Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Cafeaua, nerecomandată în timpul sarcinii
În perioada de sarcină, femeile trebuie să țină cont de o serie de recomandări privind stilul de viață și alimentația pentru a avea un copil sănătos. Cafeina consumată de viitoarele mame, chiar și în cantități moderate, este asociată cu o greutate mai mică la naștere a bebelușului, de cele mai multe ori sub 2,5 kilograme.
Mecanismul este neclar, dar cofeina este un stimulent neural care nu poate fi metabolizat de organismul fătului și se acumulează în țesuturile lui în formare. „Se știa deja că un consum ridicat de cafeină poate fi dăunător pentru făt, dar el poate fi afectat pe termen lung și dacă viitoarea mamă consumă cafea în cantități moderate”, susțin experții americani.
Aceștia au constatat și diferențe de înălțime între copiii ale căror mame au băut mai mult de 200 de mililitri de cafea zilnic în timpul sarcinii și copiii femeilor care nu au băut deloc cafea. Aceste diferențe au fost observate la vârsta de 4 ani și au persistat cel puțin până la vârsta de 8 ani, chiar și la copii ale căror mame au băut în sarcină doar o ceașcă mică de cafea zilnic, de 50 de mililitri, potrivit datelor prezentate în Journal of the American Medical Association.
Consumul moderat de cafea de către viitoarea mamă a fost asociat de studii similare anterioare cu o greutate mai mică a bebelușului și alte rezultate slabe la naștere, în timp ce altele nu au descoperit astfel de riscuri. „Constatările noastre sugerează că până și un consum redus de cafeină în timpul sarcinii poate avea efecte pe termen lung asupra creșterii copilului.
Important este că diferențele de înălțime pe care le-am observat sunt mici, de mai puțin de un centimetru și este nevoie de cercetări suplimentare pentru a ști în ce mod poate fi afectată și sănătatea copilului”, a explicat unul dintre autorii studiului, dr. Katherine Grantz, citată de agenția americană de știri United Press International. (I. M.)