Vindecat de cancer, îşi vindecă acum sufletul în Locurile Sfinte

În viaţă sunt momente de răscruce care ne pot schimba profund existenţa. O hotărâre luată în doar câteva fracţiuni de secundă ne îndepărtează sau ne apropie mai mult de Dumnezeu. Alexandru Bucur, un croitor în vârstă de 82 de ani, s-a luptat doi ani de zile cu cancerul, dar acesta nu l-a răpus, ci l-a apropiat de Dumnezeu. A început un drum optimist în viaţă în urma unei călătorii la Ierusalim. După aceea, mergând precum degetele monahului pe metanier, a început să facă pelerinaje anuale în Muntele Athos.

 

Alexandru Bucur din Lipăneşti, judeţul Prahova, a luptat toată viaţa pentru sănătatea sa. Suferă de poliomelită din copilărie, piciorul stâng este mai subţire şi mai mic cu trei centimetri. „Probabil că poliomelita mi-a menţinut zdravănă mintea. Am simţit de multe ori obligaţia să fiu mai cuminte, mai ascultător, şi la şcoală, şi acasă. Mă gândeam că nu trebuie să sufăr şi mai mult în viaţă“, se destăinuie Alexandru Bucur.

 

După ce a ieşit la pensie, la 65 de ani, a fost operat de cancer la mezenter. „Doctorii mi-au scos două tumori. Doi ani de zile aproape, am făcut citostatice şi tratament, dar am trecut peste boală. Mereu am fost apropiat de Dumnezeu, dar cancerul m-a apropiat şi mai mult. În a doua noapte după operaţie, am visat o femeie (probabil bunica mea dinspre mamă) care mi-a pus mâna pe cap şi mi-a spus să nu-mi fie frică, n-am să mor pentru că mai am multe de făcut“. 

 

Şi chiar că a făcut multe după aceasta. Pe lângă toate treburile din gospodărie, cele mai importante lucruri din viaţa sa au fost pelerinajele la Ierusalim şi Muntele Athos.

 

„La Ierusalim am fost în 2000, în pelerinajul cel mare, de Învierea Domnului. Am foarte multe poze şi amintiri de atunci. Am avut aşa o bucurie mare... În Sâmbăta Mare erau 16.000 de oameni în Catedrala Sfântului Mormânt. Am văzut acele flăcări de lumină sfântă mergând prin aer, deasupra Sfântului Mormânt. Apoi, în dreapta mea, s-au aprins instantaneu lumânările la cineva. Fiecare aveam cele 33 de lumânări în mână. A fost un moment foarte important şi unic în viaţa mea. Nu mai ştiu ce am făcut atunci. Era un haos aşa de mare... Era bucuria celor care au primit lumina. Cred că pentru mulţi era o mirare, o explozie de bucurie. Ceva unic...“

După Ierusalim, croitorul din Lipăneşti simţea că următorul loc care trebuie vizitat este Sfântul Munte Athos. „În primii doi ani am fost în pelerinaje organizate de Patriarhia Română. Aşa am aflat că părintele Ştefan Nuţescu, de la Chilia «Buna Vestire» din Schitul Lacu, dorea să înfiinţeze un atelier de croitorie. După ce i-am spus părintelui că sunt croitor, el a crezut în ceea ce pot face, cu toate că i-am explicat că nu ştiu să fac veşminte, dar, fiind croitor, pot să-i ajut cu multe lucruri elementare. Principiile sunt aproape la fel. Tot o îmbrăcăminte este până la urmă, că este de călugăr, de preot sau de civil. Buzunarele sunt buzunare, cusăturile sunt cusături. Astfel, părintele mi-a cerut să rămân. N-am putut, pentru că eram într-un pelerinaj organizat, dar am revenit peste o lună sau două, când părintele Ştefan a reuşit să facă rost de o maşină care să mă aducă. Timp de aproape trei săptămâni i-am învăţat lucrurile elementare. Părintele David este specialistul croitor în atelierul de acolo. Ei făceau totul, eu doar le-am dat nişte sfaturi. Ei croiau şi coseau haine preoţeşti, iar eu doar pantaloni şi ceea ce ştiam. Au prins foarte repede meseria, acum s-au dezvoltat. Sunt bucuroşi că sunt foarte căutaţi. Faptul că i-am ajutat îmi dă satisfacţia că totuşi am pe cine să las în urma mea ca meseriaş“, ne-a povestit croitorul, care de 11 ani merge în mod obişnuit în Sfântul Munte Athos.

