În parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Victoria s-a întrunit ieri, 5 aprilie, Cercul pastoral nr. 7. Cu acest prilej s-a sfinţit centrala termică şi lumânărarul. La momentul de bucurie şi binecuvântare din viaţa parohiei au participat pr. Toma Gradinaciuc, protoiereul Protopopiatului Iaşi 1, primarul comunei Victoria, Daniel Creţu, cadre didactice, enoriaşii şi binefăcătorii parohiei.
Programul liturgic a început cu slujba Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfinţite, însoţită de slujba Aghezmei şi a Sfântului Maslu, oficiate de preoţii care alcătuiesc Cercul pastoral nr. 7. De strană s-au ocupat copiii parohiei, care ştiu să ofere, pe glasuri, toate răspunsurile liturgice. Pr. Teofil Olaru de la parohia Luceni a prezentat în continuare tema „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi apărarea dreptei credinţe“. Subiectul a fost ales întrucât 2013 a fost declarat de Patriarhia Română an omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, iar biserica parohială este ocrotită de aceşti sfinţi împăraţi.
„Părintele Valeriu a dorit să facă din această zi o sărbătoare şi a reuşit. Iată, ne aflăm aici toată comunitatea în comuniune, şi dacă suntem aici în comuniune, înseamnă că poate să existe între noi şi comunicare. Aşa cum părintele Teofil frumos a amintit în comunicarea sa, anul acesta este dedicat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi părintelui Dumitru Stăniloae, de aceea temele care vor fi discutate anul acesta în cadrul şedinţelor protopopiatelor sau la cercurile pastorale vor face referire la Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sau la părintele Stăniloae. Iar faptul că le facem amintire este un semn de recunoştinţă pentru ei şi pentru credinţa pe care o purtăm noi astăzi“, a spus pr. Toma Gradinaciuc, care i-a îndemnat pe oameni să ţină la credinţa moşilor şi strămoşilor lor. „Dragii mei, numai aici ne mântuim, în Biserica lui Hristos. Numai aici, unde, duminică de duminică, sărbătoare de sărbătoare, pe sfânta masă, Hristos Se jertfeşte nesângeros pentru noi. Am ţinut să accentuez lucrul acesta pentru că ştiu că pe aici prin zonă sunt dintre aceia care propovăduiesc altceva, nu ceea ce am învăţat noi din moşi-strămoşi. Să nu ne lăsăm înşelaţi!“, a îndemnat protoiereul Protopopiatului Iaşi 1.
Gazda evenimentului, pr. Valeriu Olaru, parohul de la Victoria, care este şi preşedintele Cercului pastoral 7, a mulţumit tuturor celor prezenţi: „Vă mulţumesc că v-aţi lăsat ziua bună de acasă şi treburile gospodăreşti şi aţi venit aici, să facem sărbătoare. Astăzi ne-am adunat de fapt să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a ajutat, după un efort de trei ani, să instalăm centrală termică“.
Cercul pastoral 7 din Protopopiatul Iaşi 1 cuprinde nouă parohii, şapte ale comunei Victoria: Icuşeni, Luceni, Victoria, Stânca, Sculeni, Frăsuleni şi Şendreni, la care se adaugă două sate vecine: Cotu lui Ivan, din comuna Golăeşti, şi Cotu-Morii, din comuna Popricani. „E o zonă săracă, dar oamenii şi păstorii lor se remarcă printr-un deosebit spirit gospodăresc. Sunt foarte râvnitori în cele sfinte şi de folos pentru mântuire. Au biserici în construcţie sau în reparaţie, activităţi catehetice şi misionare“, spune pr. Valeriu Olaru, care ne-a mărturisit cât de mult se bucură de împreună-slujirea, spre slava lui Dumnezeu şi întărirea dreptei credinţe.
Micii cântăreţi de la strană
Parohia are o colaborare frumoasă cu şcoala din sat şi cu primăria. Biserica e plină de copii, pe care părintele paroh, cu ajutorul învăţătoarei Daniela Poncu, i-a învăţat cântările religioase. Acum ei sunt cei care oferă răspunsurile la strană la toate slujbele. De fapt, cântarea la strană a copiilor e o tradiţie cultivată de părintele paroh încă de la începutul pastoraţiei, el însuşi cântăreţ la strana bisericii parohiale înainte de a deveni preot. Copiii crescuţi la strana bisericii din Victoria cântă mai departe în bisericile din localităţile unde locuiesc acum. „Cele două fetiţe care au apărut în ziar în anii trecuţi cântă acum la Stânca, alta la Golăeşti, altă fată cântă acum la o biserică din Bacău, unde s-a căsătorit“, ne spune pr. Valeriu Olaru. Parohul de la Victoria e ca un părinte pentru ei, mai ales că cei mai mulţi dintre micii enoriaşi care cântă Domnului au părinţii plecaţi din ţară, şi îi răsplăteşte cu tot ce are mai bun. Acum s-a gândit să organizeze pentru ei o tabără de vară. Îl va ajuta să pună pe picioare acest proiect pr. Iulian Negru, consilier în cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor. Tot micilor enoriaşi le este dedicat şi programul de cateheză „Hristos împărtăşit copiilor“, care se desfăşoară de ani buni în casa socială a parohiei, miercurea şi vinerea. Copiii îşi însuşesc aici lecţii de credinţă, care le sunt explicate pe măsura înţelegerii lor de părintele paroh. Aşa au învăţat să fie milostivi şi să împartă darurile pe care le primesc de la biserică cu bătrânii şi cu familiile sărace din parohie. Sămbăta e zi de repetiţie a cântărilor liturgice.
Din partea Primăriei, parohia are toată susţinerea. Primarul comunei Victoria, Daniel Creţu, l-a sprijinit de la început pe părintele paroh în toate lucrările gospodăreşti.
Cu chibzuinţă şi tenacitate, dar mai ales cu răbdare şi rugăciune, dedicatul păstor de la Victoria, fost inginer agronom, are în vedere împrejmuirea cu gard a celui de-al doilea cimitir al parohiei, sfinţit şi inaugurat în 2011, şi construirea aici a unei capele mortuare. Biserica are nevoie şi de un pridvor şi de trepte noi, dar urgentă este ridicarea unei case sociale care să ofere locuinţă celor mai necăjite familii din parohie. Cunoscută ca zonă săracă, purtând chiar numele „Cârpiţi“, înainte de a primi numele Victoria în anii â60, parohia are nevoie de susţinerea oamenilor care, ca şi până acum, prin dărnicia lor, şi-au înscris numele în cartea vieţii şi pe plăcuţele aşezate pe fiecare anexă gospodărească din incinta bisericii.
Zece puncte de închinare în zece locuri deosebite ale satului
Biserica parohiei Victoria este situată aproape de centrul comunei Victoria, la aproximativ 2 km de localitatea de frontieră Sculeni, judeţul Iaşi. Lucrările de construcţie la sfântul lăcaş au început în anul 1977 şi s-au terminat în 1985, când a fost şi sfinţită, la data de 25 septembrie 1985, de vrednicul de pomenire patriarh Teoctist, pe atunci mitropolit al Moldovei şi Sucevei. În curtea bisericii funcţionează biblioteca parohială, casa socială, precum şi alte anexe gospodăreşti. Fiecare colţişor important al parohiei este marcat printr-o troiţă. „Avem zece troiţe acum, în dreptul şcolii, al primăriei şi în alte puncte sau intersecţii ale satului, iar dorinţa noastră este să mai ridicăm una, în punctul median, unde au stat o vreme clopotele coborâte de la biserica avariată de la Stânca Roznovanu, cel mai înalt punct al parohiei noastre, până a fi aşezate în turnul bisericii nou construite de la Victoria. Clopotele, pe care le avem şi acum, poartă inscripţia vistiernicului Iordache Roset Roznovanu, având în componenţă mult argint, care le dă un sunet deosebit“, povesteşte pr. Valeriu Olaru.