În 18 decembrie 1892, la „Mariinsky Theatre”, în Sankt Petersburg (Rusia), sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo, avea loc prima reprezentație publică a baletului „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Il
77 de ani de la constituirea UNESCO
La data de 16 noiembrie 1945, douăzeci de state participante la Conferința de la Londra au semnat Actul constitutiv al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), act ce a intrat în vigoare la 4 noiembrie 1946.
Misiunea declarată a UNESCO este să contribuie la promovarea păcii și securității în lume, prin intermediul educației, științei și culturii, în vederea consolidării cooperării internaționale, respectării drepturilor fundamentale ale omului, fără restricții legate de rasă, sex, limbă sau religie.
Astăzi este una dintre cele 16 agenții specializate din sistemul Organizației Națiunilor Unite, cuprinzând 193 de state membre și 11 state asociate. România s‑a alăturat UNESCO la 27 iulie 1956.
Data de 16 noiembrie marchează și Ziua patrimoniului mondial UNESCO din România.