Biserica românilor din Hagi Curda

În Basarabia de Sud, o singură biserică aparţine de Patriarhia Română, aceea din localitatea

Hagi Curda. Vechile lăcaşuri de cult româneşti care existau în această zonă fie au fost distruse pe vremea comunismului, fie au trecut sub jurisdicţia Patriarhiei Moscovei. La Hagi Curda, într-o cameră a unei case, amenajată provizoriu pe post de biserică, românii se înghesuie la slujbe până la refuz, dornici să audă rugăciuni în limba maternă. Se roagă însă şi pentru a putea termina lucrările la biserica nouă, mai mare şi de zid, deocamdată în construcţie.

Cu numele său turcesc Hagi Curda, azi Camasovka, localitatea aceasta din Ucraina nu ar părea să fie un leagăn de ortodoxie românească. Totuşi, aici se află singura parohie din Basarabia de Sud, Ucraina, care aparţine de Mitropolia Basarabiei, aflată sub oblăduirea Patriarhiei Române. Povestea de la Hagi Curda este în fapt istorisirea unei mărturisiri neobosite a ortodoxiei româneşti şi a păstrării identităţii naţionale.

Umblă prin regiunea Odesei, în speţă Basarabia sudică, un fel de... snoavă. Se spune că, după ce a fost în spaţiu, Gagarin ar fi declarat la întoarcerea pe Pământ că acolo în ceruri nu s-a întâlnit cu Dumnezeu, deci El nu există. Şi dacă El tot nu există, s­au gândit autorităţile ateiste ale Uniunii Sovietice, la ce bun, bisericile? Să fie dărâmate! Ca un trăsnet a căzut în inimile credincioşilor, fie ei români, bulgari, ucraineni sau ruşi, decizia autorităţilor. Şi a început prigoana bisericilor. Plecat-au sfinţii din biserici direct în pribegie... Sub tunuri, dinamită sau buldozere, zeci de biserici au căzut în faţa necruţătorilor slujbaşi ai comunismului. Cădeau crucile de pe turle legate cu lanţuri de tractoare, adunând durere peste durere în sufletele românilor rămaşi fără biserici pe meleaguri rupte de patria-mamă.

Biserica din... cameră

La Hagi Curda, în locul bisericii româneşti aruncate în aer, autorităţile au ridicat Monumentul eroilor sovietici din "Marele Război pentru Apărarea Patriei" (Cel de-al Doilea Război Mondial). După dispariţia URSS, românii din zonă credeau că au scăpat de probleme. Nici pe departe! S-a început procesul de ucrainizare forţată. Cum, din punct de vedere al religiei, Ucraina se află sub tutela Patriarhiei Ruse, nici Hagi Curda nu a scăpat. Neavând o biserică, românii din localitate, strânşi în jurul epitropului Vasile Iordăchescu, s-au hotărât să îşi ridice singuri un lăcaş de cult. Au înfiinţat o parohie şi au încercat să urmeze paşii legali pentru a obţine teren şi fonduri pentru biserica pe care şi-o doreau. Probabil, dacă nu şi-ar fi dorit atât de mult să fie sub oblăduirea Patriarhiei Române, le-ar fi mers mult mai bine. "Când am cerut de la ucraineni teren, ei ne dădeau lângă groapa de gunoi... Aşa că am hotărât şi am luat terenul acesta şi casa, în mijlocul satului", ne povesteşte epitropul Vasile Iordăchescu. Într-o casă obişnuită, o cameră este dedicată cultului, iar slujitori sunt părintele Anatolie şi părintele Victor. În cămara cu icoane pe pereţi, preoţii slujesc, împărtăşesc, se roagă alături de credincioşi. Am putea spune că "a dat norocul peste ei", întrucât le-au mai luat ucrainenii dintre credincioşi şi astfel au loc mai multişor la slujbe.

Apostolii se întorc

Alături de casă se ridică silueta zveltă a noii biserici din cărămidă. Prima biserică românească, după atâta amar de vreme. De-ar putea trăi până va fi gata biserica: atât de anevoios li se pare bieţilor oameni lucrul la biserica lor. Piedici pun toţi, iar ajutor nu dă nimeni. Aproape singur, epitropul Iordăchescu se luptă pentru visul bisericii româneşti. Un om în vârstă. Albit de vremuri, dar şi de oameni. Stă aproape toată ziua pe şantier. Mai dă o indicaţie sau stă pregătit pentru o nouă "vizită" din partea autorităţilor. Muncitorii sunt români şi ei. Lucrează mai mult de drag, căci banii sunt puţini. Ce-i drept, se vor putea mândri cu munca lor. Deşi greu, biserica se înalţă şi i se întrevede de pe acum frumuseţea. Aproape că-ţi poţi imagina cum va arăta la final, când de pe pereţi te vor privi sfinţii zugrăviţi. Fără să sufere de grandomanie, biserica este impozantă, inspiră respect. "Costă 160 de grivne un kilogram de clopot. Unul trebuie să aibă 400 kg, 350 al doilea, 300 kg al treilea. 16.000 de euro. De unde să mai luăm şi banii ăştia?", întreabă aproape retoric epitropul Iordăchescu.

Biserica românilor din Hagi Curda va purta hramul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi pe cel al Sfântului Ierarh Nicolae. Şi biserica pe care au avut înainte românii de pe aceste locuri, şi care a fost demolată 1979, purta tot hramul celor doi Apostoli. "Biserica aceea a fost cea mai frumoasă din ţinutul nostru. Aparţinea de Episcopia Dunării de Jos. În 1865 s-a început lucrul la ea, în 1875 a fost sfinţită. Biserica era un simbol al nostru, al românilor de aici. Când pământul acesta a fost luat de Imperiul Rus au început încet-încet schimbările. În anii â40, în Ismail erau 60% români, acum sunt tot mai puţini, se rusifică totul. Vor ca românii să dispară de aici. Iar ei fac lucrul acesta tot prin mâna românilor", spune epitropul cu obidă.

Din regiunea Ismailului, după cum arăta Vasile Iordăchescu, au fost deportaţi 18.000 de ţărani şi intelectuali, iar în locul lor au fost aduşi 25.000 de ruşi. În zilele noastre, românii de pe aceste locuri îşi redescoperă identitatea naţională. "Se dă o luptă mare aici, la noi. Mitropolia ucraineană a început şi ea să ridice o biserică, de când a văzut ce vrem noi să facem. Cei care vor termina primii biserica, la ei se vor duce credincioşii. Este sete mare de Dumnezeu. Nu-i păcat să-i pierdem pe românii noştri?", se întreabă Iordăchescu. "Am plătit să se facă proiectul bisericii şi apoi am făcut toate actele necesare. Am avut foarte multe piedici. Mitropolitul Odesei a spus că în nici un caz nu va fi biserică aici, şi totuşi noi încercăm. Mereu ne-au pus fel şi fel de piedici şi trimiteau aici tot soiul de "experţi" să găsească ceva care să nu fie în regulă. Nu găseau nimic, doar că nu aveam permis de construcţie. Am depus actele la instituţiile abilitate din Odesa pentru a obţine permisul de construcţie... Trebuia să fie gata la 1 mai 2008. Dar nu e nici acum gata. Eu am plătit tot ce trebuia. Am plătit apoi altei organizaţii. Trebuia să fie gata actul la 1 februarie 2010. Nu-i gata nici acum. În Kiev este o asociaţie pentru drepturile omului şi m-am adresat lor şi se pare că într-o lună-două voi avea şi acel permis. Am fost amendat de două ori. Prima dată, 172 de grivne, apoi 995 de grivne, iar a treia oară am fost speriat că voi plăti jumătate din costurile de construcţie ale bisericii drept amendă. Şi totuşi, nu m-am lăsat. Cum căpătam ceva bani, imediat luam materiale de construcţie. Prima piatră am pus­o în 20 noiembrie 2006. În 2007 am început efectiv. Avem o temelie excepţională. Veneau delegaţii după delegaţii, măsurau la milimetru, doar-doar vor găsi ceva pentru a opri construcţia. Când auzeau că se construieşte o biserică românească, li se ridica părul măciucă", povesteşte epitropul.

