Motivaţiile tinerilor în societatea contemporană

Îmi amintesc, cu multă plăcere, de o lecţie pe care am primit-o acum ceva timp, student în anul I fiind, de la unul dintre profesori, care, "citind" neîncrederea afişată pe chipurile unora dintre noi, ne-a spus, cu toată tăria cuvântului de magistru, că ceea ce face diferenţa între atitudinea unor tineri este motivaţia, iar rezultatele vor fi pe măsura motivaţiei noastre. Timpul a confirmat această ipoteză, însă, în ultimii ani, unii tineri se confruntă cu o tot mai acută neîncredere în viitor, lăsând impresia, nu în puţine cazuri, că nu mai sunt motivaţi de ceva anume, acea scânteie care să le reaprindă dorinţa de a crea, de a face, refuzând să mai pâlpâie în sufletele lor.

Cât de încrezători sunt tinerii în viitor şi ce îi mai motivează într-o societate care, la o privire fugară, oferă zeci de rezolvări unei probleme şi tot atâtea alternative de a depăşi un obstacol? Au tinerii un ţel, un scop în viaţă, îşi pot stabili priorităţile şi mai ales paşii de urmat în atingerea acestora sau dăm crezare taberei scepticilor, care spun că nu putem vorbi decât de adolescenţi care urăsc şcoala pentru că nu le mai oferă un viitor, nu respectă legile pentru că sunt date de un stat care nu le asigură un loc de muncă şi nu mai sunt motivaţi de ceva pentru că, oricum, aşteaptă să treacă timpul şi să poată pleca în străinătate, unde se vor realiza, cred ei.

Nevoia de modele care motivează

Am întâlnit mulţi tineri care mi-au mărturisit că impactul cu cei din jur poate fi, de multe ori, devastator. "Eu cred foarte mult în puterea modelelor pe care le am, mai ales în părinţii mei, cel mai bun model pentru mine. Ei sunt cei care mă motivează să fac mereu lucruri bune, în special să am rezultate bune la şcoală. Nu pot spune că nu sunt afectată de stările celor din jur, ale oamenilor pe care îi văd zilnic. Şi cum să mă motiveze nişte persoane care sunt atât de dezorientate sau lipsite de viaţă, aşa cum sunt foarte mulţi dintre cei pe care nu ai cum să îi eviţi: colegi, prieteni, chiar unii dintre profesori? Însă încerc

să-i ocolesc pe cei care nu-şi pot depăşi starea de pesimism şi nu pot constitui un model pentru mine", ne-a mărturisit Luminiţa Simionescu, de 17 ani, elevă la un liceu din Capitală. Şi pentru Andra, elevă în ultima clasă de liceu, dezamăgirea vine tot din partea celor cu care interacţionează zi de zi: "Aş fi mult mai motivată dacă nu aş vedea aceleaşi feţe lungi şi plictisitoare în fiecare zi, în tramvai, la şcoală, în supermarket. Uneori am impresia că sunt oameni pentru care nu mai există nici o bucurie în viaţă; poate exagerez, dar cred că trebuie să fim foarte atenţi cu cine intrăm în contact, ne putem "contamina" cu indiferenţă şi nu cred că o astfel de stare mă va motiva să fac ceva cu viitorul meu".

"Moda" de a fi pesimist

Personal, nu credeam că se poate ajunge şi aici, deşi discuţiile interminabile despre criză, sărăcie, oameni care mor, condimentate din plin cu celebrele "ştiri de la ora 5", nu puteau duce decât într-o direcţie - exacerbarea unei stări de nelinişte, conflict, pesimism. Această stare de fapt este total nocivă pentru sufletul unui tânăr, aspect relevat şi din discuţia cu un iscusit programator... , Mihai R., care mi-a împărtăşit, printre altele, şi nemulţumirile pe care le are vizavi de modul în care mass-media prezintă realitatea din societatea noastră. "Prin natura meseriei şi lucrând în cadrul unei multinaţionale, am fost în câteva ţări europene, Olanda, Suedia, Franţa, dar nicăieri nu am auzit pe cineva să aibă o părere îngrozitoare despre propria ţară. Peste tot sunt nemulţumiri, dar la noi realitatea este prezentată catastrofal. Şi am observat că e "la modă" să fii pesimist când vorbeşti despre viitorul României. Eşti în trend doar dacă te afişezi cât mai dezgustat şi nemulţumit de români şi de România. Pe stradă, în metrou, în ziare şi mai ales la televizor nu sunt promovaţi decât pesimiştii, or, în această situaţie, întrebarea despre ce mă motivează îmi pare puţin ironică. Cum poţi discuta despre motivaţia de a-ţi construi un viitor când tu nu ai ambiţia de a-ţi accepta condiţia şi de a zidi pe o temelie solidă dată de o educaţie sănătoasă şi de "cei şapte ani de acasă" pe care poate nu i-ai pierdut întru totul? Tot ceea ce îmi doresc şi mă motivează este să trăiesc într-un mediu primitor, cu oameni calzi, unde sunt recunoscute munca şi profesionalismul, iar tinerii talentaţi şi ambiţioşi pot avea un viitor".

Motivaţia de a reuşi

Despre cum îşi pun tinerii în practică idealurile şi despre ceea ce îi motivează am vorbit cu Anca Palea, director de resurse umane. Aceasta ne-a mărturisit că, în urma evaluărilor pe care le-a făcut în decursul timpului, a fost de multe ori tentată să-şi însuşească o concepţie moştenită oarecum de la cei mai vechi în branşă, şi anume că generaţiile tinere sunt tot mai slab pregătite şi selecţia suferă din punct de vedere calitativ. "Am descoperit în ultimii ani mulţi tineri foarte bine pregătiţi şi foarte motivaţi. Am citit în expresia şi în atitudinea lor motivaţia cea mai solidă, aceea de a reuşi şi, credeţi-mă, nimic nu poate sta în faţa unui tânăr care îşi propune şi este motivat să reuşească în domeniul în care excelează. Tinerii au marele avantaj că sunt greu de descumpănit şi pot face faţă uşor neajunsurilor sociale dintr-o societate, fie ea chiar şi una extrem de instabilă, ca şi cea românească, tinerii au propriile lor ambiţii, ei nu imită, ci preiau şi diversifică şi, ceea ce este cel mai important, luptă după propriile reguli, uneori năucitoare ca inovaţie şi de cele mai multe ori câştigă pentru că au acest avantaj, vârsta, care este cel mai teribil adversar. Cu vârsta, dublată şi de inteligenţă şi acumulare sistematică de informaţii, este cel mai greu să lupţi".

Am observat, în timp, spunea ea, rezultate foarte bune obţinute de tineri după o "reţetă" clasică, dar întotdeauna eficientă: şi-au propus, din momentul angajării pe un post, dobândirea unui sistem de valori profesionale care să le permită atingerea, într-un timp cât mai scurt, a aprecierii, recunoaşterii şi promovării; şi nu vorbim de carierişti de profesie, ci de tineri motivaţi de dorinţa constructivă de a reuşi. Şi un aspect important ce trebuie subliniat în acest context: indiferent de locul de muncă, de dificultăţile ce le implică un job, un tânăr bine motivat va şti să identifice aspectele pozitive, să îşi construiască un ambient favorabil şi să obţină rezultate care să îl facă remarcat şi apreciat în domeniul său de activitate.

A fi motivat înseamnă a crede

O primă concluzie care îţi vine în minte, după mai multe discuţii cu tinerii despre acest subiect delicat, al motivaţiilor, idealurilor şi sentimentelor pe care le încearcă atunci când sunt puşi în situaţia de a alege drumul de urmat în viaţă şi de a-şi asuma responsabilitatea deciziilor luate, este că toţi au multe ambiţii şi proiecte pentru viitor, însă au nevoie de sfat bun, de îndrumare cu dreaptă chibzuinţă pentru ca toate aceste ambiţii să nu se transforme în patimi devastatoare pentru trup, dar mai ales pentru suflet. "A fi motivat înseamnă a crede, a avea credinţă nezdruncinată că tot ceea ce ceri se va împlini. Avem o misiune dificilă în a-i apropia pe tineri de Biserică şi a-i face să înţeleagă, dar mai ales să simtă că Dumnezeu este Cel Care veghează permanent viaţa lor şi poate să le transpună în realitate toate dorinţele bune şi ziditoare şi mai ales doreşte să le răspundă credinţei în ajutorul Lui", ne-a explicat părintele Radu Gheorghe Bîndilă, parohul Bisericii "Sfântul Nicolae" din Ciobotani, Mureş, care, pe lângă anii de slujire la altar, are şi experienţa lucrului cu tinerii elevi, despre care crede cu tărie că "încă nu şi-au folosit adevăratul potenţial în slujba Bisericii, voinţa, puterea şi motivaţia lor fiind atât de utile activităţilor sociale, culturale şi misionare pe care Biserica le desfăşoară în prezent şi a căror intensificare, în aceste vremuri, constituie o necesitate şi ne apropie de menirea noastră ca şi creştini şi lucrători ai poruncii Mântuitorului.