Sfinţii români îi ocrotesc pe românii de peste graniţă

Tot mai des, tot mai departe, sfinţii români merg ca protectori ai unor noi biserici şi parohii româneşti ridicate sau deschise în întreaga lume. Sfinţii le sunt o pavăză românilor aflaţi departe de ţară, dar şi o aducere aminte de acasă, determinându-i neîncetat să reprezinte ortodoxia românească în lumea întreagă.

De multe ori, românii plecaţi în lumea întreagă au căutat prin toate mijloacele posibile să aducă ţara lăsată în urmă mai aproape. Fiecare, poate, a dorit la un moment dat să aibă colţişorul lui de Românie undeva. Departe sau aproape. De la mâncăruri la muzici, la obiceiuri sau vorbe, la sărbători sau amintiri. Fâşii de Românie sunt peste tot în lume. Iar din 1992, de când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca a doua duminică după Rusalii să fie închinată cinstirii sfinţilor români, tot mai multe parohii au ales ca hramul lor să fie cel al unui sfânt român sau poartă chiar hramul "Duminica Sfinţilor Români". Cum s-ar spune, cele mai frumoase părticele de Românie.

"Sfinţii ne aleg, nu noi pe ei"

Părintele Adrian Diaconu, protoiereu pentru românii din Elveţia, aparţinând de Mitropolia Europei Occidentale şi Meridionale, aflată sub păstorirea IPS Mitropolit Iosif, ne-a vorbit despre hramurile sfinţilor români în parohiile din diasporă şi despre ce înseamnă alegerea acesteia ca hram. "Alegerea unui hram, atunci când se constituie o parohie nouă, se face mai întâi prin stăruitoare rugăciune către Dumnezeu, pentru a lumina sufletele credincioşilor în vederea celei mai potrivite alegeri, care să fie cât mai apropiată de istoria şi specificul comunităţii respective, de contextul spiritual şi religios în care îşi duce activitatea, de teritoriul geografic respectiv şi, nu în ultimul rând, de evlavia pe care cei mai mulţi dintre credincioşi o au faţă de unul sau altul dintre potenţialii protectori spirituali. Realitatea este, şi practica noastră liturgică şi pastorală o demonstrează, că nu noi alegem patronul spiritual al unei biserici sau parohii, ci - prin rugăciune şi prin taina şi lucrarea Duhului Sfânt - el este acela care ne alege pe noi. Aceasta este şi explicaţia faptului că fiecare familie de creştini trăieşte cu conştiinţa că hramul parohiei şi bisericii sale nu este numai protectorul spiritual al acesteia, ci şi al familiei respective şi al fiecărui credincios în parte. Când aleg hramul unei parohii, credincioşii o fac cu această conştiinţă, că rugăciunile lor - de laudă, de cerere sau de mulţumire către Dumnezeu - vor fi întotdeauna mijlocite de patronul spiritual al bisericii şi parohiei respective", explică părintele.

La Lausanne, primul hram al Duminicii Sfinţilor Români

Parohia ortodoxă română din Lausanne şi-a ales în 1992, odată cu reorganizarea ei pe baze canonice, hramul Duminica Sfinţilor Români. Alegerea, explică părintele Diaconu, a fost făcută pentru a menţine trează în inimile enoriaşilor ei pilda celor ce s-au săvârşit în sfinţenie pentru credinţa strămoşească, Biserică şi neam, şi pentru a aduce poporului creştin elveţian mărturia sfinţeniei de care s-a învrednicit neamul nostru românesc de-a lungul veacurilor. "Sfinţii români, care reprezintă icoana lucrării Duhului Sfânt în neamul nostru românesc, constituie identitatea noastră istorică, geografică, lingvistică, culturală, spirituală şi sacramentală, ca popor creştin şi european de două milenii. Fără această identitate, manifestările noastre religioase şi spirituale s-ar dilua repede în tradiţiile poporului în mijlocul căruia trăim, iar lucrarea noastră ar fi lipsită de autenticitatea pe care o dă numai statornicia în comuniune autentică cu Biserica-mamă, în care sfinţii români au dobândit cununa cea neveştejită a sfinţeniei.

