Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Cancerul pulmonar, depistat mai eficient
Începând cu acest an, va fi introdus un program de finanţare a markerilor moleculari, care va permite stabilirea diagnosticului primar precis, precum şi monitorizarea răspunsului terapeutic, astfel încât pacientul să beneficieze de tratament ţintit, a anunțat Ministerul Sănătății. „În condiţiile în care, în România, anual, sunt diagnosticate peste 10.000 de cazuri noi de cancer pulmonar, a fost subliniată importanţa prevenţiei primare şi secundare, care determină creşterea speranţei de viaţă. De asemenea, a fost reiterată necesitatea implementării politicilor existente de combatere a consumului de tutun, fiind dovedită cauzalitatea directă între apariţia cancerului pulmonar şi fumat”, afirmă sursa citată. Începând din acest an, finanţarea centrelor oncologice va fi condiţionată de activitatea unei comisii multidisciplinare de diagnostic şi indicaţie terapeutică.