Închisorile preotului Dumitru Zamisnicu

S-a născut la 14 octombrie 1910 în localitatea ieşeană Erbiceni. A urmat Seminarul „Veniamin Costachi” din Iaşi (1924-1932) şi Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1936). În 1940, obţine licenţa în drept (1941) şi diploma de absolvent al Şcolii Normale Superioare, ambele în Iaşi. La 1 aprilie 1937 a fost numit preot în satul Dorobanţ, comuna Nicşeni, judeţul Botoşani. Trei ani mai târziu este transferat la Parohia Popricani, judeţul Iaşi. Începe să cerceteze Mănăstirea Vladimireşti, de lângă Galaţi. Participă la unele hramuri, unde slujeşte alături de preotul Ioan Iovan.

Cu duhovnicul de la Vladimireşti poartă numeroase discuţii cu privire la raporturile pe care trebuie să le aibă cu autorităţile statului şi conducerea Bisericii. În contextul tulburărilor din Vladimireşti, din prima parte a anului 1955, preotul Zamisnicu merge în această mănăstire, unde intră în posesia memoriului întocmit de sobor, în frunte cu maica Veronica şi ieromonahul Iovan, şi destinat conducerii Bisericii. Ba chiar citeşte acest memoriu la o întrunire preoţească şi în biserica parohială, în faţa credincioşilor. După arestarea conducerii Mănăstirii Vladimireşti, după asaltul operat de Securitate, preotul Zamisnicu merge în acest aşezământ, unde slujeşte şi cuminecă întreg soborul. Totodată, profunda pastoraţie depusă în parohie a determinat o frecvenţă accentuată a credincioşilor, situaţie care a atras atenţia autorităţilor locale. La 1 octombrie 1956 este mutat pe un post de spiritual la Seminarul Teologic de pe lângă Mănăstirea Neamţ. Pentru activitatea sa intensă în rândul elevilor, la presiunile autorităţilor statului, preotul Zamisnicu este transferat pe postul de paroh de la Parohia Spineni, iar la puţin timp, la Parohia Brătuleşti, ambele în judeţul Iaşi. La 16 iulie 1958 este arestat şi trimis în ancheta Securităţii din Iaşi. Deşi ancheta s-a axat pe relaţia cu Mănăstirea Vladimireşti, preotul Zamisnicu a fost acuzat de atentat la „transformarea socialistă a agriculturii”, pe motiv că prin pastoraţia sa intensă „răpeşte” din timpul cetăţenilor de a lucra la câmp. Prin Sentinţa nr. 811 din 31 decembrie 1958 a Tribunalului Militar Iaşi a fost condamnat la 20 de ani muncă silnică pentru delictul de „uneltire contra ordinii sociale”. Prin Decizia nr. 242/1963 a Tribunalului Militar Bucureşti, pedeapsa i-a fost redusă la 6 ani închisoare corecţională. A cunoscut închisorile din Iaşi (aprilie 1958), Galaţi (aprilie 1959), Jilava (1959) şi Aiud (noiembrie 1959), apoi lagărele de muncă forţată de la Salcia şi Ostrov (iunie 1961). La 20 iunie 1964 a fost eliberat din lagărul de la Ostrov. Autorităţile comuniste nu i-au permis să revină la Parohia Spineni. La 17 iulie 1964 a fost numit provizoriu la Parohia Ibăneşti, judeţul Botoşani. După reabilitarea canonică, din septembrie 1964, a fost numit la Parohia Ştirbăţ, judeţul Suceava, apoi la Parohia Alba, judeţul Botoşani, iar din decembrie 1968 la Pârâul Cârjei, judeţul Neamţ. Ulterior, a slujit la Piatra Fântânele, judeţul Bistriţa Năsăud, apoi la Miceşti, ambele în Eparhia Clujului, frecvent fiind şicanat de Securitate.

În 1971 a fost închis în Peniten­ciarul Aiud, apoi la Gherla. La puţin timp, a fost internat în azilul psihiatric de la Socola, unde periodic săvârşea Sfânta Liturghie. În 1974 a fugit din azil, la 15 mai acelaşi an, dece­dând, pe când se afla în locali­- tatea Borca, judeţul Neamţ.