Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Analize medicale: Testarea alfa-fetoproteinei poate indica sindromul Down la făt
Alfa-fetoproteina (AFP) este o proteină de origine fetală care se sintetizează în ficat şi celulele gastrointestinale şi trece transplacentar în sângele matern. AFP se detectează în plasma embrionului de 4 săptămâni şi creşte rapid în primul trimestru de sarcină. Cantităţi mici de AFP (500 ng/ml) străbat placenta şi se găsesc în serul matern.
Prezenţa alfa-fetoproteinei în serul mamei detectează, dacă nivelul acesteia este crescut peste limitele normalului, un risc crescut pentru gemelaritate, defecte deschise ale tubului neural fetal (de exemplu, anencefalia sau spina bifida), atrezia intestinală, hepatita, nefroza. La adult, nivelul alfa-fetoproteinei este folosit ca marker tumoral. Valorile ridicate pot indica stări patologice, cum ar fi carcinomul hepatic. Nivelul ridicat de AFP nu se asociază întotdeauna cu malignitatea. Cantităţi de AFP mari se pot întâlni şi în cazul unor stări patologice de hepatită virală, hepatită cronică, ciroză. Practicat între a 15-a şi a 20-a săptămână de sarcină, testul prenatal pentru alfa-fetoproteina din serul matern indică, atunci când se înregistrează o scădere marcantă, risc crescut pentru naşterea unui copil cu sindrom Down, trisomia 13 sau alte asemenea maladii. Specialiştii recomandă practicarea testului alfa-fetoproteinei în sângele matern la persoanele cu vârsta mai mare de 35 de ani, celor care au născut şi alţi copii cu defecte ale tubului neural sau cu cromozomopatii diverse, precum şi femeilor care au fost expuse la radiaţii, la diferite substanţe chimice sau la anumite medicamente. (Rubrică realizată cu sprijinul laboratorului Focus Lab Plus Bucureşti - www.focuslab.ro)