Muzeul Pietrei, o istorie a culturii populare românești

Pentru că Biserica Ortodoxă Română a declarat 2019 „Anul omagial al satului românesc, al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari”, ne-am gândit să căutăm inițiative locale care celebrează lumea rurală. Iar ceea ce am descoperit ne-a depășit așteptările. La 95 km de București, într-un peisaj superb, cu dealuri împădurite, pe care un jurnalist străin l-a declarat „Toscana României”, se află Muzeul Pietrei, înființat, întreținut, dezvoltat permanent și oferit gratuit de către scriitorul și jurnalistul Lucian Avramescu. Un adevărat vis în piatră, cu o istorie spectaculoasă. 

Totul a început cu un bunic care a făcut Marele Război, participând inclusiv la luptele de la Mărășești, după care s-a întors acasă, în Sângeru, Prahova. Avusese zile, căci trei sferturi dintre camarazii săi nu s-au mai întors.

Om gospodar, născut sărac, Victor N. Avramescu a știut să agonisească pentru urmași. Între altele, din solda primită a cumpărat ruinele unei locuințe de pe vremea lui Carol I, pe care le-a transformat într-o casă mare, cu toate acareturile. Preţuit de consăteni, a fost ales primar la doar 23 de ani, iar el a donat comuni­tății clădirea Primăriei, lipită de actualul muzeu, și a refăcut biserica. Toate astea l-au costat mult când au venit la putere comuniștii, care l-au dat afară din casă ca „dușman al poporului” și l-au trimis la Canal. A făcut infarct și a murit la doar 62 de ani. Casa a devenit sediu de CAP, iar ulterior a ajuns din nou o ruină.

După decembrie 1989, nepotul lui, Lucian Avramescu, scriitor, jurnalist și fondatorul primei agenții de presă private, a recuperat locul și, cu multă trudă, a refăcut casa, mai mare și mai frumoasă ca înainte, lucru care i-a luat nu mai puțin de 20 de ani. Și nu s-a mulțumit cu atât. 

Civilizația pietrei

Un jurnalist brazilian îi spusese odată că noi, românii, avem o formidabilă civilizație a lemnului. Nu numai a lemnului, a zis poetul, nu ați auzit de Brâncuși? A!, a exclamat acela, cine nu-l știe pe marele sculptor francez Brancussi!

Atât a fost de ajuns ca să-l provoace pe Lucian Avramescu. Azi, Muzeul Pietrei din Sângeru (numele vine de la o bătălie cu tătarii în care, spune legenda, valea s-a umplut de sânge) numără peste 3.000 de piese, de la râșnițe de cereale și colace de fântână, la cruci și o copie a tronului de la Balcic al Reginei Maria. Toate au fost achiziționate de fondatorul muzeului, una câte una, umblând prin împrejurimi, cărându-le cu mașina lui, mai rar fiindu-i aduse la poartă.

Imaginea de ansamblu este impresionantă. Piesele muzeului sunt așezate în trei curți consecutive, dintre care a doua, pentru amuzamentul copiilor care vin acolo, are și o fermă de animale: găini, păuni, un berbec poreclit Burebista, căprițe cameruneze, un ponei și multe altele. 

Cioplite de Dumnezeu

Nu doar că accesul în muzeu este gratis, că, urmând exemplul bunicului, a donat muzeul către obște, desigur tot gratuit, Lucian Avramescu își oferă cu mare plăcere serviciile de ghid. Este dispus să vorbească mai bine de o oră, căci fiecare piatră are povestea ei.

Unele întâmplări sunt mai mult sau mai puțin amuzante. Odată, trei bărbați cu o căruță i-au adus un colac mare de fântână și, după ce s-au tocmit îndelung asupra prețului, s-au dus la crâș­ma din comună unde au petrecut exagerat de veseli. Interesându-se de ce sunt așa de fericiți, Avramescu a aflat că tocmai cumpărase propriul colac, „sustras” de pe un teren al familiei sale.

