În mănăstiri, Postul Mare se trăieşte cu înfrânare, rugăciune multă, pocăinţă, iertare, bucurie şi smerenie. Pentru monahi, cele şapte săptămâni ale Postului Sfintelor Paşti reprezintă o perioadă deosebit de frumoasă, prin slujbele de la biserică, prin nevoinţa pe care o depune fiecare, ostenindu-şi trupul şi înălţându-şi sufletul spre cereştile locaşuri. Mănăstire cu tradiţie, Sihăstria are o rânduială bine închegată a Marelui Post, pe care vieţuitorii ei de acum spun că au găsit-o statornicită şi pe care o păstrează cu sfinţenie.
Postul Mare aduce la monahi dorinţa de mai multă nevoinţă, de autodepăşire. Încă din primele secole ale creştinismului, monahii din unele mănăstiri ale Răsăritului se retrăgeau în singurătate la începutul Postului Mare pentru a petrece în aspră nevoinţă. Aflăm aceasta chiar din viaţa Sfintei Maria Egipteanca.
În Mănăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ, alături de iertarea din scaunul Sfintei Spovedanii, o importanţă deosebită se acordă iertării părinţilor între ei. Iată cum are loc momentul iertării din duminica dinaintea Postului Mare: la sfârşitul Vecerniei, fiecare vieţuitor, începând cu stareţul mănăstirii, îşi cere iertare, pe rând, de la obşte, rostind cuvintele: „Blagosloviţi şi iertaţi!“. I se răspunde: „Dumnezeu să te ierte, iartă-mă şi pe mine, păcătosul“. Aşa, împăcaţi cu ei înşişi, păşesc senini spre împăcarea cu Dumnezeu. „Prin post cerem de la Dumnezeu milă şi iertare, iar pentru aceasta trebuie mai întâi să ne iertăm noi unii pe alţii“, spune ieroschimonahul Simeon Zaharia.
Pelerinii postesc asemenea cu monahii
„Postul este zeciuiala pe care fiecare creştin sau fiecare monah este dator să o aducă ca stare de pocăinţă lui Dumnezeu. Prima săptămână din Postul Mare, numită şi Săptămâna Mare sau duhovnicească, are o rânduială cu totul aparte. În Mănăstirea Sihăstria primele zile sunt de post negru, prima masă luându-se miercuri după Sfânta Liturghie, când se mănâncă ceva uşor, un borş fără ulei, un griş şi ceai. De joi se ţine iar post negru şi se mai serveşte masa vineri după Sfânta Liturghie. Sâmbătă şi duminică se intră deja în programul normal al postului. După rânduiala tipiconală a Sfântului Sava cel Sfinţit, de luni până vineri se mănâncă fără ulei. Sâmbăta şi duminica este dezlegare la untdelemn şi vin. În Postul Mare dezlegările la peşte sunt la Buna Vestire şi la Florii. Lunea, miercurea şi vinerea se ţine masă o dată în zi fără ulei, iar marţea şi joia de două ori, tot fără ulei. Alte dezlegări se fac după tipic - exemplu dacă se pomeneşte un sfânt cu dezlegare, ca Sfântul Gheorghe sau Sfântul Calinic de la Cernica - în funcţie de data variabilă a Paştelui“, explică rânduiala Postului Mare din mănăstirea de metanie arhim. Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Mănăstirii Sihăstria şi al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului. Sfinţia Sa a intrat în Sihăstria în 1989 şi a găsit rânduiala aceasta, aşezată de părintele Ioanichie Moroi la redeschiderea Schitului Sihăstria în 1909.
În ceea ce priveşte rânduiala slujbelor, acestea sunt mai lungi în Postul Mare. O particularitate a Postului Sfintelor Paşti este Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, a Sfântului Grigorie Dialogul, care se săvârşeşte la Sihăstria în toate zilele săptămânii, cu excepţia zilelor aliturgice şi a sâmbetelor şi duminicilor, când se oficiază Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur (precum şi de praznicul Bunei Vestiri), respectiv a Sfântului Vasile cel Mare (ca şi în Joia şi Sâmbăta Mare). „Cântările Postului Mare sunt deosebite. Utrenia din Postul Mare cred că este cea mai frumoasă, exceptând-o pe cea din Săptămâna Luminată. La noi se citeşte mult din Psaltire - la Utrenie se citesc trei catisme, la fiecare ceas se citeşte câte o catismă. La ceasul şase se pune şi Paremia zilei. În prima săptămână a Postului Mare se citeşte, de asemenea, la Pavecerniţa Mare, Canonul Mare sau al Sfântului Andrei Criteanul - de luni până joi, care se va citi din nou în săptămâna a cincea, miercuri seara, în întregime. Slujba Canonului Mare aduce multă umilinţă în suflet. Ultima săptămână, a Sfintelor Pătimiri, are de asemenea o rânduială aparte, fiecare zi numindu-se în Triod sfântă şi mare - Sfânta şi Marea Luni, Sfânta şi Marea Marţi ş.c. În această săptămână se citesc (în primele trei zile), în întregime, la slujba Ceasurilor, Evangheliile de la Matei, Marcu şi Luca, iar cea de la Ioan până la jumătate“, ne rezumă programul liturgic din Postul Mare părintele eclesiarh.
Înainte de a începe nevoinţa duhovnicească a Postului Mare, creştinii vin să-şi întâlnească duhovnicii în scaunul Sfintei Spovedanii, de unde iau putere şi blagoslovenie pentru lupta cea bună. Aşa încât pridvoarele chiliilor unde se nevoiesc duhovnicii mănăstirii se umplu de fiii sufleteşti care poposesc, din lumea lor, într-o altă lume, a discreţiei, tăcerii, rugăciunii, smereniei şi ascultării. După trei zile de post negru, la Liturghia de miercuri, alături de monahi, se împărtăşesc cu Sfintele Taine 150-200 de mireni, după ce mai înainte s-au spovedit la duhovnicii din mănăstire, aceasta întâmplându-se an de an. „Mărturisesc cu bucurie că foarte mulţi mireni, veniţi din toate colţurile ţării, participă în mănăstirea noastră la slujba Canonului Mare, negustând nimic până miercuri, parte din ei până sâmbătă. Se vede că puterea credinţei depăşeşte necesităţile fiziologice, înfrânge boala şi neputinţa. Şi fac asta dintr-o convingere şi o dragoste necondiţionată. Nimeni nu le impune, pentru că Biserica propune, sugerează, niciodată nu impune. Pe fiii mei duhovniceşti îi sfătuiesc ca, după a lor putere, să postească post negru până seara, în aceste prime zile ale Săptămânii Mari. Pentru că au familii, copii, serviciu, responsabilităţi şi e mai greu... În familie e bine de păstrat armonia şi dreapta socoteală, extremele sunt periculoase. Dar cei care se ostenesc cu post aspru îmi mărturisesc că au multă bucurie şi mulţumire, pentru că postul înviorează şi hrăneşte sufletul. Postul este indispensabil mântuirii“, spune părintele Ciprian.
„Am prins în viaţă părinţi sfinţi care ajunau 40 de zile“
Părintele ieroschimonah Simeon Zaharia e cel mai în vârstă dintre duhovnicii Sihăstriei. Nu strică rânduiala mănăstirii, după cum e hotărât să nu strice din sută; se nevoieşte ca în prima zi de mănăstire, cu post aspru, cu toate că urmează un tratament pentru inimă. „Cine poate să postească cu post negru are mare bucurie şi luminare a sufletului de la Dumnezeu. Am prins în viaţă părinţi sfinţi care ajunau 40 de zile. Credinţa din inimă şi dragostea ne dau putere de nevoinţă. Sufletul este cuprins de o bucurie cerească de nedescris atunci când postim“, spune părintele Simeon.
Un alt nevoitor din Sihăstria părinţilor Paisie Olaru, Cleopa Ilie şi Ioanichie Bălan ne spune că aseamănă Postul Sfintelor Paşti cu o primăvară a sufletului. „Şi după cum primăvara urmează după iarnă, aşa trebuie noi să mortificăm trupul, pentru o înviere duhovnicească, dar şi trupească. La o măsură duhovnicească înaltă nu poţi ajunge decât supunându-ţi trupul duhului. Postul Mare urmează după Duminica Izgonirii lui Adam din Rai pentru a ne arăta că prin post putem repara neînfrânarea cu înfrânare, ne-smerenia de care protopărinţii noştri au dat dovadă cu smerenia, neascultarea cu ascultare, lipsa pocăinţei cu pocăinţa şi străpungerea inimii. Acum este perioada binecuvântată şi rânduită de Biserică pentru a dobândi aceste roade.“ Despre prima săptămână cu post negru, acelaşi părinte ne spune că a ieşit să se plimbe, după ce a ajunat o săptămână, şi a văzut
altfel natura. „Pentru că postirea aceasta totală subţiază simţirile, sufletul se curăţeşte. Trebuie să postim după măsura noastră, dar să depăşim această măsură. În perioada aceasta toate trebuie să ducă spre o interiorizare, introspecţie, spre o concentrare lăuntrică. Să micşorăm la minimum relaţiile cu semenii, pentru a strânge şi a restabili relaţia noastră cu Dumnezeu“, mai spune părintele.
