În fiecare Liturghie celebrăm taina Paștilor, moartea și învierea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și ne hrănim cu Trupul și cu Sângele Lui. „Eu sunt pâinea cea vie Care S-a pogorât din cer”, ne-a
05 Mai, 2024
Biserica „Toţi Sfinţii“ - vatră a istoriei României moderne
Biserica a ocupat întotdeauna un loc central în viaţa românilor. Şi nu mă refer doar la misiunea ei de a călăuzi spre veşnicie. A fost creatoare şi păstrătoare de cultură, în cadrul ei au funcţionat primele şcoli şi a susţinut năzuinţele românilor de libertate şi unitate. O astfel de biserică este cea cu hramul „Toţi Sfinţii“ din Râmnicu Vâlcea, unde au fost sfinţite steagurile de luptă de la Revoluţia din 1848, a fost proclamată prima Constituţie a Ţării Româneşti şi au fost binecuvântaţi ostaşii înainte de Războiul de Independenţă.
Este situată între dealul Capelei şi apele bătrânului Olt, chiar în centrul oraşului Râmnicu Vâlcea şi este monumentul reprezentativ pentru secolul al XVIII-lea al Râmnicului. Din depărtare, văzându-i turla principală, te gândeşti la Mănăstirea Hurezi. Apoi, observi şi celelalte două turle mai mici, răsucite, care te duc cu gândul la ctitoria domnească de la Curtea de Argeş. Ajungând în faţa sfântului lăcaş, coloanele ce formează pridvorul cu arcade îţi dezvăluie inconfundabilul stil brâncovenesc, ducându-te cu gândul la Mogoşoaia sau alte edificii specifice epocii de aur a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. De altfel, putem remarca şi detalii de la Mănăstirea Dealu sau biserica mitropolitană din Târgovişte.
Ctitorii au dorit ca această biserică să fie una frumoasă, una emblematică pentru Ortodoxie, dar şi o replică, în acelaşi timp, dată altor naţii şi confesiuni. Poate de aceea Biserica „Toţi Sfinţii“ din Râmnicu Vâlcea avea să se implice activ în numeroase evenimente istorice de importanţă naţională.
Ctitorii au dorit ca ea să fie cea mai mare, cea mai frumoasă şi cea mai importantă.
Un gest de mândrie, am putea spune, însă una bună, exemplară, pentru că nu e vorba de o casă oarecare, ci de Casa Domnului.
Şi au mai dorit ca biserica să fie implicată mereu în viaţa oraşului, iar acest lucru avea să se vadă mai târziu prin co-participarea la evenimentele importante.
Poate un gest de mândrie ar putea fi interpretat şi hramul primit: „Toţi Sfinţii“. Pentru că episcopul-ctitor care a ridicat-o nu a vrut ca ea să fie ocrotită de un singur sfânt, ci de toţi.
Păşind pragul vastei curţi în care este aşezată, nu se poate să nu fii impresionat de frumuseţea locului. În centru tronează biserica, iar pe margini sunt rânduite clopotniţa, oficiul parohial şi grădiniţa, curtea fiind brăzdată de alei frumos ornate cu trandafiri de toate culorile. Din loc în loc au fost plantaţi brazi falnici, poate pentru ca aceia ce păşesc pragul să îşi plece frunţile spre pământ, precum crengile lor, dar frunţile spre ceruri, aşa cum o fac şi vârfurile lor. O verticalitate pe care o doreau şi o demonstrau la începuturile sfântului lăcaş ctitorii şi credincioşii care călcau pragul Bisericii „Toţi Sfinţii“.
De aceea poate au şi aşezat acea icoană-medalion imensă de pe frontispiciul bisericii, ca lumea să ştie că acest lăcaş este protejat de toţi cei care au bineplăcut lui Dumnezeu.
