Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Reportaj Bucureştenii şi Mucenicul Dimitrie

Bucureştenii şi Mucenicul Dimitrie

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Reportaj
Un articol de: Pr. George Aniculoaie - 27 Octombrie 2012

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir şi făcătorul de minuni, ale cărui moaşte se află în Tesalonic, este cinstit cu multă evlavie în capitala României, lucru dedus şi din existenţa bisericilor închinate lui. Din pelerinajul nostru la aceste sfinte lăcaşuri ocrotite de mucenicul trăitor şi pătimitor la sfârşitul secolului al III-lea, am constatat că mulţi bucureşteni îşi pleacă genunchii în faţa icoanei sfântului, îi citesc acatistul, îşi botează copiii cu numele său şi îşi împodobesc casele cu icoanele lui.

Prima oprire a pelerinajului nostru am făcut-o la Biserica "Sfântul Dumitru - de Jurământ" din centrul vechi al Capitalei, în spatele Muzeului de Istorie. Orânduită Protoieriei III Capitală, biserica este şi paraclis universitar. "Doar când te gândeşti că de jumătate de mileniu oamenii se roagă Sfântului Dimitrie pe locul de la poarta de sus a Curţii Domneşti şi simţi, instantaneu, fiori de sfinţenie în preajma bisericii", ne spune părintele paroh Mihai Gojgar. "În puţinul răstimp de când slujesc la această minunată biserică, am auzit, am văzut, dar mai ales am trăit la modul personal şi comunitar intervenţia Sfântului Izvorâtor de Mir în existenţa noastră", se destăinuie părintele.

Pentru parohia aceasta, Sfântul Dimitrie nu este doar un model de sfinţenie. "Simţim că ne regăsim în viaţa acestui brav martir, tânăr, instruit, disciplinat, râvnitor pentru credinţă şi, esenţial, jertfă adusă lui Dumnezeu. De fiecare dată când tinerii ce se caută şi se regăsesc în acest paraclis al lor citesc la strană Acatistul Sfântului Dimitrie. Îi simt cum se întrarmează cu răbdare pentru a trece peste încercări, cu înţelepciune pentru a găsi soluţii la multele dileme pe care le înfruntă, curaj pentru a le depăşi", ne mai spune părintele. Nu puţini sunt şi aceia care, în ultimele decenii, au găsit alinare la icoana Sfântului Dimitrie. "Aud frecvent cuvinte care ne întăresc şi care ne încurajează, cuvinte prin care oamenii mărturisesc preoţilor necazurile lăsate, deodată cu lacrimi şi rugăciuni fierbinţi, la mila Domnului. Procese dificile, boli grele, supărări în familie, câte şi mai câte, imposibil de enumerat aici, vor fi fost năpastele care au încercat trupurile şi sufletele credincioşilor acestui lăcaş de cult", continuă parohul.

Între trecutul acestui lăcaş cunoscut de veacuri ca "Biserica de Jurământ" şi viaţa Sfântului Dimitrie se află o strânsă legătură. "Ne asemănăm cu Sfântul Dimitrie în lupta pentru refacerea lăcaşului de cult, precum odinioară el a dorit mărturisirea dreptei credinţe. Mucenicia lui ne încurajează în eforturile pe care le facem pentru a restaura minunatul lăcaş din centrul istoric al Bucureştiului. Actul lui martiric ne îndeamnă să nu ne temem de "vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi" şi să cerem cu credinţă ajutorul lui Dumnezeu. Un ajutor care, în ultimii 500 de ani, nu s-a lăsat niciodată prea mult aşteptat", conchide pr. Mihai Gojgar.

