Maica Macrina Ştefan, de la Mănăstirea Pasărea, din Arhiepiscopia Bucureştilor, vieţuieşte în acest aşezământ de aproape şase decenii.
În anul 1971, avea să trăiască însă poate cea mai interesantă experienţă monahală, pentru că, în acel an, Patriarhia Română a trimis-o într-o misiune oficială în Etiopia, unde urma să predea lecţii de pictura icoanelor maicilor şi surorilor din Mănăstirea Sabata, aflată la 25 km de capitala ţării, Addis Abeba, şi la o altitudine de 2.700 m!
Născută în anul 1933 în comuna Tăriceni, judeţul Ilfov, maica Macrina de astăzi, sora Maria pe atunci, intra în Mănăstirea Pasărea în 1951, unde avea să rămână pentru totdeauna. Încadrată de către administraţia comunistă a vremii, doi ani mai târziu, la secţia de covoare a Cooperativei Meşteşugăreşti care funcţiona în mănăstire, sora Maria, tunsă în monahism în 1958 cu numele Macrina, prin vrerea Domnului, a ajuns ucenica părintelui Sofian Boghiu care, într-un timp relativ scurt, avea să îi desluşească tainele picturii icoanelor în atelierele Insititutului Biblic şi de Misiune din Bucureşti, care funcţionau în Mănăstirea Antim.
Patru consemnări din jurnalul părintelui Sofia, din anii 1970-1971, vorbesc despre truda acestei maici "inteligente… cu talent… care nu ştia aproape nimic despre pictura icoanelor…", dar care trebuia pregătită printr-un program special de studii "ca să poată preda pictura în Etiopia."
La 16 martie 1971, părintele Sofian scria în însemnările sale zilnice, recunoscând în subsidiar râvna tinerei monahii, următoarele: "Astăzi dimineaţă a plecat din Mănăstirea Antim maica Macrina Ştefan, pentru Abisinia. Maica pleacă acolo pentru a deveni îndrumătoare duhovnicească şi pictoriţă de icoane la o mănăstire de maici, aproape de Addis Abeba…"
În anii care au urmat, evident, maica Macrina avea să-şi completeze studiile monahale şi pe cele profesionale şi să-şi perfecţioneze cunoştinţele în aşa măsură încât să facă faţă exigenţelor unor întâlniri internaţionale la care Patriarhia Română avea să o delege. Experienţa Etiopiei însă a marcat-o pentru tot restul vieţii.
Îngăduinţa patriarhului Justinian şi visul hotărâtor
"Până să plec, am fost chemată într-o audienţă de către Preafericitul părinte patriarh Justinian, pe care am avut îndrăzneala să-l rog să mă lase câteva zile pentru a mă ruga la Măicuţa Domnului să-mi arate cumva de va fi să plec. Am primit această îngăduinţă din partea Preafericitului. Am venit acasă şi am citit 40 de paraclise. Înainte de a le termina, într-o noapte, am visat că mergeam în curtea mănăstirii, către miazănoapte, în timp ce o voce zicea aşa: "Fetelor, ia uitaţi-vă pe cer!" Şi când
m-am uitat, am văzut-o pe Maica Domnului de-a dreapta Mântuitorului Iisus Hristos, aşezat pe tronul de judecată, şi de-a stânga Lui, pe Ioan Botezătorul. Iar Maica Domnului mi-a zis: "Ai să te duci în Etiopia. L-am trimis pe Gavriil înainte, iar Mihail va să meargă cu tine când pleci". Atunci am fost convinsă că altă cale nu e", ne-a mărturisit maica.
La plecare, maica Macrina a luat din grădina casei de la Pasărea o mână de pământ şi câţiva bulbi de lalele, ca să-i amintească de mănăstirea sa.