„Este cel mai reprezentativ monument istoric al veacului de aur al Râmnicului, veacul al XVIII-lea, fiind o replică misionară dată catolicilor din oraş. Comunitatea ortodoxă, deşi avea doar 419 familii, era o comunitate închegată. Catolicii erau parte din comunitatea de credincioşi care au rămas pe parcursul istoriei în acest ţinut al Olteniei de sub munte. Biserica este o ctitorie episcopală. Vrednicul de pomenire episcop Grigorie Socoteanu, când a ajuns episcop al acestei eparhii, a dorit să întărească Ortodoxia aici, pentru că, încă de la 1550, în Râmnicu Vâlcea era o mănăstire franciscană despre care documentele pomenesc că în 1670 era deja transformată în ruină“, ne povesteşte părintele consilier cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului, Constantin Cîrstea, parohul Bisericii „Toţi Sfinţii“.
Biserica a fost construită între anii 1762 şi 1764, iar pictarea ei a durat aproape un secol. Primul ctitor a fost episcopul Grigorie Socoteanu. Doar că nu a apucat să vadă lucrarea dusă la bun sfârşit. A fost nevoit să se retragă din scaun la 21 mai 1764, locul său fiind luat de episcopul Partenie, fostul stareţ de la Lainici. Astfel că lucrările au fost continuate de următorul ctitor, Hagi Constantin Malache, negustor din Râmnicu Vâlcea. Sigur, ctitori au mai fost de-a lungul vremii, precum Teodor Ieromonahul, egumenul Dobruşei sau alţii, însă toţi din acelaşi neam al Socotenilor.
Din păcate, nici cel de-al doilea ctitor nu a apucat să vadă lucrarea sfinţită. S-a îmbolnăvit şi a fost nevoie să meargă la un sanatoriu în Austria, unde avea să îşi găsească sfârşitul.
Interesantă este şi povestea cum de biserica a ajuns să primească hramul „Sfântul Mina“. El l-a ales pe sfânt să devină protector, deoarece, la 1729, negustor fiind, a fost prins cu ocaua mică în târg. Fiind judecat, el şi-a luat angajamentul că nu va mai face niciodată vreo hoţie în viaţa sa.
Însă documentele îl mai pomenesc încă o dată într-un conflict cu pârgaşii saşi sau negustorii saşi de la Sibiu, care îl împrumutaseră cu bani pentru susţinerea şcolii râmnicene şi, neputând să îi dea la timp, a fost chemat în judecată. Atunci şi-a luat angajamentul că, dacă „va mai face vreo oţie în viaţa lui, să i se taie mâna dreaptă“. Şi într-adevăr după acel moment nu a mai avut parte de nici un fel de conflicte, dedicându-se întru totul slujirii Bisericii.
Un aspect important descoperit de actualul preot în biserică este o tainiţă săpată în zid, unde, cel mai probabil, erau ascunse odoarele de preţ ale sfântului lăcaş în momentul în care năvăleau diferitele neamuri de străini.
De asemenea, un aspect important care scoate în evidenţă această biserică este legat de pictură, mai precis de cea din altar. În această parte sunt pictate trei scene: Jertfa lui Avraam, Jertfa lui Melchisedec şi cei trei tineri: Anania, Azaria şi Misail, care au fost închişi în Babilon în groapa cu lei. Tocmai de aceea, an de an, studenţii de la Arhitectură şi cei de la Pictură vin să vadă aceste scene, foarte rare pentru iconografia românească.
Aici au fost sfinţite steagurile Revoluţiei de la 1848
Biserica aceasta este reprezentativă nu numai prin faptul că este cel mai important monument al veacului de aur al Râmnicului, ci şi pentru că de la început s-a integrat în toate sferele vieţii acestui oraş.
Dorinţa ctitorilor de a fi o biserică legată de istoria oraşului avea să se demonstreze şi mai târziu. Primul eveniment important la care a luat parte a fost Revoluţia din 1848, aici fiind binecuvântate steagurile acesteia.
„Generalul Gheorghe Magheru, aflându-se cu taberele la Troianul Vâlcii, neputând să ajungă la Islaz din cauza holerei, a venit cu 500 de dorobanţi în curtea Bisericii «Toţi Sfinţii» şi aici au fost sfinţite cele 5 steaguri. De asemenea, aici a fost proclamată prima Constituţie a Ţării Româneşti, cele 21 de puncte, pentru că o delegaţie a venit de la Islaz aici. În 2001, când a fost prezent şi premierul României din acea perioadă în localitate, s-au pus o piatră şi o placă ce marchează faptul că la 1848 a fost proclamată aici Constituţia Ţării Româneşti. Totodată, s-a pus şi un catarg şi în fiecare an, cu prilejul Imnului Naţional, aici se sfinţeşte steagul naţional şi apoi mulţimea merge în zăvoiul Râmnicului, unde se săvârşeşte un Te Deum de mulţumire“, povesteşte părintele paroh.
