În 18 decembrie 1892, la „Mariinsky Theatre”, în Sankt Petersburg (Rusia), sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo, avea loc prima reprezentație publică a baletului „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Il
Maica Agafia Ilie de la Agapia Veche
Era din Suliţa Botoşanilor, din aceleaşi locuri în care se născuse marele duhovnic Cleopa de la Sihăstria. Avea o familie cu 10 copii, împreună cu soţul fiind îndrumată duhovniceşte de părintele Paisie Olaru de la Schitul Cozancea.
Dar Dumnezeu a pus-o pe Ana la mari încercări. Rând pe rând, nouă copii şi soţul i-au murit, după ce doi băieţi intraseră în obştea de la Sihăstria, iar o fată în cea de la Agapia. Îndrumată permanent de părintele Paisie, îndurerata Ana a primit toate acestea având convingerea că ai săi copii sunt primiţi de Domnul. Apoi, în 1946, a intrat în obştea de la Agapia Veche. Era neştiutoare de carte, femeie simplă de la ţară, care îşi ducea traiul prin muncă, cu rugăciunea creştină în minte şi în inimă. În mănăstire a primit numele de Agafia şi a vieţuit până la 15 septembrie 1968, când a trecut la cele veşnice.