Să împlineşti cu smerenie şi frică de Dumnezeu îndatoririle unei dregătorii publice, să ai locul de muncă sub pavăza icoanelor realizate de tine însuţi, din cele mai diferite materiale, într-o varietate de forme desăvârşite de o imaginaţie debordantă, iată fapte greu de imaginat astăzi, când lumea „se petrece spre veacul cel de pe urmă“, din ce în ce mai înstrăinată de sine.
„Ceea ce cuvântul transmite prin auz, pictura arată în tăcere prin imagine“, spunea Sfântul Vasile cel Mare, iar Sinodul al VII-lea Ecumenic (Niceea, 783) afirmă că închinarea acordată icoanei „trece“, „urcă“ la persoana reprezentată sau la prototip, la modelul viu al ei. Atât de mare importanţă i s-a dat icoanei, încât procesele-verbale şi toate „aşezămintele“ soborului de atunci au fost încheiate abia peste patru ani.
Iată de ce, intrând în biroul primarului Gheorghe Avram, din comuna Valea Mare, judeţul Covasna, am tresărit şi noi văzându-i icoanele şi am „urcat“ apoi, într-o tainică trecere, spre chipul desăvârşit al sfinţilor pe care îi reprezintă, smerindu-ne şi căutându-ne cu mai mare atenţie cuvintele.
Icoanele din primărie şi rolul lor social
Am înţeles aici, în biroul primarului, mai mult decât în alte locuri, ce rol poate juca icoana în viaţa socială a obştei, ce forţă şi putere modelatoare are asupra omului. „Când intră cineva în biroul meu cu treburi, prezenţa icoanelor îi impune un anumit respect, pentru că toţi, declarat sau nu, avem un dram de credinţă în noi. Astfel, dialogul cu cetăţenii se desfăşoară calm, chiar dacă nu de puţine ori oamenii vin la primărie cu probleme delicate, aparent dificil de rezolvat din pricina multelor necazuri cu care ne confruntăm în această perioadă. Pot spune că datorită icoanelor pe care le am aici am găsit soluţii mai uşor unor situaţii dificile, am dobândit înţelegere mai multă din partea concetăţenilor, am colaborat mai bine, mai uşor, civilizat. Am consolidat relaţii mai vechi sau am generat altele noi, constructive, necesare, lipsite de tensiuni majore şi răutăţi. Apare o bucurie enormă când văd că oamenii se închină la o icoană făcută de mine. Mie îmi produc o stare de bine, linişte, siguranţă şi o nemărginită pace sufletească“, ne-a mărturisit primarul iconar.
Natura în infinitatea ei poartă chipul lucrării lui Dumnezeu
Pasiunea lui Gheorghe Avram pentru icoană a început cu mulţi ani în urmă, mai întâi ca o „mâzgăleală laică“, apoi ceva mai elaborat, ca în final să rezulte „o bucăţică din sufletul meu“, ca un „dar de la Dumnezeu, ca o revelare a lucrării Lui.“
A început să-l atragă icoana prin 1987, după ce în 1985 a participat la o primă expoziţie de pictură, la Sfântu Gheorghe. A pictat pe lemn, pe pânză, o parte din lucrările sale aflându-se la Mănăstirea Cocoşu din judeţul Tulcea.
Descoperind apoi lucrarea lui Dumnezeu în frumosul unor obiecte din natură, a început să realizeze icoane pe piatră, pe scoici, din frunze îngălbenite de toamnă, din coperte de dosare, pietricele şi din... iască! O ciupercă tare, uscată, pe care o culege de pe trunchiurile copacilor din pădure. „E greu să spun că eu îmi aleg materialul. Mai degrabă vine el spre mine“, se destăinuie primarul Avram.
Misterul mântuirii creştine în icoanele din iască
Icoanele realizate pe iască sunt, după ştiinţa noastră, unice în ţară. Ele impresionează nu numai prin suportul pe care sunt pictaţi sfinţii, ci şi prin formă. Realizate cu migală şi dăruire, culese din infinita creaţie a lui Dumnezeu, mărturisirile - primarului Gheorghe Avram -pentru că până la urmă ele sunt mărturii de credinţă - zidesc tainic misterul creştin. Aceste icoane vin parcă de undeva din începuturile lumii, aducând cu ele mesajul mântuirii, al luminii şi dragostei creştine.
Parte a naturii create, ele refac, prin înnobilare cu chipurile sfinte, legătura dintre cer şi pământ, dintre om şi Creator. Poate şi de aceea primarul iconar de la Valea Mare, un sat românesc din i-nima ţării, se consideră fericit. „Sunt liniştit şi foarte bogat. Am o familie frumoasă, doi copii realizaţi, Călin şi Annemary, sunt sănătos şi bucuros că pot încânta şi sluji, într-un fel, semenii, chiar dacă am în casă doi critici severi care îmi «cântăresc» cu exigenţă «opera»: soţia, Floarea, şi nora mea, Jeanina. Dar, pentru mine, cel mai fericit moment pe care l-am trăit aici a fost ziua în care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, aflat în zonă, a vizitat şi primăria noastră, a admirat icoanele mele şi mi-a adresat felicitări pentru inedita idee de a picta sfinţi şi scene creştine pe asemenea materiale“, ne spune Gheorghe Avram.
Împăcarea cu sine şi cu Creatorul
Am părăsit Valea Mare cu sentimentul reconfortant al unei împăcări cu noi înşine, rătăciţii acestui început de mileniu. Ajunşi la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul“, aflată la vreo şase kilometri de sat, un alt Gheorghe Avram, de data aceasta stareţul mănăstirii, vărul primarului icoanelor din iască, a desăvârşit lucrarea începută în primăria din sat, curăţindu-ne de zgura cotidiană aşezată pe suflete, împăcându-ne, prin slujba Sfântului Maslu, cu Însuşi Dumnezeu, Căruia uneori, prea grăbiţi în acest început de mileniu, uităm să-I mai aducem slava cuvenită. zŞi totuşi, o asemenea realitate există, datorită unui om. Se numeşte Gheorghe Avram, e primarul comunei Valea Mare, din Episcopia Covasnei şi Harghitei, care ne-a surprins cu faptele sale în slujba obştei, dar mai ales cu originalele sale icoane pictate pe... iască!
