Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Program de conştientizare a patrimoniului Capitalei
Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate (ARCEN) a lansat, sâmbătă, proiectul "Cu bastonul prin Bucureşti", destinat conştientizării patrimoniului cultural al Capitalei. "Este un proiect dedicat în special bucureştenilor. Voluntarii ARCEN doresc să-i îndemne pe bucureşteni să-şi cunoască mai bine oraşul, să-l preţuiască aşa cum se cuvine şi, dacă se poate, atunci când este nevoie să reacţioneze pentru păstrarea sau salvarea unei clădiri de patrimoniu", a declarat Edmond Niculuşcă, preşedintele ARCEN. El a spus că Bucureştiul este capitala unei ţări europene care nu are o promovare turistică aşa cum s-ar cuveni, deşi este un oraş cu un bogat potenţial turistic, ce "nu este pus în valoare". Proiectul face parte dintr-o campanie demarată sub sloganul "Descoperă oraşul pas cu pas!" şi se va desfăşura în fiecare sâmbătă de la ora 11:00 şi duminică de la 17:00. În cadrul proiectului, va fi organizat un tur de două ore al Bucureştiului, cu plecare din faţa Ateneului Român, având punct final Hanul lui Manuc.