Sfântul Dimitrie de la Obor

Pelerinajul nostru a continuat la o altă biserică închinată Izvorâtorului de Mir, în apropierea vechii pieţe Obor, la Biserica "Sfântul Dumitru-Colentina", din Protoieria II Capitală. Aici, sfântul lăcaş a fost resfinţit anul trecut după restaurări şi înfrumuseţări generale. "Cu toţii simţim ajutorul sfântului. În timpul lucrărilor de restaurare şi consolidare au fost momente în care din punct de vedere financiar eram destul de strâmtoraţi, dar Dumnezeu şi Sfântul Dimitrie ne-au trimis oameni pentru a duce mai departe aceste lucrări. Nu avem cum să nu constatăm ajutorul Sfântului Dimitrie care voia să vadă biserica la frumuseţea cea dintâi, pentru că în ultima vreme se degradase foarte mult", ne-a spus pr. paroh Nicolae Vasile. Fiecare dintre membrii parohiei a simţit ajutorul sfântului atunci când a avut încercări. Preoţii slujitori îi îndeamnă pe aceştia ca ori de câte ori au necazuri să îşi plece genunchii la icoana sfântului şi să-i citească acatistul pentru că este mijlocitor către Dumnezeu. "Credincioşii vin şi se închină cu evlavie la icoana sfântului, înălţând rugăciuni, cereri fierbinţi în necazuri, şi, după ce obţin ajutor, vin şi mulţumesc", ne mărturiseşte parohul bisericii din Colentina. De la acesta am mai aflat că mulţi părinţi dau numele Sfântului Dimitrie copiilor şi doresc să-i boteze în biserica lui, unii chiar din afara parohiei. "De asemenea, mulţi dintre enoriaşii parohiei noastre au mers şi s-au închinat la moaştele Sfântului Mucenic Dimitrie în Grecia, în pelerinajele organizate de Patriarhia Română. Iar în casele lor am observat că majoritatea, alături de celelalte icoane, au şi icoana sfântului", spune pr. Nicolae Vasile.

Sfântul dintre rromi

Ultima oprire a pelerinajului nostru a fost la Parohia Parc Rahova I, din Protoieria I Capitală. Aici, micuţa biserică se dovedeşte a fi neîncăpătoare pentru credincioşii care vin şi cer ajutorul divin în casa Sfântului Mucenic Dimitrie. Din acest motiv, pr. paroh Cezar Gherasim ne-a declarat că ridicarea unei noi biserici mai mari este unul din planurile de viitor. Este încrezător, pentru că în cei aproximativ doi ani de când slujeşte aici membrii comunităţii s-au implicat foarte mult. "Credincioşii îl cinstesc cu multă evlavie pe Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir. De curând am făcut catapeteasma şi stranele din biserică. Foarte mulţi au donat bani, şi nu sunt oameni bogaţi, ci normali", este impresionat pr. Gherasim, mai ales că majoritatea parohiei este formată din rromi. "Rahova nu este aşa cum s-a auzit sau cum se crede. Aici sunt oameni minunaţi, scumpi, eu le spun dulci, pentru că se manifestă cu atâta evlavie, cu atâta smerenie, cu atâta bunătate. Dacă le spun că nu e bine ceva, se îndreaptă şi ascultă sfatul meu. Mă ajută în misiunea pe care o am aici", se destăinuie parohul din Rahova.

La icoana sfântului de pe catapeteasmă se închină cu evlavie credincioşii, mai ales cei care îi poartă numele. "Mai zăbovesc o clipă, nu neapărat la zilele de sărbătoare, ci şi în zilele din cursul săptămânii, şi stau şi petrec în rugăciune", mai spune părintele. De la părintele paroh am aflat şi că un cuplu de tineri a ales să se căsătorească sâmbătă, 27 octombrie, în ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în biserica Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, pomenit pe 26 octombrie, tocmai pentru că mirele poartă numele celor doi sfinţi.

Aşadar, evlavia bucureştenilor către Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir şi făcătorul de minuni, este necondiţionată şi roditoare. Tinerii vin în centrul vechi al Capitalei să-şi "jure" îndreptarea căii spre Dumnezeu. În aglomeratul Obor de la capătul Colentinei credincioşii îşi odihnesc sufletul, pregătindu-l pentru veşnicie. Iar în Rahova, rromii au învăţat ce este smerenia, evlavia şi milostenia. Pe fiecare Sfântul Mucenic Dimitrie îi întăreşte, insuflându-le din bărbăţia soldatului şi din dragostea către Hristos a martirului.

 

Citeşte mai multe despre:   Sfantul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir