Arhimandritul Grigorie Băbuş în ghearele Securităţii comuniste

La începutul anului 1958, autorităţile comuniste, prin Securitate şi Departamentul Cultelor, începuseră o campanie de defăimare şi intimidare la adresa Bisericii Ortodoxe Române pentru a o determina să aplice planul de limitare drastică a fenomenului monahal. Monahismul era considerat de regimul comunist o reală ameninţare la construcţia socialismului în România, pe considerentul că în interiorul său se duce o „intensă activitate legionară sub mască religioasă”. Printre cei vizaţi se aflau mai ales clericii de încredere din jurul Patriarhului Justinian Marina, precum Bartolomeu Anania și Grigorie Băbuş. Cel din urmă a constituit un obiectiv al Securităţii, deoarece era considerat o verigă din aşa-zisa conspiraţie legionară de la vârful Bisericii Ortodoxe Române.
Grigorie Băbuş s-a născut la 3 iunie 1915, în localitatea prahoveană Teişani. Încă de la vârsta de 13 ani a intrat ca frate în Mănăstirea Cheia, din zona natală, stăreţită de unchiul său, arhimandritul Grigorie Georgescu. La vârsta de 18 ani s-a înscris la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Cernica, fiind coleg cu Teoctist Arăpaşu şi Sofian Boghiu. După absolvirea seminarului, a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, apoi pe cele de doctorat. În această perioadă a avut ascultarea de cântăreţ şi ierodiacon la Catedrala Patriarhală, pentru ca la 22 februarie 1948 să primească darul preoţiei. La puţin timp a fost numit stareţ al mănăstirii de metanie, unde a vieţuit puţin, deoarece Patriarhul Justinian Marina l-a chemat la Bucureşti. În 1950 a primit rangul de protosinghel, iar la 25 martie 1956 pe cel de arhimandrit.
Din punct de vedere politic, încă de pe băncile seminarului, părintele Băbuş, ca şi alţi colegi, în 1936 a fost înscris în Frăţiile de Cruce de către profesorul de limba latină, Paul Gălăşeanu, care milita în rândurile Mişcării Legionare. Implicarea în politica legionară a fost una formală, care s-a încheiat după rebeliunea legionară, atunci când Mişcarea a fost exclusă de la conducerea ţării. Însă stigmatul politic a rămas asupra sa în evidenţele Siguranţei Statului, situaţie care avea să-i creeze o serie de probleme. În octombrie 1943 este arestat de la Mănăstirea Antim (căminul studenţilor teologi), împreună cu un alt frate, Ilie Bărbărie, pentru deţinere de material legionar. În fapt, după rebeliune, tânărul Băbuş predase câteva cărţi legionare cu semnătura sa stareţului Nicodim Ioniţă, pe care nu le-a dat autorităţilor statului, ci le aşezase în podul mănăstirii. La o percheziţie a Siguranţei, cărţile au fost găsite şi astfel Grigorie Băbuş a ajuns în arestul de la Malmaison. După o detenţie de o lună şi jumătate a fost achitat de Curtea Marţială Bucureşti şi eliberat.
La revenirea în Bucureşti, în 1948, inevitabil a intrat în legătură cu prietenul său din timpul studenţiei, Bartolomeu Anania, care şi el purta nefericitul stigmat de „legionar” în evidenţele Siguranţei. Colaborează la constituirea Bibliotecii Patriarhale şi slujesc la Catedrala Patriarhală. În 1957, profesorul P. Gălăşeanu, din perioada seminarului, îl cercetează pe părintele Băbuş, căruia i se mărturiseşte. În aceeaşi perioadă, poetul Radu Gyr cere lui Bartolomeu Anania un duhovnic pentru soţia sa. Anania îl recomandă pe părintele Băbuş, care devine astfel duhovnicul soţiei lui Gyr. De asemenea, împreună cu Anania, părintele Băbuş a ajutat material şi financiar soţia unui deţinut politic, prieten din perioada studenţiei. Toate acestea, în contextul campaniei de arestări declanşate de Securitate, au condus la arestarea părintelui Băbuş în noaptea de 13 spre 14 martie 1959. În anchetă, chiar şi în confruntarea cu Radu Gyr, părintele Băbuş a refuzat să recunoască activitatea legionară care se imputa de către anchetatori. Cu toate acestea, „ca vechi membru al organizaţiei legionare”, a fost învinuit că „a restabilit legătura criminală cu Valeriu Anania pe linia activităţii organizaţiei legionare”, că a întreţinut „activitate de ajutorare a elementelor legionare” şi „acţiuni de agitaţie şi propagandă contrarevoluţionară”. La proces a negat orice activitate de natură politică, iar martorii acuzării i-au susţinut cauza. Totuşi, prin Sentinţa nr. 750 din 29 iulie 1959 a primit o condamnare de 7 ani închisoare corecţională pentru „infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale”. La recurs, părintelui Băbuş i s-a mărit condamnarea la 20 de ani muncă silnică. A cunoscut penitenciarele de la MAI (august 1959), Jilava (august 1959), Aiud (noiembrie 1959 şi lagărul de muncă de la Ostrov (octombrie 1963). A fost eliberat la 29 iulie 1964 din lagărul de la Ostrov.