Activități filantropice în orașul Brăila
În cadrul activităților organizate cu prilejul hramului închinat Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, Parohia „Sfântul Dumitru”-Brăilița din
În cadrul activităților organizate cu prilejul hramului închinat Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, Parohia „Sfântul Dumitru”-Brăilița din
În ziua de prăznuire a Sfântului Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, un sobor restrâns de slujitori au slujit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman, în
Luni, 26 octombrie 2020, în ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din
Cu ocazia prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, 26 octombrie 2020, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta Liturghie î
În ziua pomenirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail
La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Paraclisul episcopal din Baia
Credincioșii din localitatea buzoiană Zărnești l-au sărbătorit luni, 26 octombrie 2020, pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ocrotitorul bisericii lor. Cu ocazia hramului, Sfânta Liturghie a
În ziua de pomenire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Dumbrava, judeţul Alba, cu
La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, luni, 26 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,
Luni, 26 octombrie, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie în localitatea Satu Nou, filie a Parohiei
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârșit luni, 26 octombrie, Sfânta Liturghie în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Ocrotitorul Catedralei Mitropolitane și al orașului
În ziua de sărbătorire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a fost și hramul bisericii din Parohia Cruceni, județul Arad. Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al
În fiecare an, mulți credincioși vin în ziua hramului, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, la Schitul Nicolinț din județul Caraș Severin, pentru a se putea apropia de Dumnezeu și de sfinții Lui.
În ziua hramului, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, credincioșii Parohiei Găvana III din orașul Pitești, județul Argeș, au avut bucuria de a‑l avea în mijlocul lor pe
În ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, credincioşii şi pelerinii prezenţi pe Colina Patriarhiei au participat la Sfânta Liturghie oficiată în Altarul de vară al Catedralei
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (†303) a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian Galeriu (293-311) şi era fiul dregătorului cetăţii Tesalonic. Părinţii săi l-au botezat pe ascuns de
În ajunul sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, duminică, 25 octombrie 2020, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a
Troparul, glasul al 3-lea Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea, purtătorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci precum mândria lui Lie ai surpat și la luptă îndrăzneț ai făcut
Praznicul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie din 26 octombrie îi aduce pe craioveni mai aproape de vechile lor rădăcini duhovniceşti. Ocrotitor al Catedralei Mitropolitane, sfântul îşi leagă numele de izvoarele