Un alt motiv al acestei de Dumnezeu binecuvântate alegeri a fost şi acela de a fi mai aproape, din punct de vedere spiritual, de cei de acasă, de credinţa părinţilor, bunicilor şi strămoşilor noştri, de glia noastră românească, de bisericuţa satului sau cartierului în care am fost botezaţi, confirmaţi, cuminecaţi, în preajma căreia am crescut, în care unii dintre noi am fost cununaţi şi binecuvântaţi, noi sau părinţii noştri. În această cheie putem vorbi şi de un oarecare dor sacru, de ceea ce avem mai sfânt în neamul nostru, de frumoasele tradiţii din diversele regiuni ale ţării din care am plecat şi de bogata credinţă şi spiritualitate a poporului nostru.

Pentru ca legătura şi continuitatea în timp şi spaţiu cu sfinţii noştri români să dăinuiască şi să rămână autentică, avem îndatorirea să păstrăm aceeaşi dreaptă credinţă pe care au mărturisit-o ei, adică să ţinem neîntrerupt legătura dogmatică, sacramentală, liturgică şi canonică cu Biserica noastră mamă, singura care ne dă garanţia că suntem pe aceeaşi cale cu ei, să avem aceeaşi dragoste lucrătoare în faptele bune de fiecare zi şi să propăşim pe calea unităţii în duhul canonicităţii ortodoxiei noastre.

Relaţia spirituală cu hramul "Sfinţii Români" este necesară şi pentru ca, prin viaţa, opera, virtuţile şi sfinţenia lor, să facem cunoscut potenţialul creştinătăţii în general şi al celei ortodoxe în special, atât ca manifestare cât şi ca problematică teologică şi spirituală contemporană, la acest început de veac şi de mileniu, după un secol zbuciumat şi însângerat, dar căutător de orizonturi noi, bolnav de rupturi existenţiale şi în acelaşi timp flămând după unitate şi comuniune autentică", explică părintele Diaconu.

Sfinţii români din străinătate

"Creştinismul românesc a rodit din sine mulţi şi minunaţi sfinţi, chiar dacă smerenia caracteristică poporului nostru sau alte împrejurări istorice nefavorabile în care a avut de trăit au făcut ca Biserica noastră să nu canonizeze decât o mică parte dintre ei. Pentru prima dată românii au canonizat sfinţi proprii la jumătatea secolului al XX-lea, iar a doua oară în 1992, după eliberarea Bisericii de controlul regimului ateu şi tot atunci duminica a doua după Rusalii a fost declarată zi de prăznuire şi cinstire a tuturor sfinţilor români. sfinţii români au existat însă în mod real încă de la începuturile creştinismului pe teritoriul ţării noastre şi au fost recunoscuţi ca atare de evlavia populară. Fie că au fost mucenici ai dreptei credinţe în sec. al IV-lea sau în sec. al XVIII-lea, fie că au fost ierarhi, care au luminat poporul prin cuvântul lor şi l-au ajutat cu fapta, fie că au fost sihaştri, ajunşi prin trăire la cea mai mare înălţare a fiinţei lor în Dumnezeu, ei au înălţat prestigiul dreptei credinţe şi chipul omului care o trăieşte cu seriozitate la grad de conştiinţă creştină, adică la o treaptă care îi îndeamnă pe credincioşii de pretutindeni să o trăiască cu cât mai multă convingere şi să le urmeze pilda".

În Mitropolia Europei Occidentale şi Meridionale, hramul "Duminica Sfinţilor Români" se mai întâlneşte la Parohia Grenoble şi la Parohia Dublin. De asemenea, hramul unor sfinţi români în Protopopiatul Elveţiei se întâlneşte la Parohia Basel - Sfântul Apostol Andrei; Parohia Choir - St. Gallen - Sfânta Cuvioasă Parascheva; Parohia Lugano - Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.