Biserica în apropierea căreia s-a cântat pentru prima dată „Deşteaptă-te, române!“
Un alt eveniment important legat de istoria acestui sfânt lăcaş este Revoluţia de la 1848, istoricii fiind de părere că aici a fost cântat pentru prima dată actualul Imn Naţional al României, „Deşteaptă-te, române!“.
„Avem prima menţiune scrisă de la comisarul Zăgănescu că în zăvoiul Vâlcii s-a cântat pentru prima dată actualul imn al Ţării Româneşti. Anton Pann era în Râmnicu Vâlcea. El era căsătorit cu o nepoată a maicii Platonida de la Mănăstirea Dintr-un Lemn, cu care a avut doi copii.
Anton Pann era dirijor de cor la vremea respectivă, care a dat răspunsurile la slujba de Te Deum oficiată atunci. Se şi precizează că a plecat în alai cu tinerii şi au cântat «Un răsunet»“, mai povesteşte părintele paroh Constantin Cîrstea.
De asemenea, câţiva ani mai târziu, ostaşii români care au plecat în Războiul de Independenţă, înainte de a trece Dunărea, au venit în curtea acestei biserici pentru a primi binecuvântarea preoţilor de aici. Episcopul vremii a venit aici, i-a binecuvântat, a făcut un Te Deum, iar apoi soldaţii au mers pe front pentru a dobândi independenţa de stat. La fel s-a întâmplat şi înainte de cele două războaie mondiale, soldaţii trecând pe aici înainte de a pleca la luptă.
Cea mai veche grădiniţă patronată de Biserică
Implicarea Bisericii „Toţi Sfinţii“ nu a fost doar în sfera liturgică-pastorală şi cea social-politică. De numele acestei biserici este legată şi cea mai veche grădiniţă patronată de Biserica Ortodoxă, după cum mărturiseşte părintele paroh Constantin Cîrstea. „La începutul secolului al XX-lea, preotul vremii, Meletie Reuţu, construieşte primul aşezământ institutiv-educativ al Bisericii Ortodoxe Române din România. Avea două clase şi învăţau aici 53 de copii. Întrucât la început nu a avut personal de specialitate, aceştia erau educaţi de o maică. Ulterior a fost adus personal autorizat. Interesant este că aici nu învăţau doar copii ortodocşi, ci şi catolici, luterani sau chiar evrei. El a funcţionat timp de 100 de ani, apoi în perioada 2009-2012 am considerat că trebuie construit altul, după normele europene. Astfel, grădiniţa care funcţionează acum la biserică are şase clase şi 135 de copii care îi urmează cursurile şi poartă numele de Grădiniţa «Toţi Sfinţii», ea fiind construită pe vechiul amplasament“, ne-a mai spus parohul Bisericii „Toţi Sfinţii“ din Râmnicu Vâlcea.
De altfel, parohia desfăşoară mai multe proiecte educaţionale în care sunt implicaţi copiii, atât cele derulate la nivelul Patriarhiei Române, cât şi la nivel de parohie.
Pe lângă proiectele educaţionale, aici a fost inaugurat într-un cadru neconvenţional o expoziţie în aer liber unde sunt puse în valoare diferite obiecte vechi din Oltenia de Nord.
Au fost expoziţii despre bisericile din Oltenia de Nord, apoi arhitectura gorjeană, iar acum există o expoziţie a patrimoniului cultural săsesc din Transilvania, pentru că Râmnicul a fost mereu o punte între Ţara Românească şi Ardeal.
Credincioşii care îi calcă pragul admiră nu doar cadrul deosebit în care e aşezat sfântul lăcaş sau arhitectura bisericii. Aici se pot închina şi la moaştele Sfântului Mina, ale Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfântului Haralambie şi ale Sfintei Muceniţe Paraschevi.
