Grădina Raiului de la Şinca Veche

La Şinca Veche din judeţul Braşov, lângă bisericile rupestre din secolul al XVIII-lea şi mai vechile descoperiri arheologice ale unei aşezări dacice, se ctitoreşte o mănăstire prin osteneala Mariei Bâgiu, preşedinte fondator al Fundaţiei Ortodox-Culturale „Maica Sfântă-Bucuria Neaşteptată“. Putem spune că este vorba despre un proiect îndrăzneţ deoarece prin fundaţia amintită se doreşte atât construirea lăcaşului amintit, cât şi restaurarea şi integrarea în circuitul turistic a unor vestigii vechi culturale, istorice şi etnografice din zonă. Cadrul natural oferă priveliştea unui loc care poate fi numit pe drept cuvânt o grădină a Raiului. Călătorul poate ajunge uşor la Şinca Veche. Merge pe la poalele munţilor Făgăraş, dinspre Poiana Narciselor spre oraşul Făgăraş, la o distanţă de 30 de km de Zărneşti. Într-o poiană de pe dealul Pleşu va găsi aşezarea de vis.

Maria Bâgiu dorea de mai multă vreme să ridice o mănăstire. Imediat ce a aflat de locul de la Şinca, şi-a luat în serios rolul de ctitor. A ridicat aici un mic schit, „provizoriu“, unde vieţuiesc trei călugări care vor forma viitoarea obşte din mănăstirea proiectată a se construi în locul minunat de la Şinca Veche. Din 2005, prin fundaţia doamnei Bâgiu, se desfăşoară un amplu program de restaurare şi protejare a vechilor mănăstiri rupestre. În acelaşi timp, conservarea ruinelor unei vechi aşezări dacice din apropierea locului constituie o activitate importantă a fundaţiei. Întreaga lucrare de restaurare şi construire se află sub coordonarea domnului Şerban Sturdza, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România.

Bisericile de sub pământ

Cele două biserici rupestre alăturate constituie monumente unice în Transilvania. Turla lor, un element comun care le dă unicitate, este săpată spiralat din interior către exterior. De afară nici nu se vede, dar prin ea pătrunde în subteran o rază de lumină ca din altă lume. La jumătatea secolului al XVIII-lea, în timpul prigoanei armatelor generalului Bukow îndreptate împotriva rezistenţei ortodoxe la Uniaţie, când 400 de mănăstiri au fost distruse şi călugării au fost alungaţi sau omorâţi, nişte monahi nevoitori au venit şi s-au aşezat aici, în peştera de la Şinca. Ei au săpat în gresia grotei două bisericuţe unde şi-au putut continua viaţa de rugăciune. Se crede că s-a slujit în mănăstirea-grotă până la sfârşitul secolului al XIX-lea, când probabil călugării au plecat de bună voie în alt loc.

În prezent, se lucrează la o structură de lemn cu acoperiş de iarbă care va proteja bisericile rupestre. După amenajare, aici se va ţine slujbă doar în noaptea de Înviere şi în ziua Naşterii Domnului. Există un precedent frumos în acest sens. „În noaptea de Înviere din 2007, la numai câteva luni de la începerea lucrărilor de la Şinca, a fost o atmosferă extraordinar de frumoasă, vedeai o potecă plină de lumini, cu lumânările aprinse am venit de la grotă sus, la casa călugărilor. Parcă erai la Sfântul Mormânt“, povesteşte doamna Maria Bâgiu. Dar pentru că spaţiul grotei nu este aşa de încăpător pentru câţi oameni ar dori să se bucure de el, se va construi aici o bisericuţă de piatră cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“.

Ceva mai sus de grotă s-a construit „casa călugărilor“, o clădire cu chilii, provizorie, în stil athonit, în care locuiesc cei trei călugări până la ridicarea mănăstirii mari. Există aici un paraclis cu hramul „Sfântul Nectarie de Eghina“. Duminica, paraclisul devine neîncăpător pentru pelerini. De aceea, cei mai mulţi ascultă slujba de afară, admirând şi priveliştea minunată.

33 de călugări

După ce se va finaliza protejarea grotei, se va construi Mănăstirea de la Şinca Veche, cu hramul „Buna Vestire“, în jurul căreia vor fi zece „unităţi treimice“, adică zece case cu câte trei chilii. Ele vor fi construite în stilul caselor ţărăneşti din diverse zone ale ţării. Împreună cu cei trei călugări care vieţuiesc aici, când Dumnezeu va rândui, vor fi 33 de călugări care vor ţine candela rugăciunii aprinsă la Mănăstirea de la Şinca.

Visul doamnei Maria Bâgiu nu se opreşte aici. „Am gândit înfiinţarea unor ateliere de creaţie: sculptură, iconografie, ţesătorie, ceramică şi olărit, încondeiere de ouă. În cadrul atelierelor de la Şinca vom organiza tabere de vară pentru tinerii talentaţi. Lucrările se vor aduna într-un muzeu al aşezământului. Tot aici va fi şi o sală de conferinţe în care vom facilita întâlnirea tinerilor cu mari teologi, cu oameni de cultură, cu mari duhovnici, într-un cadru care să impună o aşezare în Duh şi în adevăr“, ne-a dezvăluit doamna Bâgiu.

