Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Scriitorii cer anularea CAS pe drepturile de autor
O scrisoare de protest semnată de aproximativ 200 de scriitori, actori şi muzicieni a fost înaintată Preşedinţiei, Guvernului şi Curţii Constituţionale, prin intermediul documentului solicitându-se anularea prevederii privind impunerea contribuţiei la asigurările de sănătate (CAS) şi la contractele pe drepturile de autor.
Ana Blandiana, Gabriela Adameşteanu, Adrian Sitaru şi Mircea Tiberian se numără printre scriitorii şi artiştii semnatari ai unei scrisori de protest prin care se solicită Preşedinţiei, Guvernului şi Curţii Constituţionale ca prevederea de impunere a CAS pe drepturile de autor să fie anulată. Documentul este adresat Guvernului României, preşedintelui României, Curţii Constituţionale şi Avocatului Poporului, iar iniţiatorul este poetul Dan Mircea Cipariu, preşedintele Secţiei Poezie din cadrul Uniunii Scriitorilor din România - filiala Bucureşti. "Impunerea CAS şi CASS pe drepturile de autor şi scăderea cotei forfetare de la 40% la 20% ne obligă pe noi, semnatarii acestei scrisori de protest, creatori şi deţinători de drepturi de autor, să protestăm cu fermitate şi să cerem Guvernului României, Preşedinţiei şi Curţii Constituţionale să corijeze o decizie care îi va face pe cei mai mulţi dintre deţinătorii de drepturi de autor să trăiască la limita de jos a subzistenţei. Atragem atenţia decidenţilor din Executivul României că vom folosi, până la rezolvarea cererii noastre, toate formele legale de protest, atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional", se arată în document. "Nu avem de ce să fim impozitaţi de două sau chiar de trei ori în plus pentru creaţia noastră. Pe lângă impozitul de 16% pe veniturile din drepturile de autor, cât lua statul fiecărui creator până acum, se vor adăuga noi impozite sociale şi scăderea cotei forfetare de la 40% la 20%. Se vor impozita astfel 80% din orice contract pe drepturi de autor şi 75% din contractele pentru operele monumentale", continuă aceştia, subliniind că măsurile adoptate de Guvern vor descuraja creatorii. "Guvernul României nu trebuie să pună noi biruri sociale pe creaţie, pentru că astfel îi aduce pe mulţi creatori într-o situaţie de faliment social, economic şi financiar şi îi va determina pe foarte mulţi dintre aceşti creatori să părăsească România. Rezultatele acestor drepturi de autor nu sunt produse de serie, sunt produse unicat, chiar şi atunci când un jurnalist ori un scriitor scrie un text critic la adresa guvernării sau a clasei politice. Creaţia fiecăruia dintre noi nu e mediată nici de Fisc, nici de cei de la putere, ci numai şi numai de o Instanţă superioară tuturora dintre noi", mai notează semnatarii scrisorii.