuprinde, potrivit organizatorilor, în perioada martie-noiembrie 2010, o serie succesivă de traininguri în argumentare şi dezbateri, sesiuni de mentorat (inclusiv on-line) şi dezbateri în etape judeţene/regionale/naţională. "În cursul anului 2009 am reuşit extinderea unui proiect implementat la nivelul Muncipiului Bucureşti, în alte şapte judeţe-pilot din ţară. În Anul European pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale, MECTS împreună cu partenerii extind competiţia în toată ţara. Am încredere în acest tip de acţiuni şi cred că aplicarea noii Legi a educaţiei va permite realizarea unor astfel de activităţi în ceea ce înseamnă 30% curriculum la decizia şcolii", a declarat secretarul de stat al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Oana Badea.