Ultimul mare praznic al anului bisericesc, Adormirea Maicii Domnului, adună în fiecare an în sfintele lăcașuri numeroși credincioşi care îi aduc cinstirea cuvenită Maicii Domnului la mutarea sa din viața pământească la viața cerească. La Catedrala Patriarhală din București, slujba Privegherii, în cadrul căreia a fost cântat şi Prohodul Maicii Domnului, a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de soborul de slujitori ai lăcașului de închinare.
Fiii unui sat brailean, adunați în jurul bisericii resfințite
În ziua de pomenire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, 26 octombrie, credincioșii din localitatea Silistraru, comuna Traian, judeţul Brăila, au primit vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a sfințit biserica parohială.
Ierarhul locului a ajuns în această zonă a eparhiei pentru a aduce binecuvântare, bucurie şi întărire duhovnicească prin sfinţirea bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din acest sat brăilean.
Programul a debutat cu slujba de târnosire a bisericii săvârşită de către chiriarhul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa ctitorilor şi a autorităţilor locale, precum şi a multor copii şi credincioşi din parohie şi din împrejurimi.
Pentru credincioși, prilejul trecerii prin Sfântul Altar, după sfințire, și închinarea la Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și Sfânta Masă au reprezentat momente de evlavie, de bucurie şi de emoție sfântă.
După slujba de sfințire, a fost săvârşită Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat în apropierea bisericii, în prezenţa parohienilor și a credincioșilor veniți și din alte localități pentru a participa la acest important eveniment bisericesc.
La Sfânta Liturghie au participat elevi de la şcoli din localităţile învecinate, îmbrăcaţi în costume tradiţionale.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a explicat sensurile duhovniceşti ale sfinţirii bisericii şi a vorbit despre viaţa şi lucrarea minunată a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. La final, ierarhul a acordat preotului paroh Marian Damian rangul de sachelar. În semn de binecuvântare şi preţuire pentru sprijinirea lucrărilor de înfrumuseţare a bisericii, generalul prof. dr. Eugen Bădălan, fiu al satului, a primit din partea ierarhului Dunării de Jos distincţia eparhială „Vrednicia andreiană”.



.jpg)
