Neprețuita unitate a neamului nostru românesc. 205 ani de la nașterea lui Alexandru Ioan Cuza

La 20 martie 1820 se năştea Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Române Unite. Artizanul acestei uniri, Alexandru Ioan Cuza este unul dintre simbolurile marelui deziderat de unitate națională. Dincolo de faptul că a avut o domnie scurtă, comparativ cu alți domni și conducători de neamuri, marele nostru înaintaș a pecetluit ireversibil identitatea unui neam întreg, fiind păstrat cu reverență în memoria celor care și astăzi își amintesc cu dragoste de dânsul.

Poporul român și-a constituit și a men­ținut unitatea în baza trăirii unei autentice credințe creștin-ortodoxe. Rezultat al „simbiozei dintre vigurosul arbore dacic și evoluata ramură a romanilor”, neamul nostru face mărturia unei legături de suflet cu Dumnezeu, pe care l-a mărturisit dintru începuturi prin limba vorbită, prin traiul așezat și buna cuviință. Pentru a înțelege deplin rânduiala acestui mare deziderat, împlinit în parte la 24 ianuarie 1859, este necesar să depănăm firul istoriei poporului nostru. Din lada de zestre a timpului trecut, căutând cu grijă o seamă de comori îngropate de vreme, desprindem marele nume și renume al strămoșilor, purtat cu vrednicie până astăzi. Moștenirea pe care ne-au lăsat-o poartă valoare de testament în adevărul datoriei sfinte de a păstra neatinsă jertfa lor de lacrimi și de sânge.

Între cele mai vechi și mai prestigioase publicații periodice ale Bisericii Ortodoxe Române, revista „Mitropolia Olteniei” a reușit să păstreze în arhivele sale descrierea magistrală a acestor însemnate evenimente din istoria poporului nostru. Demersul în­drăz­neț, prin care s-a reușit identificarea corectă și onestă a datelor istorice, oferă siguranța certă a celor cu adevărat întâmplate, cu locuri și cu oameni laolaltă. Din această bogăție scrisă am reușit să culegem într-un florilegiu de idei câteva însemnări de suflet despre evenimentul Unirii Principatelor Române (24 ianuarie 1959).

Oltenia și Unirea

Într-un articol aniversar, publicat la împlinirea a „107 ani de la Unirea Principatelor Române - 1859-1966” (în MO, nr. 1-2/1966), părintele profesor Marin Braniște vorbește despre rolul istoric al Olteniei în îndeplinirea acestui inestimabil deziderat istoric. „Ea l-a dat pe domnul Tudor, pe popa Șapcă, pe Magheru, ale căror inimi au ars de dorul unirii. «Unirea este de toți proclamată și susținută cu giurământ», scria acesta din urmă, la 1 martie 1857, din Târgu Jiu, tatălui său, cunoscut fruntaș ­oltean al Revoluției pașoptiste și luptător dârz pentru cauza unirii. La Islaz a început clocotul Revoluției de la 1848, pe pământul Olteniei s-a repetat, în 1853, protestul împotriva împilării poporului; iar în 1858, Unirea a dezlănțuit aici un entuziasm fără de margini, eternizat de penelul lui Th. Aman în celebrul său tablou: Hora Unirii de la Craiova. Vizitele făcute prin orașele și satele Olteniei de către Cuza au dat prilejul unor grandioase manifestări de simpatie pentru domnul Unirii, întipărit atât de adânc în inimile oltenilor, încât au ținut să-l aleagă în 1870, în lipsă - căci marele nedreptățit era acum exilat - deputat al țăranilor din Mehedinți” (MO, nr. 1-2/1966, p. 127).

Aportul Bisericii Ortodoxe în împlinirea dezideratului istoric

Reputatul cercetător oltean, preotul Dumitru Bălașa, vor­bește de asemenea foarte frumos, într-un alt articol aniversar, publicat în numărul 1-2/1969 din revista „Mitropolia Olteniei”, despre „rolul Bisericii Ortodoxe” în demersul unionist: „Biserica Ortodoxă din Țara Românească și cea din Moldova au sprijinit Ortodoxia românească din Transilvania cu bani, cu obținerea unor intervenții diplomatice din partea domnilor români, adresate stăpânirii de peste munți. Circulația cărților de slujbă a avut același rol, de a păstra ideea și unitatea” („Unirea Principatelor Române și Proclamația din 27 ianuarie 1859”, în MO, nr. 1-2/1969, p. 49). Tot de la el se află că Actul de la 24 ianuarie 1859 „a fost consemnat prin baterea unei medalii de argint intitulată Medalia Unirii” și că marele artist și pictor craiovean Theodor Aman a surprins întreaga bucurie a românilor prinși în hora unirii într-un tablou memorabil, intitulat „Unirea Principatelor”. „El reprezintă două ­surori ce-și dau mâna. Același pictor lucrează tabloul Hora Unirii la Craiova” (ibidem, p. 53). Mai mult, părintele Bălașa menționează și faptul că „în Muzeul Mitropolitan din Craiova se păstrează un tablou comemorativ sau un proiect de stemă, cusut cu mărgele și datat 1859, după cât se crede, tot o producție Aman” (ibidem). Cu ajutorul său, devenim și noi, cei de astăzi, martori ai „celui mai de seamă act al secolului al XIX-lea” - unirea celor două țări, moment istoric prin care „s-au pus bazele statului național român modern”.

