Duminica a 14-a după Rusalii (Pilda nunţii fiului de împărat) Matei 22, 1-14 Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său. Și a trimis pe
Târgul Naţional al Cărţii de Poezie, la prima ediţie
În perioada 2-5 iunie, Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) din Capitală organizează prima ediţie a Târgului Naţional al Cărţii de Poezie (TNCP). Potrivit Gabrielei Mareş, şefa Departamentului "Relaţii publice" al MNLR, sub sloganul "Tu Nu Citeşti Poezie? - Târgul Naţional al Cărţii de Poezie", evenimentul cuprinde lansări de carte şi dezbateri propuse şi organizate de editurile şi revistele participante la cele 20 de standuri amplasate în curtea şi în holul Uniunii Scriitorilor din România (USR). De asemenea, în cadrul târgului vor fi organizate seri speciale de lecturi poetice cu poeţi contemporani reprezentativi, organizate în Rotonda MNLR, Sala Oglinzilor - USR, Sala Mircea Eliade - Biblioteca Metropolitană, o masă rotundă dedicată împlinirii a 20 de ani de la dispariţia Cenaclului Universitas şi două colocvii - "Starea poeziei contemporane" şi "Starea traducerilor de poezie", găzduite în Rotonda MNLR.



.jpg)