Viaţa ascunsă a plantelor

Poate cele mai vechi preocupări din istoria umanităţii, care au fost îndreptate înspre studiul naturii, sunt cele orientate spre floră. Observaţii atente şi experimente uneori riscante au făcut posibile descoperiri interesante cu privire la viaţa şi proprietăţile multor specii de plante, dar şi evidenţierea capacităţilor lor terapeutice. Totuşi, chiar şi după mai multe milenii de medicină naturistă, şi după mai multe secole de catalogări ale speciilor, tainele lumii vegetale sunt încă puţin cunoscute. Datele cercetărilor din ultimele decenii arată că diversitatea vegetaţiei terestre este copleşitoare şi foarte departe de a fi epuizată. Pe lângă explorarea potenţialului terapeutic al speciilor cunoscute, mii de alte specii necesită investigaţii minuţioase cu privire la potenţialul lor.

Lumea plantelor continuă să uimească prin specii noi sau valenţe surprinzătoare descoperite la specii considerate cunoscute, invitând mereu la contemplaţie sau oferind omului şansa obţinerii unor licori miraculoase, pentru diferite tratamente.

Buruienile cu puteri nebănuite

Un studiu amănunţit, desfăşurat pe parcursul a 15 ani, privind ritmul de dezvoltare al Voinicicăi (Descurainia Sophia), un membru din familia muştarului, a contribuit esenţial la înţelegerea modului cum oscilează cantitativ populaţia de plante. Datele obţinute sunt considerate drept foarte utile în agricultură, putând fi folosite, spre exemplu, în stabilirea strategiilor de protecţie a culturilor.

Agricultorii au observat deja faptul că, în anumiţi ani, buruienile din ţarini sunt mai mari şi mai multe, chiar dacă lucrările de amenajare a terenului agricol au fost intense, în timp ce în alţi ani, buruienile sunt aproape inexistente, chiar şi în condiţii favorabile. Care este cauza acestor oscilaţii? Datele cercetărilor menţionate arată faptul că populaţiile unor specii manifestă aceste oscilaţii ciclice din cauza condiţiilor climatice şi a mecanismelor interne de feed-back 1.

Pe de altă parte, unele cercetări au arătat faptul că buruienile cresc atât de mult datorită faptului că posedă în rădăcinile lor substanţe care omoară alte plante! Fenomenul, cunoscut ca alelopatie, era cunoscut mai de mult timp, însă a fost foarte dificil de pus în valoare datorită condiţiilor experimentale speciale pe care le impunea. Pentru a putea dovedi că ceea ce omoară anumite plante sunt chiar substanţe din rădăcina buruienilor, era necesar ca pământul care le hrăneşte să nu conţină cantităţi semnificative de microbi, căpuşe sau alte chimicale. Rezultatele unui studiu arată faptul că în rădăcinile buruienilor există un compus numit catechină, considerat a fi cel mai probabil responsabilul pentru distrugerea plantelor vecine. O dată ce acest compus a fost eliberat de rădăcinile buruienilor el trece în sol de unde este absorbit de plante. Ajuns în ţesuturile plantelor, catechina va distruge celulele vii în câteva ore, şi întreaga plantă va muri în câteva săptămâni! Mai mult chiar, substanţa asimilată de plante se întoarce în sol după ditrucţia lor, păstrând în continuare mediul ambiant liber de orice altă tentativă de ocupaţie din partea altor plante!

Imediat după obţinerea acestor rezultate, investigaţiile au urmat mai multe piste. Pe de o parte s-a studiat care este modul de producere a catechinei în rădăcinile buruienilor şi ce plante sunt rezistente la acest produs. De asemenea, s-a încercat înţelegerea cauzelor care determină diferenţele între anumite specii cu privire la acest tip de agent de atac şi cât timp rămâne acesta prezent şi activ în sol.

Între timp, din 2004 şi până în prezent, aplicaţiile catechinei nu au întârziat să apară. Utilizând apetitul acestei subtanţe pentru a distruge celulele vii, cercetătorii din domeniul medical au descoperit căi încurajatoare de a folosi catechina, prezentă în unele ceaiuri, pentru distrucţia ţesuturilor canceroase…

Competiţie între plante

Un studiu publicat în noiembrie 2006 arată faptul că pentru creşterea plantelor este necesar ca acestea să fie curăţate de uscături şi să-şi schimbe frunzele din momentul în care ele încep să se ofilească. Observaţiile care au furnizat aceste date au fost făcute pe specii de plante de tutun transgenic, care nu-şi schimbă frunzele. Datele arată că frunzele îmbătrânite şi ofilite reprezintă de fapt o povară pentru plantă, întrucât ele nu mai găzduiesc procese de fotosinteză ci, dimpotrivă, sunt cosumatoare de energie.