Pământul frământat cu sângele strămoşilor, readus acasă
Clima şi altitudinea la care se află Mănăstirea Sabata din Etiopia i-au produs mari probleme de acomodare, zdruncinându-i sănătatea. Cu toate acestea, pentru nouă luni, maica Macrina de la Pasărea a fost îndrumător de pictură, sora maicilor etiopiene, a predat lecţii copiilor din satul cu acelaşi nume, şcoliţi în cursuri elementare, a respectat ascultările aşezământului, s-a întâlnit cu ierarhi ai locului, cu oficialităţi etiopiene ale vremii, cu ierarhi români ajunşi în îndepărtata Etiopie, dar în cele din urmă, la indicaţia medicilor, a fost nevoită să se întoarcă în ţară.
"Am plâns de necaz că nu puteam rămâne acolo până la împlinirea ascultării. Într-o zi, m-am dus în biserica Mănăstirii Sabata rugându-mă la icoana Mântuitorului Iisus Hristos: "Doamne, dacă este să stau aici, dă-mi putere să rămân. Dacă e să trec la Domnul, sunt gata. Iar dacă nu, ajută-mă să mă întorc acasă!". În cele din urmă a fost să mă întorc acasă. În ziua în care am plecat către ţară, am căutat bulbii de lalele, dar nu i-am mai găsit. Am adunat în schimb bulgăraş cu bulgăraş pământul adus de acasă. Ajunsă la Pasărea, la căsuţa mea din mănăstire, l-am împrăştiat în grădină, zicând: "De aici te-am luat, aici te-am adus, pentru că eşti pământ frământat cu sângele strămoşilor!"".
Preoţi care slujesc în ciorapi şi icoane cu chipuri arămii
Maica Macrina a rămas doar cu amintirile acelei misiuni şi numai cu câteva obiecte aduse de acolo, pentru că, în 1991, un incendiu produs de un scurtcircuit a transformat o cameră a casei sale din mănăstire în scrum.
Astăzi, monahia Macrina îi povesteşte cu emoţie şi bucurie ucenicei sale în ale picturii icoanelor, maica Irina, evenimentele acelor ani. "Viaţa din mănăstirile din Etiopia nu diferea prea mult de cea pe care o trăim noi la Pasărea. Maicile etiopiene se trezeau foarte de dimineaţă. La ora 7:00, intrau la rugăciune, ieşind cam după trei sferturi de oră, fiecare mergând apoi la ascultarea ei: la curăţenie, la grădină, la şcoală. Am rămas impresionată de faptul că mănăstirile etiopiene pe care le-am vizitat aveau trei altare şi că preoţii slujeau în ciorapi. În timpul împărtăşirii, trăgeau un paravan în faţa uşilor altarului, ca să nu se vadă momentul. Am remarcat că în biserici există foarte puţine icoane, care îi înfăţişau pe Domnul Iisus Hristos, pe Maica Domnului şi pe Arhanghelii Mihail şi Gavriil, pomeniţi de altfel la toate slujbele lor, cu chipurile pictate asemenea chipurilor etiopienilor. Adică mai închise la culoare, mai mulatre. Interesant este şi faptul că la ei tunderea în monahism se face în aceaşi timp şi în acelaşi loc atât pentru monahi cât şi pentru monahii, uneori cu sutele, iar chiliile maicilor din jurul marilor mănăstiri erau de fapt bordeie săpate în pământ, în care ardeau câteva opaiţe. Nu pot uita în schimb ospitalitatea lor. Când primesc oaspeţi, strigă de bucurie "Lililililili!", cosesc iarbă proaspătă pe care te invită să te aşezi şi-ţi oferă într-un mic coş de nuiele o mâncare specifică gătită din carne de oaie".
Misiunea maicii Macrina în Etiopia a fost pe larg descrisă în numărul 9-10, din 1972, al revistei "Biserica Ortodoxă Română", subliniindu-se importanţa acesteia în contextual dezvoltării bunelor relaţii ale Bisericii Ortodoxe Române cu Biserica Etiopiană.
Astăzi, Monahia Macrina continuă să lucreze, dedicându-şi timpul ascultărilor, slujbelor şi îndrumării ucenicei sale, maica Irina, spre înţelegerea picturii, aşa cum, cu câteva decenii în urmă, părintele Sofian se trudea să-i deschidă Cuvioşiei Sale taina adâncă a icoanei ortodoxe.