Din experienţele Postului Mare
Părintele arhim. Nicandru Tunza săvârşeşte de peste 15 ani slujbele la biserică în Săptămâna Mare. Dacă îl întrebi cum reuşeşte să ducă la bun sfârşit „săptămâna de serviciu“, având în vedere că e o perioadă de ajunare, iar slujbele sunt mai lungi decât de obicei, iată ce răspunde: „Preotul, când face de săptămână, nu mănâncă ca de obicei, se înfrânează mai mult. Omeneşte, prima săptămână a Postului Mare pare a fi mai grea, având în vedere că se ajunează, iar slujbele sunt mai lungi în această săptămână, ca şi în Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Dar în Săptămâna Mare e aşa o atmosferă de pocăinţă, pe care o transmit cântările de la slujbe, că simţi cum sufletul ţi se topeşte după dorul Mirelui. Şi dacă eşti cu mintea într-adevăr în biserică, nu numai cu trupul, chiar nu mai simţi nici o neputinţă. Nu se simte nici o epuizare fizică, nici de la lipsa hranei trupeşti, nici de la mulţimea metaniilor şi a orelor de priveghere. Nu e vorba însă de o pocăinţă care ia forma acelei întristări care să te ducă la deznădejde, ci de o pocăinţă cu bucurie, cu răsplată, ce te aşteaptă la capătul nevoinţei. O pocăinţă cu nădejde. Eşti la începutul nevoinţei, şi Dumnezeu deja te mângâie şi-ţi dă atâta putere, că nu mai simţi nici o slăbiciune. Şi ce dar mai mare pot să primesc decât acela că pot săvârşi în continuare slujbele în această săptămână, în fiecare an, şi Dumnezeu primeşte jertfa; aşa simt“, spune părintele Nicandru, care mărturiseşte că pentru dânsul prima săptămână, a cincea şi Săptămâna Patimilor sunt cu totul deosebite. Şi acest lucru deoarece în săptămâna a cincea din post acelaşi părinte lecturează în biserică, după slujba Canonului Mare, cam tot de atâţia ani, viaţa Sfintei Maria Egipteanca. După cum ne-a mărturisit, când nu era implicat în administraţie, tot Sfinţia Sa săvârşea şi slujbele din Săptămâna Sfintelor Pătimiri.
„Cea mai mare bucurie o are preotul când slujeşte la Sfântul Altar. Numai un preot care slujeşte poate vorbi despre cele ale preoţiei. E o putere şi o bucurie pe care nu le pot descrie în cuvinte. Viaţa Sfintei Maria Egipteanca de fiecare dată când o citesc, deşi se întâmplă de atâţia ani, parcă o citesc prima dată. Şi simt că înţeleg, trăiesc şi pătrund adâncurile pocăinţei pe care o imprimă această lectură pe măsura pocăinţei mele“, povesteşte părintele Nicandru din experienţele Postului Mare.
„Simţeam atâta putere care venea înlăuntru, că ne ţinea de saţ“
Pe doi dintre bătrâneii mănăstirii i-am întâlnit împreună, la sfat de taină. Părintele Gherontie Corduneanu are 76 de ani şi este de la 16 ani în mănăstire. Îşi aminteşte cu bucurie de nevoinţa duhovnicească şi de sfaturile pline de duh ale părintelui Cleopa, care întărea obştea şi-o purta cu dibăcie Sus, să potolească foamea raiului. „Noi ajunam şi atunci, ca şi acum, în prima săptămână din Postul Mare. Şi simţeam atâta putere care venea înlăuntru, că ne ţinea de saţ şi nu slăbeam deloc. Era ceva care ne dădea aripi. Ţineam cu uşurinţă postul şi cu bună rânduială, chiar dacă la început, unii dintre noi, fiind mai tineri, ne îndoiam de rezistenţa noastră. Prin post ne probăm limitele“, e convins monahul Gherontie. „Noi în săptămâna asta ne suspendăm ascultările. Mergem la biserică, ne rugăm, stăm de vorbă cu Dumnezeu şi mai puţin cu oamenii. Încetăm vorbirea fără rost şi ne înfrânăm din răsputeri, în aşteptarea ospăţului Învierii. Şi lucrarea omului propăşeşte prin darul lui Dumnezeu“, îl completează părintele Ghervasie Olaru, de 81 de ani. „Pentru că vorbirea deşartă ne vatămă şi izgoneşte harul lui Dumnezeu şi cazi în slăbiciune şi nu mai poţi ţine postul“, ştie părintele Gherontie.
De altfel, în prima săptămână a postului, după Pavecerniţa Mare de luni seara, unul dintre duhovnicii Mănăstirii Sihăstria sau preotul slujitor citeşte în biserică două rugăciuni foarte frumoase, prin care invocă harul Duhului Sfânt pentru întărirea şi ducerea la bun sfârşit a nevoinţei postului. Poate şi aceasta ajută pe cei prezenţi în mănăstire, monahi şi credincioşi, să păşească întăriţi pe calea postului.