Din acest motiv, nutrienţii acestor frunze ar putea de fapt să fie redistribuiţi pentru creşterea unor noi frunze. De fapt, noile frunze cresc în partea superioară a coroanei, adică acolo unde de regulă există mai multă lumină. Însă lumina este tocmai ceea ce asigură o rată crescută a proceselor de fotosinteză şi deci a sănătăţii plantei în întregul ei.

Plantele curăţate de frunzele ofilite pot alimenta cu nutrienţi frunzele proiectate să apară în partea superioară a coroanei. Dacă frunzele noi sunt proiectate să apară în partea superioară a coroanei, planta este pregătită să suporte concurenţa vecinilor, care i-ar putea lua soarele, umbrind-o cu frunzele lor. Or, a ţine pasul cu vecinii este foarte important pentru plante, tocmai pentru că eşecul proiectării zonelor de frunze la înălţimi suficiente ar putea determina diminuarea fotosintezei şi ar pune în pericol chiar viaţa plantei. Observaţiile au arătat faptul că tutunul transgenic, care nu-şi schimbă frunzele a produs, într-adevar, mai puţine frunze în partea superioară a coroanei decât celelalte plante şi s-a prezentat mai puţin bine în condiţii de competitivitate 2.

Plante adaptate la condiţii extreme

Unele plante trăiesc în mediul subteran. Spre exemplu, trufa neagră din vestul Europei este unul dintre cei mai căutaţi fungi din lume. Fiind şi o delicatesă gastronomică, acesta poate atinge preţuri uriaşe. Trufele, care sunt în general de mărimea unui pumn, pot fi cu greu descoperite, tocmai din cauza habitatului lor subteran. Pentru a-i putea localiza, oamenii folosesc cel mai adesea câini sau porci dresaţi special pentru a-i putea depista.

Există şi specii de orhidee care trăiesc cea mai mare parte a vieţii sub pământ. Orhideea fantomă, provine din familia Orchidaceae, cea mai răspândită dintre familiile de plante superioare cunoscute, ce numără nu mai puţin de 30.000 de specii şi 20.000 de hibrizi. Între aceste nenumărate specii, Orhideea fantomă (Cephalanthera austinae) este una plină de curiozităţi. Aceasta orhidee rară trăieşte în adâncul întunecat al pădurilor de conifere, în anumite zone din America de Nord, şi Sud-Vestul British Columbia, în Canada. Orhideea fantomă stă ascunsă în pământ, departe de orice sursă de lumină. Din întuneric iese doar atunci când înfloreşte. Această orhidee, ce trăieşte în zonele temperate ale emisferei nordice, este deosebit de interesantă şi pentru faptul că a reuşit să se adapteze unui tip de viaţă destul de rar întâlnit în lumea vegetală. Ea nu utilizează lumină pentru procese de fotosinteză, spre deosebire de cea mai mare parte a vegetaţiei terestre şi a celei marine de adâncimi mici, fiind ajutată în procesul de creştere de o specie de fungi care îi înlesnesc procurarea nutrienţilor. Din acest motiv, orhideea fantomă nu are deloc părţi verzi 3.

Chiriaşi costisitori

Smochinul ştrangulator (Ficus Aurea) creşte în Sudul peninsulei Florida şi în Indiile de Vest. Această specie de smochini este interesantă prin faptul că ea creşte împrejmuind de fiecare dată un copac străin. Acest copac va deveni în final, gazda definitivă a smochinului.

La început, seminţele acestui smochin sunt răspândite din vârful copacilor tropicali, prin intermediul excrementelor de pasăre. Germinaţia acestor seminţe dă naştere unui mănunchi de crengi cu câteva frunze şi rădăcini subţiri. Pe măsură ce creşte, smochinul ştrangulator se întinde în jos şi în sus, în lungul trunchiului vertical al copacului gazdă, căutând rezervele nutritive din sol şi lumina binefăcătoare a soarelui. Trunchiul acestui smochin are forma unor liane care se îngroaşă şi se alungesc, împletindu-se în jurul trunchiului. Pe măsură ce creşte, smochinul se înalţă tot mai mult, dar îşi înfinge şi rădăcinile în pământ, atingând, în final peste 20 de metri înâlţime. Crescând în dimensiuni, smochinul va consuma din ce în ce mai multe rezerve de hrană din pământ. În final, fără nutrienţi şi fără lumină, copacul gazdă va muri, smochinul ştrangulator continuând să trăiască îmbrăţişat cu gazda.

Unele specii de plante, în timpul creşterii, caută să se agaţe de un suport solid din apropierea lor, pentru a putea să se înalţe mai uşor şi să aibă mai multă stabilitate. Este şi cazul unei specii din familia căţărătoarelor, (Pasifloraceae), anume floarea-patimilor. În timpul creşterii, aceasta dezvoltă adevărate sisteme de prindere, în forma unor cârcei asemănători celor pe care îi are viţa de vie. Aceste prelungiri subţiri şi foarte puternice cresc şi se înfăşoară în jurul oricărui suport fix depistat prin preajmă, ajungând în final să lege întreaga floare de suport prin mii de cârcei.

Comunicaţia în lumea plantelor şi insectelor

Atunci când plantele de fasole sunt atacate de păianjenul roşu comun, acestea transmit semnale chimice ce atrag căpuşele carnivore. Aceste căpuşe sunt tocmai cele ce eliberează plantele de fasole de păianjenul roşu, pe care îl mănâncă. Semnalele chimice emise de fasole se răspândesc în vecinătatea plantei, dând posibilitatea şi celorlalte specii de plante să se pregătească pentru a primi cum se cuvine pe invadatori. Autorul articolului ce prezintă aceste date în magazinul „National Geographic“, se întreabă pe bună dreptate dacă nu cumva faptul că sunt cunoscute totuşi mult mai puţinde date despre viaţa regnului vegetal în raport cu viaţa animală se explică prin aceea că oamenii sunt familiarizaţi în special cu semnalele vizuale, pe care se deprind să le sesizeze din copilărie, în dauna diversităţii semnalelor chimice din lumea plantelor 4.

Cercetările au arătat că plantele chiar comunică prin intermediul semnalelor cromatice, dar şi olfactive, cu lumea insectelor. Parfumurile degajate de flori sunt adevărate invitaţii pentru insecte. Vizita lor şi zborul ce urmează sunt căi eficiente de asigurare a polenizării multor specii. Statisticile şi observaţiile atente arată că, pentru fiecare dolar pe care un producător din Quebec îl investeşte în albinele de casă cu scopul ca acestea să-i polenizeze livada, valoarea recoltei creşte cu până la 185 de dolari. De fapt, aproape 90% din speciile de plante, între care şi floarea soarelui, merele sau alunele, depind de polenizarea pe care o realizează insectele 5.

▲ Diversitatea ecosistemului - un dar nepreţuit

Ecosistemul terestru prezintă o diversitate copleşitoare de plante. De ce trebuie să prezervăm, să păstrăm în condiţii cât mai bune acest mediu de viaţă? În primul rând, pentru noi creştinii, lumea este un dar al lui Dumnezeu. Darul are un rost. Tot ceea ce Dumnezeu a făcut în lume, are un rost.

Florile au, în cea mai mare parte, un colorit frumos. Ele ne îmbie la o frumuseţe interioară. Sunt gingaşe şi ne cer sensibilitate. Renasc în fiecare an şi ne sugerează înnoirea noastră interioară, fac din primăvară o lume de vis, ca să ne suie cu mintea la frumuseţile Împărăţiei lui Dumnezeu. Viaţa trăită prea mult înafara naturii ne arată, de fapt, cât de mult ne lipseşte viaţa ei şi cât de mult ne înstrăinează viaţa urbană. Părinţii spiritualităţii răsăritene au ridicat Creaţia la cel mai înalt rang cu putinţă, făcând-o antecamera Împărăţiei lui Dumnezeu.

Dezechilibrele majore şi dipariţia unui număr semnificativ de specii sunt determinate, între altele, şi de faptul că în spaţiile dezvoltate industrial, oamenii folosesc în alimentaţie doar o listă scurtă de 100 de specii de plante. Acest fapt a determinat ca pe porţiuni întinse, habitatul terestru să fie amenajat pentru cultura acestor specii destinate consumului de masă. Însă amenajarea terenurilor pentru uz agricol a afectat ecosistemele multor specii.

Prezervarea acestor specii ameninţate este absolut necesară, pentru a păstra diversitatea ecosistemului. Diversitatea ecosistemului este una din condiţiile absolut necesare în sustenabilitatea lui.