"Dacă spui că eşti moldovean, te lasă în pace"

Părintele Anatolie Cristea, unul dintre cei doi slujitori ai Domnului care oficiază la "biserica din cămară", a trecut nu de mult printr-o altă încercare a ucrainenilor. O poveste care arată ce şi cum se lucrează în Basarabia de Sud... "Preotul de la Patriarhia Rusiei instruieşte poporul împotriva noastră. Le spune că suntem catolici sau că suntem eretici... Lumea îl crede, pentru că este mai vechi aici, noi suntem mai noi. Dacă zici că eşti moldovean, poate te mai lasă în pace, dar să zici că eşti român... Mai deunăzi, trebuia să mergem într-un alt sat, la Pocrovca, unde trebuia să deschidem o parohie. Vorbiserăm cu oamenii dinainte, totul era aranjat. Când s-a aflat că mergem, imediat a venit un preot al ruşilor din alt sat şi a început să vorbească împotriva noastră. "Nu cumva să vă duceţi cu dânşii, că ei sunt români, sunt catolici, nu sunt de-ai noştri. Vă vor aduce numai belele!". Şi primarul şi toţi din primărie au mers la oameni să-i întoarcă împotriva noastră. Ei consideră că noi suntem necanonici aici, că am intrat în teritoriul lor. Nu ţin cont că aici înainte să fie URSS a fost Episcopia Dunării de Jos, au fost biserici româneşti. A ajuns să fie vorba doar de politică. Ucraina nu vrea să piardă acest teritoriu. Şi cred că dacă nouă, minorităţilor, nu ne dau voie să avem cultura nostră, biserica noastră, ne vor face să dispărem. Au ajuns să terorizeze copiii care învaţă în limba română aici. "Nu aţi învăţat în limba ucraineană, nu puteţi să învăţaţi mai departe!" Şi dacă vin în România la facultate, când se întorc nu le sunt diplomele recunoscute. Trebuie să dai o grămadă de diferenţe..."

Lipsa banilor, o altă problemă

De parcă piedicile puse de autorităţile ucrainene nu ar fi suficiente, ridicarea bisericii româneşti de la Hagi Curda se loveşte de un alt impediment poate la fel de necruţător. Lipsa banilor. Lăcaşul de cult s-a ridicat mai mult din donaţiile credincioşilor români din localitate sau împrejurimi. În rest...

"Ne-ar trebui vreo 70.000 de euro ca s-o terminăm. Poate pentru statul român o fi puţin, dar pentru noi este atât de mult! Ştiţi cum e treaba? Tot cei bogaţi sunt zgârciţi. În schimb, sunt pensionari ca şi mine care au pensie 900 de grivne (aproximativ 90 de euro). Fac ce fac, strâng din pensia lor 1000 de grivne şi vin şi dau la biserică, doar-doar vor apuca s-o vadă gata! Prea rar vin oameni din România să se intereseze de noi, să ne ajute. Anul trecut am primit de la Guvernul Romaniei suma de 48000 Euro, si tot ce vedeti construit aici a fost realizat in primul rand si in mare parte datorita finantarilor din Romania. Atat Guvernul Romaniei, cat si oameni de afaceri din Romania au fost si sunt alaturi de noi, dar costurile sunt tot mai mari, preturile materialelor se tot maresc...", ne mai spune epitropul.

▲ Speranţe de mai bine ale românilor din Hagi Curda

IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, consideră că la Hagi Curda sunt câteva mari probleme principale, una dintre ele ar fi cea naţională. "Ucrainenii nu prea doresc să se ridice o biserică românească, nici măcar să fie un preot român, din Basarabia sau România, vor doar preot de-al lor. Nu este vorba doar de biserică, ci de problema naţională de acolo". Pe de altă parte, IPS Petru vorbeşte şi de un alt aspect al dificultăţilor de la Hagi Curda. "Până acum nu am avut omul potrivit acolo, un preot care să se ocupe intens de problemele parohiei şi ale bisericii. Trebuie oameni puternici, care să reziste presiunilor şi problemelor. Acum însă l-am chemat pe părintele Anatolie Cristea, el cunoaşte problemele şi ştie ce trebuie să facă", încheie IPS Petru. Trebuie spus că părintele Anatol Cristea, un om de un mare devotament, dedicat ortodoxiei dar şi cauzei naţionale, a fost supus unei presiuni din partea ucrainenilor în scurta perioadă de timp în care a slujit la Hagi Curda. Recunoaşterea internaţională a Mitropoliei Basarabiei a mai tăiat însă din elanul antiromânesc din Sudul Basarabiei, în ultima vreme observându-se o scădere a faptelor violente şi a provocărilor la adresa românilor din zonă. Întoarcerea părintelui Anatolie Cristea nu poate decât să bucure şi să dea tărie speranţei de mai bine a creştinilor ortodocşi români din zona Hagi Curda.