Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Reportaj Biserica inimilor care se unesc

Biserica inimilor care se unesc

Un articol de: Narcisa Balaban Urucu - 02 Decembrie 2007

Aşezată în centrul Iaşului, Biserica „Sf. Nicolae“ - Domnesc este una dintre cele mai frecventate biserici. În fiecare săptămână, zeci de turişti îi calcă pragul. Pe lângă istoria frumoasă şi interesantă pe care o are, biserica domnească din Iaşi este astăzi căutată şi datorită atmosferei duhovniceşti de aici. Datorită numărului mare de tinere perechi care aleg să-şi unească destinele în faţa altarului acestei biserici, „Sf. Nicolae“ - Domnesc din Iaşi mai este numită şi „Biserica inimilor“.

Tinerii din Iaşi au un dor aparte pentru slujbele care se săvârşesc în Biserica „Sfântul Nicolae“ - Domnesc din Iaşi. Prin frecvenţa lor din ce în ce mai mare, s-ar spune că cei mai mulţi dintre ei cresc duhovniceşte pe lângă această biserică. Şi astfel, nu e de mirare că cele mai multe cununii din Iaşi se săvârşesc în biserica din inima Iaşului. Datorită numărului mare de tinere perechi care aleg să-şi unească destinele în faţa altarului acestei biserici, „Sf. Nicolae“ - Domnesc din Iaşi mai este numită şi „Biserica inimilor“. „Zilele acestea îl vom sărbători pe ocrotitorul acestui sfânt lăcaş, pe Sf. Nicolae, care ne ajută să facem din această biserică una vie, lucrătoare, în care tinerii, mai ales, să-şi găsească împlinirea sufletului şi calea către mântuire. Aş vrea să remarc mai întâi faptul că în această biserică închinată Sf. Nicolae care, după cum se ştie, este şi ocrotitorul celor care se căsătoresc - a şi făcut minuni în sensul acesta -, cei mai mulţi tineri din Iaşi, din împrejurimi şi chiar din străinătate îşi găsesc aici loc în care să se unească înaintea lui Dumnezeu, în care să-şi mărturisească dragostea unul celuilalt şi să primească Taina Sfintei Cununii. Din acest motiv, mai este numită şi «Biserica inimilor» sau «a căsătoriilor»“, ne explică pr. Constantin Naclad, preot I la „Sfântul Nicolae“ - Domnesc.

Dialoguri de seară la „Sfântul Nicolae“ - Domnesc“

În prezent, zeci de tineri vin la „Sfântul Nicolae“ - Domnesc pentru a învăţa să comunice liber frământările pe care le au. O dată cu începutul Postului Naşterii Domnului, în fiecare vineri seară, după Paraclisul Maicii Domnului, membri ai Asociaţiei Studenţilor Creştin Ortodocşi Români din Iaşi vin la biserica domnească din centrul Iaşului pentru a intra în dialog. Numite „Dialoguri de seară la «Sfântul Nicolae» - Domnesc“, întâlnirile punctează teme care îi preocupă pe tinerii de astăzi, probleme pe care ei nu le înţeleg în biserică. „Este vorba de un dialog sincer care să elimine bariera dintre preotul care predică de la amvon şi tinerii care aproape întotdeauna ascultă şi rar au curajul să pună întrebări“, continuă pr. Naclad. Acesta ne mai spune că în biserica Sfântului Nicolae din mijlocul oraşului celor şapte coline nu vin numai tineri, ci şi mulţi credincioşi care găsesc aici un spaţiu liniştit, păzit de sfinţii îngeri, de atmosfera Duhului Sfânt şi de Sf. Nicolae. „Adesea, în timpul săptămânii, îi găsim în rugăciune, rostind un acatist sau pur şi simplu spunându-i lui Dumnezeu toată frământarea şi nevoia din sufletul lor. Acest lucru ne bucură şi cred cu adevărat că în această biserică îşi găsesc un liman sufletesc şi un loc în care să se roage şi să audă răspuns din partea lui Dumnezeu“, încheie părintele Constantin Naclad.