Cea mai mare farmacie de pe glob

Mai există şi alte motive întemeiate pentru a păstra natura în stare sănătoasă. Lumea plantelor este cea mai mare farmacie de pe glob! Una foarte ieftină şi la îndemână. În China, din cele 30.000 de specii de plante estimate în arealui ei geografic, aproximativ 5.000 sunt folosite cu succes în tratamentele medicale. La nivel mondial, mai bine de 60% din populaţia globului depinde de speciile de plante pentru tratamentul medical, pentru un număr semnificativ de afecţiuni 6.

Totuşi, o însemnată parte din speciile de plante nu au fost studiate îndeajuns în laborator, cu tehnologiile actuale. Am văzut că acţiunea unui produs utilizat de buruieni în lupta biochimică de cucerire a unui habitat natural (catechina) a fost pusă în valoare abia în 2004. Unii cercetători anunţă faptul că este posibil ca un produs pe bază de chinină să poate permite tratarea anumitor tipuri de cancer, plecând de la faptul că catechina inhibă procesele enzimatice.

▲O nouă conduită faţă de resursele vii ale planetei

Marile aglomerări urbane ne arată cât de puţin se înconjoară omul cu verdeaţă, cât de puţin din respiraţia proaspătă şi binefăcătoare a naturii îi mai însoţeşte traiul zilnic. Extinderea zonelor locuite a acoperit suprafeţe verzi imense cu bitum, piatră, metal sau sticlă. Industria exploatatoare a lemnului a determinat creşterea suprafeţelor defrişate. Despăduririle masive au redus foarte mult arealul geografic de viaţă pentru un număr semnificativ de specii de plante. Totuşi, este încă timp pentru o schimbare în abordarea resurselor vii ale planetei.

Conduita vieţii umane trebuie să se schimbe semnificativ în raport cu darul nepreţuit al lumii vii, reflectând de fapt o situaţie pe care nu o putem negocia în nici un fel. Viaţa vietăţilor terrei depinde esenţial de mişcările şi de alegerile noastre, ale oamenilor, de felul cum alegem noi, oamenii, să trăim. Este adevărat, nici plantele, nici animalele nu pot reacţiona, nu pot organiza revoluţii sau mişcări de protest în care să ne aducă aminte câte decizii greşite am luat cu privire la viaţa lor şi a noastră. Însă echilibrul ecosistemului planetar este deja afectat.

Pentru o minte lucidă, care ştie, fie şi în parte, cât de complexe şi ce dimensiuni gigantice are ecosistemul terestru, perturbaţiile sunt cele mai grăitoare avertismente cu privire la direcţia înspre care ne îndreptăm. Este necesar să ne întoarcem în mijlocul naturii. Nu întâmplător, referatul Creaţiei din Geneză ne arată că Adam a dat nume tuturor vieţuitoarelor ei. Faptul că a dat nume tuturor vieţuitoarelor, nu înseamnă altceva decât că el ştia rostul fiecăreia în Creaţie. Dând nume, a dovedit putere de cunoaştere, de pătrundere în adâncul lucrurilor şi al vieţuitoarelor, acolo unde stă ascuns rostul lor, scopul pentru care au fost chemate la viaţă.

În ultimele veacuri, ştiinţa a descoperit o parte din aceste rosturi ascunse în Creaţie. Este timpul să folosim toate aceste daruri spre slava Celui ce le-a dat, cu înţelepciune şi înspre binele comun.

Note:

1. Ştire preluată din University of Chicago Press Journals;

2. Sursa University of Chicago Press Journals, 1 Noiembrie 2006, disponibil la www.biology-online.org şi în limba română la www.magazinstiintific.ro;

3. Brian Klinkenberg, The phantom orchid in Canada. Rare saprophyte maintains only a toehold in Canada, în rev. Menziesia - Newsletter of the Society,editat de Native Plant Society of British Columbia, disponibil la www.npsbc.org;

4. Joel Achenbach, Ecologia Chimică. Plantele la Război. Rădăcinile luptei, în rev. National Geographic, ediţia în limba română, Februarie 2004, pag. 13;

5. Lynne Warren, Când plantele trimit mesaje chimice, ele pot fi reclame pentru polenizatori, în National Geographic, ed. cit., pag. 13;

6. Peter Raven, A Time of Catastrophic extinction. What We Must Do, în rev. The Futurist, September - October 1995, p. 38.