Alexandru Ioan Cuza, domnul Unirii

La sorocul celor „130 de ani de la Unirea Principatelor”, profesorul Alexandru Dianu scrie despre „Domnul Unirii și marii săi sfetnici” (în MO, nr. 1/1989). Figura proeminentă a acestui mare domnitor român apare de­scrisă într-un ton admirativ și plin de devotament istoric. „Alexandru Ioan Cuza a trăit în spiritul acestui tainic atașament al familiei sale pentru slujirea intereselor țării. Născut la Bârlad, la 20 martie 1820, și-a făcut primele studii în țară, apoi și-a trecut bacalaureatul în litere la Sorbona și s-a înscris la Facultatea de Drept. Revine în Moldova, își continuă studiile la Academia Mihăileană, este primit în armată cu gradul de cadet, de unde demisionează în 1840, fiind numit președinte al Judecătoriei ținutului Covârlui. Spiritul său de dreptate și participarea sa la Revoluția din 1848 l-au făcut deosebit de popular în rândurile populației. În vremea exilului, a asistat la adunarea de pe Câmpia Libertății, apoi a pribegit la Cernăuți, Paris și Stambul. Instaurarea domniei liberale a lui Grigorie Alexandru Ghica i-a adus nu numai dreptul de a se reîntoarce în țară, dar și numirea în importante dregătorii administrative” (MO, nr. 1/1989, p. 4). La alegerea sa ca domn al Moldovei, un rol foarte important l-a avut Mitropolitul Sofronie Miclescu, care l-a și proclamat, după numărarea voturilor, în scaunul de domn. La 24 ianuarie 1859, idealul unirii românilor într-un singur stat, sub un singur domn, se împlinea cu ajutorul lui Dumnezeu. Cuvintele domnului Unirii la acel mare ceas sunt memorabile: „Astăzi, statul nostru s-a așezat pe o temelie mai întinsă. O eră nouă ni s-a deschis. Sosiți la acest stadiu al viitorului nostru... trebuie să punem toată activitatea noastră într-o comună conlucrătoare pentru dezvoltarea morală și materială a României”.

Al. I. Cuza, Biserica Obedeanu și Parcul „Mihai Bravu” din Craiova

Legăturile domnului Unirii cu Cetatea Băniei au fost cât se poate de concrete, păstrându-se până astăzi în memoria vie a oltenilor. Alături de consemnările surprinse de presa vremii, sunt de amintit câteva mărturii de artă monumentală. În primul rând, la Craiova există o piață numită după marele domn al Unirii, cu o impunătoare statuie îndreptată cu privirea spre clădirea Primăriei Municipale. Aici se desfă­șoară cele mai importante evenimente dedicate comemorării identitare a neamului nostru. Pe de altă parte, nu foarte departe de centrul orașului, pe așe­zământul unuia dintre cele mai vechi parcuri municipale, a fost așezată o piatră comemorativă, pe care stă menționat evenimentul istoric al vizitei domnitorului Al. I. Cuza în Cetatea Băniei. Astfel, la intrarea în actualul Parc „Mihai Bravu” (odinioară „Cântarul de piatră”), în apropierea Bisericii Obedeanu, Facultății de Teologie Ortodoxă și Facultății de Agronomie, poți desluși limpede pe o piatră masivă de marmură următoarele consemnări: „La 26 iunie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost primit la Craiova, la Cântarul de Piatră, în Câmpia Netedă de lângă Biserica Obedeanu”. După obiceiul vremii, domnul era primit în urbe, făcându-și memorabila intrare pe porțile cetății prin plecarea genunchilor înaintea Sfântului Altar. În cazul nostru, dată fiind consemnarea amintită, credem că domnitorul a pornit de aici cu alai la Biserica Obedeanu, unde a adus, după rânduială, mulțumire și laudă lui Dumnezeu pentru propășirea neștirbită a neamului nostru românesc și pentru unitatea țării noastre!