Rodul rugăciunii

Aşezată în centrul Iaşului, Biserica „Sf. Nicolae“ - Domnesc este una dintre cele mai frecventate biserici. În fiecare săptămână, zeci de turişti îi calcă pragul. Îi atrage în primul rând istoria ei, iar în biserică îi menţin pe toţi duhul şi căldura cu care ea îi întâmpină. Biserica este paraclis mitropolitan şi, prin urmare, nu are parohie. Credincioşii care împodobesc slujbele din fiecare duminică sau sărbătoare sunt de toate vârstele şi vin din toate părţile Iaşului. „Biserica aceasta are har... Şi ca să vă dau un exemplu: a venit o femeie la biserică şi mi-a zis: «Doamnă, uite, am o problemă de sănătate foarte gravă...» Face un pomelnic, se roagă... Mă pomenesc cu ea peste două săptămâni de zile bucuroasă, nevoie mare, că se simte puţin mai bine. Acesta este harul bisericii, puterea pe care o are, puterea Sfântului Nicolae. Apoi, sunt oameni care ajung la Iaşi numai în timpul zilelor dedicate Sfintei Parascheva. Sunt foarte mulţi credincioşi care vin şi la această biserică şi pun pomelnic pe un an de zile. Fac tot posibilul ca măcar o dată pe an să ajungă aici... De asemenea, vin foarte mulţi turişti. Vin de toate naţionalităţile, nu îi înţelegi tot timpul, dar toţi spun cu aceeaşi trăire: «Ce minune!»“, ne mărturiseşte convinsă doamna de la pangarul bisericii, Ileana Matcabojă.

Singurul cor mixt din Iaşi care cântă muzică psaltică

Slujbele care se săvârşesc în biserica şatefaniană de lângă Palatul Culturii din Iaşi sunt înfrumuseţate de vocile coriştilor de la „Mira“. Numele corului vine de la numele localităţii în care s-a născut Sf. Nicolae, Mira Lichiei. Nucleul acestui cor s-a format la Mănăstirea „Sf. Trei Ierarhi“ în anii â90, pe când Biserica „Sf. Nicolae“ era paraclis al acesteia. „Eram un grup de tineri colindători, care nu se mai săturau colindând, chiar dacă sărbătorile se încheiau, şi atunci părintele Clement de la «Trei Ierarhi» ne-a dat ascultare să venim aici la strană să formăm un corişor. Apoi, în aceeaşi vreme a venit şi părintele Dan Sandu care ne-a încurajat, astfel că rodul ascultării noastre a fost unul bun. Părintele ne-a promovat şi am avut ocazia să cântăm şi în mai multe biserici din străinătate“, povesteşte despre începuturi sufletul acestui cor, profesoara Petronela Dârţu. După cum ne spune pr. Dan Sandu, preot II la „Sfântul Nicolae“ - Domnesc, „Mira“ este singurul cor mixt din Iaşi care cântă muzică psaltică, ajungând să interpreteze mai multe piese complexe de muzică psaltică. Participă la fiecare ediţie a Congresului de muzică bizantină de la Iaşi şi a înregistrat şi câteva CD-uri. Corul este format din aproximativ 22-25 de membri. Întrucât este alcătuit din tineri care studiază la diverse facultăţi, se află într-o permanentă dinamică. Tinerii corişti au cântat la aproape fiecare concert de colinde organizat în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, iar începând cu anul 2000, la fiecare doi trei ani, Corul „Mira“ susţine câte un turneu în străinătate. A cântat astfel în Cehia, în Danemarca, Olanda, Belgia şi Austria.

Singurul sfânt cinstit în toată creştinătatea

„Sunt foarte puţine, aproape inexistente menţiunile documentare care să ateste cu exactitate elementele concrete din viaţa Sf. Nicolae. Ştim despre el că a fost un om de o foarte mare cultură teologică, o autoritate în domeniu, şi un profil moral model. Din acest motiv, adesea este pus alături de apostoli. Este cel mai ecumenic sfânt, pentru că ţine de Biserica nedespărţită, adică Biserica sinoadelor ecumenice, aşa cum o numeşte Kallistos Ware. Este ecumenic şi pentru că este singurul sfânt care este cinstit în toată creştinătatea, chiar şi în tradiţia creştină, de exemplu de tip protestant, unde s-a interzis cinstirea sfinţilor, Sf. Nicolae a continuat să fie cinstit. El apare peste tot ca o persoană care excelează în bunătate, în generozitate“, ne explică pr. Dan Sandu. Nu se ştie cu exactitate când a plecat la Hristos, unele surse indică anul 340, iar altele 350, însă se ştie că în anul 1087, moaştele sale au fost transferate la Bari, în Italia, de frica expansiunii musulmane. Este un mare ajutător al tinerilor, în minunile sale intervenind mereu pentru tineri. Este patronul corăbierilor şi ajutătorul săracilor, ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci.