Cancerul colorectal, adică cancerul de colon și de rect, este unul dintre cele mai frecvente cancere în România. Vestea bună este că, spre deosebire de multe alte boli, el poate fi adesea prevenit. Majoritatea
Apa de la robinet nu prezintă pericole pentru sănătate
Este concluzia prezentată de ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, cu prilejul celei de-a doua întâlniri a părţilor pentru Protocolul asupra apei şi sănătăţii, găzduit în aceste zile în România, sub auspiciile Comisiei Economice pentru Europa Naţiunilor Unite, OMS - Biroul Regional pentru Europa şi a organizaţiilor guvernamentale şi nonguvernamentale. Acesta a precizat că procesul de dezinsecţie este larg utilizat de către producătorii de apă, astfel încât riscul de contaminare bacteriană este practic eliminat în zonele urbane. MS este implicat, prin acţiunile sale, în asigurarea obiectivului de a furniza apa potabilă corespunzătoare de calitate, un rol important revenind însă şi autorităţilor publice locale. Reuniunea reînnoieşte angajamentul politic al tuturor statelor prezente la întâlnire, în vederea îndeplinirii tuturor eforturilor necesare pentru atingerea ţintei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) de a asigura apă potabilă sigură pentru toţii copiii la nivel mondial până în 2020.



.jpg)