Vechea aşezare datând din vremea dacilor va fi decopertată de arheologi şi integrată în circuitul turistic. Este vorba despre un complex de cinci locuinţe de suprafaţă şi una subterană, câteva cioburi de vase şi o monedă de argint de pe vremea lui Tiberiu.

„Întoarcerea la simplitate dă o bucurie neaşteptată“

La Şinca Veche ne-a impresionat că totul este făcut cu bun gust. Magazia de lemne este făcută în stil rustic, cărarea care duce de la bisericile din grotă la casa călugărilor este amenajată cu scăriţe şi gărduleţ de nuiele. Pelerinul simte că s-a întors în timp. „Oamenii se simt bine, pentru că întoarcerea la simplitate le dă o bucurie neaşteptată. Majoritatea îmi spun că nu ar mai pleca de aici. Însă construirea arhondaricului va fi ultimul punct din proiect ca să poată fi găzduiţi o noapte pelerinii veniţi de departe. Nu vreau să transformăm mănăstirea într-un loc de petrecere a week-end-ului, ci să rămână ceea ce este, loc de rugăciune, şi omul să vină cu căciula în mână, smerit şi cuminte, aşa cum se cuvine să ne aşezăm înaintea lui Dumnezeu“, ne-a mai spus doamna Bâgiu.

▲ „Când lucrează Dumnezeu, lucrurile ies în chip minunat“

Maria Bâgiu ne-a povestit câte ceva despre viaţa domniei sale: „Eu sunt de formaţie medic, mi-am ales meseria asta şi am iubit-o, dar la 42 de ani Dumnezeu a pus în mine nevoia de a mă aşeza la scris. Atunci am cumpărat o maşină de scris. Soţul m-a întrebat dacă mă apuc de dactilografie. I-am răspuns că am o altă treabă. Şi am învăţat să bat la maşină scriind prima mea carte, „Păcatul îngerului“, care a şi fost premiată la Uniunea Scriitorilor. De atunci am scris 12 cărţi, ultima fiind „Aşezământul monahal de la Şinca Veche, între mit şi realitate“. Mai târziu, la 53 de ani, a venit o altă chemare a lui Dumnezeu, am lăsat serviciul şi m-am aşezat în lucrarea Fundaţiei Ortodox-Culturale «Maica Sfântă-Bucuria Neaşteptată». Lucrarea este atât de mare încât mă depăşeşte şi mereu spun lui Dumnezeu în rugăciune: «Doamne, ştii că sunt o biată femeie, nu eu fac, ci Tu». E scris în Scriptură «Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!». Am îndrăznit şi Dumnezeu va face restul. Atunci când lucrează Dumnezeu, lucrurile ies în chip minunat şi sunt bine plăcute tuturor. Am alături de mine şi pe soţul meu care finanţează practic tot facem la Şinca. Rămâne astfel bucuria de avea o familie de ctitori“.

▲ Minunile Sfântului Nectarie la Şinca Veche

În paraclisul de Şinca Veche se află o părticică din moaştele Sfântului Nectarie Taumaturgul, dăruită de Mănăstirea Grigoriu din Muntele Athos. Minunile Sfântului Nectarie s-au arătat şi la Şinca. Părintele stareţ, protosinghelul Matei Bilauca, ne-a povestit câteva la care a fost martor: „De curând, o femeie mi-a spus că fratele ei trebuia să suporte o intervenţie chirurgicală în Israel şi nu aveau banii necesari. A venit aici să se roage Sfântului Nectarie şi, după câteva zile, s-au adunat toţi banii de care aveau nevoie. Când am cunoscut-o eu venise la biserică să îi mulţumească lui Dumnezeu şi Sfântului pentru ajutor. Altă dată, a venit la noi o bătrânică din Braşov cu nişte hăinuţe de-ale nepoţelului ei şi ne-a rugat să îl pomenim pe băieţel că are o tumoare la cap şi a doua zi trebuia să fie operat la Spitalul Fundeni. I-am miruit hăinuţele cu ulei de la candela de lângă moaştele Sfântului Nectarie şi am îndemnat-o să aibă nădejde la Sfântul. A doua duminică a venit să-mi spună că în ziua când trebuia operat băieţelul, doctorii au constatat la tomograf că tumoarea nu mai exista. Toamna trecută a venit aici o femeie din oraşul Victoria spunând că fiica ei, studentă la Cluj, are o tumoare cât un ou sub maxilarul stâng şi e deznădăjduită. I-am dat şi ei untdelemn din candela Sfântului şi Acatistul Sfântului Nectarie să îl citească fata. Prin noiembrie s-a întors să ne mulţumească. Ne-a lăsat o scrisoare în care povestea ce se întâmplase. La rugăciunea acestor femei a fost că fata s-a dus la Cluj şi acolo doctorii au văzut că tumoarea era deja moartă, mai trebuia doar să o extirpe. O rudenie de-a părintelui nostru Iulian venise să îl vadă. Acest om avea de doi ani, deasupra ochiului stâng, o bubă mare cât o castană şi nu ştia ce să facă, pentru că toate tratamentele nu avuseseră efect. Fratele Iulian i-a zis să se ungă cu untdelemn din candela Sfântului. Mai târziu, ne-a dat telefon să ne spună că pe drum i se spărsese buba şi când a ajuns acasă, la Tulcea, se vindecase“.