La meterezele lui Basarab

Din apropierea Bucureştilor, de la nici 50 de kilometri, mâini sensibile şi dibace trimit în lume icoane, mărturii ale credinţei întru Hristos Domnul. Ridicată pe dealul Busuioc, în locul La Metereze, pe aici era cândva o cetate a lui Matei Basarab iar în apropiere sunt câmpurile pe care s-au dat bătălii în vechime. Acum e linişte aici. Oamenii vin la Dridu să afle minunatele icoane pictate de măicuţe, să ia povaţă şi să se roage în tihnă.

Povestea mănăstirii începe în 1992. Atunci, monahia Gabriela Haraga, cu sprijinul unor oameni credincioşi şi care au jertfit munca şi banii lor, a început lucrarea de înălţare a sfintei mănăstiri. Trebuie spus că, pe locul unde astăzi monahiile se roagă Domnului, s-au descoperit urme de locuire încă din epocile de început a omenirii, denumirea satului dând astfel numele Culturii Dridu.

Aici a ales maica stareţă să ridice o mănăstire. Venită din zona Moldovei, maica Gabriela, sub ascultarea duhovnicească a părintelui Paisie Olaru de la Mănăstirea Neamţ, a căutat un loc binecuvântat, un loc unde pictarea icoanelor să fie o îndeletnicire cât mai rodnică. Nu-i de colo să pictezi icoane, sfinţii nu stau la "pozat"! Şi nici măicuţele nu pot picta "la comandă". "Când pictăm, nu mâncăm şi ne rugăm înainte. Contează foarte mult starea de spirit, rugăciunile, mediul înconjurător", explică monahia Gabriela.

Noua "cultură Dridu"

Douăsprezece monahii vieţuiesc astăzi la Mănăstirea Dridu. Cinci dintre ele pictează icoane. Când nu sunt la atelierul de pictură, maicile fac metanii, cruciuliţe, brăţări. Ori, dacă nu, îngrijesc livada mănăstirii. Au sădit măicuţele copaci precum sădeşte Dumnezeu oameni pe pământ. Şi-au mai sădit ceva monahiile, credinţă! În anii ´90, când începuse obştea mănăstirii să se formeze, satele din jur, după cum spune maica stareţă, păreau să fi uitat obiceiurile creştineşti. Iar mersul la biserică nu era o îndeletnicire prea obişnuită pentru săteni. Măicuţele au luat această stare de fapt ca pe o încercare, o misiune şi o datorie. Iar rugile lor fierbinţi au început să dea roade, pentru că, încet-încet, oamenii locului au început să calce pragul mănăstirii. Vin din Dridu, din Maia, din Fierbinţi, comunele mai apropiate. De ceva vreme încoace, măicuţele primesc oaspeţi însă şi din zone mai îndepărtate. Când lucrarea omului e pe placul Domnului, vestea zboară repede! Şi parcă lucrurile sunt din ce în ce mai aşezate şi mai în matca lor, aici, la Dridu. Cu aşa dragoste de Dumnezeu şi icoane atâde meşteşugit zugrăvite, lucrurile nu au cum să urmeze decât un făgaş bun! Unde mai pui că, dacă este să dai crezare poveştilor locului dar şi cercetărilor arheologice efectuate în acestă veche vatră de civilizaţie românească, aici, la Dridu, şi mai ales pe locul în care astăzi călătorul găseşte mănăstirea de măicuţe "Acoperământul Maicii Domnului", în trecut au existat atât o mănăstire de clăugăriţe, cât şi un cimitir al ostaşilor lui Matei Basarab. Cimitirul s-a descoperit în locul numit "La Metereze". Cum s-ar spune, sfântul lăcaş se află în paza oştenilor marelui voievod. Dar mai are o pavăză bună sfântul lăcaş, ca şi vieţuitorii de aici: pe sfinţii ale căror părticele de moaşte se află în raclă. Acachie, Eftimie şi Ignatiu sunt sfinţii care ocrotesc pe toţi cei calcă pragul mănăstirii Dridu.

Biserica albă

De oriunde ai veni, biserica mănăstirii se vede de departe, cu turla ei cea mare şi alte două mai mici, cu albul ei pur, semănând cu o nestemată în mijlocul naturii. Acolo sus, "La Metereze", nu se mai îngroapă acum oşteni, dar sunt metereze ale ortodoxiei.