 

Spune că, odată ce ajunge acolo, intră în programul de călugăr, nu lipseşte de la nici o slujbă. „Părintele Ştefan îmi spune de fiecare dată că dacă n-aş avea familie şi obligaţii în ţară, imediat m-ar îmbrăca în rasă şi nu mi-ar mai da drumul. Aşa de bine mă înţeleg cu oamenii de acolo... Cred că şi ei ţin la mine, şi faptul că se poartă aşa frumos cu mine m-a atras. M-am apropiat de aceşti oameni aşa de mult, încât chiar mi-e dor de ei, vorbim şi la telefon. Foarte mult m-am bucurat de momentele în care am fost acolo.“ 

 

Alexandru Bucur consideră viaţa din Muntele Athos „dintr-o altă lume, totdeauna am venit de acolo parcă mai sănătos, pentru că acolo nu se mănâncă carne, ci peşte o dată sau de două ori pe săptămână şi în rest legume“. Cu toate că tânjeşte după Athos, anul acesta nu ştie dacă mai poate să ajungă: „Pe lângă boala mea cardiacă, am căpătat o fibrilaţie, care e mai deranjantă, şi nu ştiu dacă o să reuşesc să merg“. Însă are încredere în voia lui Dumnezeu şi în rugăciunile monahilor care îl aşteaptă ca pe un prieten drag.

Optimismul şi perseverenţa croitorului Alexandru Bucur sunt demne de luat în seamă. Nu vrea să renunţe niciodată la muncă şi nu poate să-i înţeleagă pe unii dintre consăteni, care vor să primească totul fără să muncească. „Uneori, chiar dacă nu simt o putere care să mă îndemne să fac lucrul respectiv, mai trag de mine. Nu mă las. Nu pot să accept ideea de a mă urca în pat şi să spun: «Gata, nu mai pot!» Cât pot să merg, merg în continuare. Asta m-a şi ţinut până acum, faptul că am lucrat, că nu am stat degeaba. La casa asta, un sfert din tot ce se vede la finisat este făcut numai de mâna mea. Şi asta după ce am fost operat. Mi-a plăcut întotdeauna să pun mâna să fac ceva“. 

 

Din 2004, după ce a locuit mulţi ani în Bucureşti, a revenit în sat. Părintele Adrian Marin, parohul bisericii din Lipăneşti, spune că este nelipsit de la slujbe, fiind respectat de oamenii din sat. De curând, părintele chiar i-a propus să scrie un articol în foia parohială despre bucuria tăcerii. „Pentru mine este aşa de important momentul Sfintei Jertfe din cadrul Liturghiei, încât mă simt deranjat dacă cineva face gălăgie în biserică. În articol am scris că dacă o biserică ar avea un coş la cea mai înaltă turlă, în momentul în care se prefac Sfintele Daruri, s-ar vedea cu ochii minţii aburul de rugăciune al tuturor din biserică. Eu sunt convins că rugăciunea făcută de mai mulţi are un efect foarte mare. Şi atunci, plecat de aici de jos, pe coşul acela, s-ar putea vedea aburul rugăciunii care merge în sus, spre cer. Am vrut ca oamenii să înţeleagă rolul liniştii în biserică“, se destăinuie croitorul din Lipăneşti.

 

Drumul ales de Alexandru Bucur s-a dovedit a fi cel bun. Se ştie că drumul spre mântuire este anevoios, dar, după cum mărturiseşte şi el,  are momente de împlinire, fericire şi dragoste care ne aduc bucuria în suflete.