Ascunsă printre blocuri sumbre, biserica cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel de pe strada Sfinţii Apostoli din Bucureşti mărturiseşte o istorie de peste 400 de ani. Recent, sfântul lăcaş a fost supus unui amplu proces de refacere a picturii, urmând să fie restaurată şi consolidată şi casa parohială. Astăzi, de hram, enoriaşii au un motiv de bucurie în plus prin slujba în cinstea ocrotitorilor.
Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Bucureşti este unul dintre lăcaşurile de închinăciune care au avut norocul de a scăpa de marea sistematizare a Bucureştilor din perioada comunistă. Cunoscută sub mai multe denumiri, precum Mănăstirea Târnovului, a Sfinţilor Apostoli, Mănăstirea Arhimandritului sau Biserica Sfinţii Apostoli, sfântul lăcaş reprezintă o dovadă a spiritualităţii româneşti, dar şi o mărturie a istoriei zbuciumate prin care a trecut.
Prima atestare documentară datează din anul 1585. La început a fost construit aici lăcaş de cult din lemn, iar marele ctitor Matei Basarab a ridicat la 1636 o biserică nouă, de zid, ce poate fi văzută şi în zilele de astăzi.
Documentele vechi vorbesc despre mănăstirea de aici, semn că ea nu a funcţionat la început ca biserică de parohie, ci ca mănăstire.
Venituri, danii, metocuri
Ctitorul său a înzestrat-o de la început cu proprietăţi, cum ar fi o livadă cumpărată de la un "orăşan din Bucureşti", după cum vorbesc izvoarele istorice, ulterior primind şi alte moşii precum Jugureni, danie făcută de Constantin Dudescu, şi moşia Colentina, dată mănăstirii de către Constantin Brâncoveanu. Apoi, izvoarele istorice menţionează diferite metocuri închinate mănăstirii, precum Călugăreni şi Crăsani, dar şi unele surse de venit precum prăvăliile de pe Lipscani, bolovanii de sare de la Ocna Slănicului, dăruiţi de Constantin Brâncoveanu, viile din dealul Lupeştilor şi veniturile caselor din mahalaua Şerban Vodă şi de la casele din jurul bisericii.
Închinare la Stavronikita
Existenţa mănăstirii şi a bisericii în incinta ei este legată de la începuturi de diferite mănăstiri din localităţi din sudul Dunării. Prima dată a aparţinut de Târnovo, care în timpul domniei lui Matei Basarab ţinea şi toate cărţile de proprietate ale mănăstirii. De altfel, de aceea i se şi trage denumirea de Mănăstirea Târnovului, nume ce a rămas până în urmă cu aproximativ un secol. În 1677 a fost închinată Patriarhiei de Constantinopol, iar izvoarele istorice spun că veniturile sfântului lăcaş se duceau la Mănăstirea Stavronikita de la Sfântul Munte Athos.
Totodată, izvoarele istorice descriu mai multe evenimente zbuciumate prin care a trecut mănăstirea, primul fiind menţionat chiar la 1655, când a fost prădată de seimeni. Apoi, câţiva ani mai târziu este arsă "prin mâna unui duşman", fiind reparată, zugrăvită şi înzestrată de Ştefan Cantacuzino. Ultima mare ispită prin care a trecut a fost în 1982, când era să cadă victimă a sistematizării impuse odată cu construirea Casei Poporului.
Mormintele boiereşti din biserică
Sfântul lăcaş de rugăciune este şi o adevărată necropolă, atât în interiorul bisericii, cât şi în curte fiind mai multe morminte ale ctitorilor sau binefăcătorilor sfântului lăcaş.
La intrarea în biserică, sub o piatră funerară cu inscripţii chirilice, stă scris că acolo este înmormântat marele logofăt Nicolae Grigore Şuţu. În stânga este un alt mormânt despre care se crede că este al unuia dintre monahii care au slujit aici înainte, deoarece nu se mai cunoaşte inscripţia de pe piatra funerară. Un alt mormânt vechi este în pridvor, cel al "de Dumnezeu iubitoare buna creştină" al Păunii, soţia marelui cluceriu Stanciu.
În curtea bisericii sunt alte cinci morminte, unele ale unor greci, altele ale preoţilor slujitori de până acum. De asemenea, mai există o placă de marmură pe care scrie în greceşte că acolo sunt înmormântaţi cei din neamul Dudeştilor, adică pe Antioh, Maria, Nicolae şi soţia acestuia şi pe copiii Smaranda şi Andronic.
Monahii care au vieţuit aici au avut şi activităţi cultural-educative, în clădirile de odinioară a mănăstirii a funcţionat şi o şcoală pentru copiii aromânilor de la sud de Dunăre. Aceasta a funcţionat între anii 1865 şi 1871, în memoria acesteia şi a profesorilor şi elevilor de aici fiind dezvelită o placă comemorativă în 1997, din iniţiativa Fundaţiei Cuza Vodă.
A scăpat de "marea sistematizare"
Odată ce s-a luat hotărârea de a se construi Casa Poporului, zona spre Piaţa Unirii a intrat într-un proces de sistematizare, ce a pus la pământ mai multe clădiri din zonă pentru a face loc noilor clădiri. Şi Biserica "Sfinţii Apostoli" ar fi trebuit mutată, însă, din fericire, a scăpat şi a rămas pe locul unde a fost aşezată de ctitorii ei.
"Când s-a făcut sistematizarea zonei, trebuiau dărâmate mai multe clădiri din zonă, iar biserica trebuia mutată mai departe, între blocuri. Din fericire însă, planurile nu au mai fost duse la sfârşit pentru că a venit Revoluţia şi nu s-a mai continuat cu demolările", spune părintele paroh Nicolae Iordăchescu.
Restaurare a picturii şi înlocuire a pardoselii
În ultima perioadă, biserica era degradată, necesitând urgent o serie de lucrări, inclusiv restaurarea picturii şi înlocuirea pardoselii. Astfel că părintele Nicolae Iordăchescu a început ample lucrări la sfântul lăcaş de închinăciune, unele fiind deja finalizate, iar altele încă în lucru.
O lucrare importantă a fost refacerea picturii, ce s-a terminat anul trecut în luna iulie.
"Pictura era într-o stare avansată de degradare, după cum se poate vedea şi în bucăţile lăsate de pictori drept "martori". Din cauza fumului, pictura era înnegrită, încât lumea credea că a luat foc, însă pictorul restaurator Ioan Faur împreună cu Niculae Ecaterina şi Gabriel Costescu au reuşit să o aducă într-o stare foarte bună, după cum se poate vedea. De asemenea, chiar săptămâna trecută am reuşit să înlocuim pardoseala cu una de granit, asemănătoare cu ceea ce aveam înainte", a spus părintele paroh Nicolae Iordăchescu.
În curând vor începe lucrările de înlocuire a acoperişului de tablă, precum şi restaurarea casei parohiale, monument istoric de o deosebită frumuseţe.