Un set special de obiecte sunt așa-numiții trovanți, pietre cu forme frumoase sau interesante, care au fost găsite ca atare în natură. Poetul ne spune: „Eu prefer să le spun «pietre cioplite de Dumnezeu»”, și ne arată una cu adevărat tulburătoare: când s-a surpat un mal, a ieșit la iveală o cruce de piatră aproape perfectă, dar neatinsă de vreo daltă.

Cruci și troițe lucrate de mâna omului (inclusiv o troiță proiectată de custode, care are o licență în arhitectură peisageră) sunt mai multe în muzeu, unele comandate de Avramescu ultimilor meșteri locali (din păcate, n-au lăsat în urmă ucenici), după ce preotul Adrian Enescu (coinci­dență de nume cu compozitorul care a ilustrat muzical o bună parte din opera poetului), de la Udrești, l-a căutat să-i spună că e păcat să nu aibă și cruci sculp­tate de țărani, căci de fapt așa au început cioplitorii noștri - inclusiv Brâncuși, care a făcut un monument funerar la Buzău, azi dispărut.

Foarte interesante sunt câteva cruci duble, formă părând să nu mai existe undeva în lume, care, după cum a aflat poetul, sunt cruci de familie, simbolizând faptul că soțul și soția se sprijină unul de altul, în viața de apoi, prin brațul Mântuitorului răstignit.

Muzeul Pietrei are și alte piese speciale, de exemplu un fragment de coloană despre care specialiștii au spus că este pre-romană, adică are peste 2.000 de ani. A luat-o de la un cetățean care o folosea ca tăvălug.

Ca și cum toate acestea n-ar fi fost de ajuns, într-o încăpere răcoroasă gazda noastră ne prezintă un grup de lucrări extrem de valoroase ale regretatului sculptor George Apostu, printre care Iisus Răstignit, unul din cele trei exemplare în bronz făcute după mulajul original. 

Amintiri emoționante

Casa scriitorului este la fel de frumoasă ca muzeul și primul lucru pe care-l vezi când intri este un perete întreg de icoane, majoritatea pe sticlă, dintre care una, minunată, este realizată de fratele gazdei, artistul plastic Marian Avramescu. Cu emoție ne poves­tește cum, în urmă cu ani, într-un 15 ianuarie, observând un grup de preoți în fața bustului lui Eminescu de la Ateneu, s-a apropiat, a descoperit că se află acolo Patriarhul Teoctist și l-a abordat fără nici un protocol. I-a spus că tatăl lui era născut tot pe 15 ianuarie, că a murit fără o lumânare la căpătâi și l-a rugat să spună o rugăciune pentru el. Ceea ce Patriarhul Teoctist a acceptat și a făcut pe loc.

Impresionat, Lucian Avramescu a scris a doua zi în rubrica lui din „România liberă” despre acest episod. Seara, l-a sunat Patriarhul să-i mulțumească... Iar mai demult, când era ziarist în Vâlcea, a aflat că în Munții Călimani există o „biserică din brazi”. Când au fugit, peste munți, românii din Ardeal, în perioada perse­cuției, o parte au venit în Vaideeni de Vâlcea, în zona Horezu. Unii dintre refugiați își demontaseră bisericile din lemn și le luaseră cu ei, alții nu apucaseră. Aceștia, după ce și-au întemeiat stâne, au plantat în vârful muntelui brazi în formă de cruce. Acolo, preotul oficia căsătorii și boteza copiii în tuciul în care oamenii făceau și brânza. 

Un muzeu care trebuie văzut

Este muzeul frecventat? Da, dar nici pe departe atât cât ar merita. Și-au arătat specialiștii interesul? Nu prea. Va obosi vreodată scriitorul să caute alte și alte piese, să extindă muzeul și să primească oaspeți cu drag? Categoric, nu.

Mergeți și convingeți-vă! Mai ales cu copiii, care pot afla, pe viu, despre trecutul satului și culturii românești. O ocazie excelentă poate fi chiar de Praznicul Adormirii Maicii Domnului, 15 august, când Muzeul Pietrei va găzdui un concert avându-l protagonist pe celebrul violonist Alexandru Tomescu, nepotul lui Lucian Avramescu.