De cum ajungi în faţa bisericii, te cuprinde o bucurie interioară aparte. Este bucuria credinciosului atunci când bate la uşa Domnului. Mândră ctitorie s-a durat aici, la Dridu! Biserică din cărămidă, trainică şi frumoasă. Dacă întregul complex poate fi considerat ctitorie a familiei Haraga, familia maicii stareţe, biserica este ctitoria a unei familii de credincioşi devodaţi bisericii noastre şi iubitori de Dumnezeu, Steluţa şi Dumitru Irinescu. Biserica mănăstirii are mai multe hramuri: "Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorătorul de Mir", "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" şi "Acoperământul Maicii Domnului". Slujitor la altar este părintele Emilian, un bun duhovnic şi povăţuitor pentru creştinii care poposesc la mănăstire. Duminica, Sfînta Liturghie începe la ora 09:00. "Sunt oameni care vin şi mai de departe şi ne-au rugat să începem mai târziu, să poată ajunge la timp la slujbă", explică maica Gabriela. Femeile stau în partea stângă, bărbaţii pe dreapta, nu prea se amestecă, ţin obiceiul aşa cum au apucat şi ei de la bătrâni.

Pe tanti Niculina din Maia am căutat-o de cuvinte când ieşea din biserică. Privea îngândurată la nepoţelul din braţe. Era bolnav. Apăsată de problemele de sănătate ale copilului, bătrâna a acceptat totuşi dialogul. "Avem doi copii gemeni bolnavi. Am venit să ne rugăm pentru ei şi cred că Dumnezeu ne ajută. Fără El, cât om trăi pe pământ, nimic nu facem. Spunem noi că suntem, că putem, dar fără El nu suntem nimic. Pe copii îi împărtăşim. Ne facem timp şi de Dumnezeu. Dacă ne facem timp doar de ale noastre nu-i bine! Trebuie să ne facem timp şi pentru El. Aici e linişte şi se slujeşte cu suflet".

Din dragoste de Dumnezeu

Monahia Gabriela Haraga, stareţa Mănăstirii Dridu, a intrat în monahism la Slatina, Olt. Vremurile au dus-o apoi la Nămăieşti, mai aproape de casă. Apoi a venit vremea să ridice mănăstire la Dridu. Pentru aceasta a muncit alături de aproape toată familia ei la ridicarea mănăstirii. Tatăl, fratele, unchiul şi sora, care este măicuţă şi ea, au ajutat-o să-şi îndeplinească visul, o mănăstire într-un loc hrănitor pentru suflet, un loc care să inspire pictarea icoanelor. "Când lucrezi şi apoi priveşti natura te refaci: deal, pădure, apă. Aşa am considerat eu că trebuie să fie mediul în jurul tău, mai ales atunci când pictezi icoane. Când am venit aici prima dată am simţit un val de căldură din cap până în picioare. Am simţit că aici e locul potrivit. Am pus suflet în tot ce am făcut şi am încercat să dăm viaţă locului", spune măicuţa. Până să-şi vadă însă visul împlinit, multe rugăciuni a trimis spre cer şi mulţi ani s-au scurs. Şi, chiar dacă începuturile au fost grele, a meritat!

"Pictam icoane acasă şi apoi mergeam cu ele prin Ardeal, prin Moldova, doar, doar, voi strânge bani pentru ce aveam eu în minte pentru mănăstire. Foarte multe dintre lucrurile necesare eu le-am cumpărat dinainte: linguri, farfurii, tăvi. Mulţi râdeau de mine: "Cumperi înainte să ai mănăstirea?". "Da. Am eu credinţă că mă va ajuta Dumnezeu". Aveam lăsate în Iaşi, pe la cunoştinţe, tot felul de lucruri necesare la bucătărie, care apoi mi-au prins bine aici, în obşte". În 1995 a fost terminată biserica de lemn, iar în '96-'97 s-au construit chiliile. În 1997, prin voia Domnului, s-a pus piatra de temelie a bisericii din cărămidă. Cinci ani mai târziu, în 2002, s-a făcut slujba de sfinţire a acesteia.

Istorie îngropată în locurile de la Dridu

Comuna Dridu se află în judeţul Ialomiţa. La mănăstire se poate ajunge din Bucureşti plecând pe drumul spre Urziceni, iar din comuna Moviliţa trebuie urmat drumul spre stânga, 9 km. Pe Dealul Busuioc, în locul La Metreze, unde a fost cândva cetatea lui Matei Basarab, se află mănăstirea. Săpăturile arheologice au scos la iveală mărturii istorice din perioada daco-romană: diverse obiecte, ceramică roşie, monede din timpul lui Hadrianus şi al lui Antonius Pius. La începutul secolului al XVI-lea satul Dridu a devenit mănăstiresc prin dăruirea lui de domnitorul Radu cel Mare (1495- 1508) Mănăstirii Dealu. În 1522, domnitorul Radu de la Afumaţi a dus o bătălie sângeroasă cu turcii pe câmpiile de la Dridu.