Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Centru integrat de medicină nucleară la București
Centrul integrat de medicină nucleară în depistarea afecţiunilor oncologice, cardiovasculare şi neurologice a fost inaugurat, miercuri, 21 februarie, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, informează Agerpres. Acesta conține cea mai performantă aparatură de specialitate și va veni în sprijinul pacienților asiguraţi.
Centrul integrat are două aparate importante: SPECT-CT, care se adresează mai multor afecţiuni ale sistemului endocrin (tiroidă, paratiroidă), ale sistemului renal, afecţiuni ale sistemului cardiovascular, şi PET-CT, care este dedicat depistării afecţiunilor oncologice.
Comandantul Spitalului Militar, Florentina Ioniţă Radu, a afirmat că investigaţiile SPECT-CT sunt deja cuprinse în contractul-cadru cu Casa de Asigurări.
„În ceea ce priveşte investigaţiile izotopice SPECT-CT, sunt deja în contractul-cadru (...), am obţinut toate avizele. Am obţinut în cel mai scurt timp avizele de la DSP şi de la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, ceea ce este un lucru absolut deosebit. SPECT-CT este funcţional, investigaţiile izotopice sunt decontate de către Casă şi se adresează tuturor pacienţilor, care se pot programa la un număr ce va fi afişat pe site (n.r. - site-ul spitalului). În ceea ce priveşte PET-CT, adică depistarea afecţiunilor oncologice, în măsura în care Casa de Asigurări de Sănătate ne va include în program, pentru ca aceste investigaţii să fie gratuite prin programul naţional al Casei. Centrul integrat este foarte important, pentru că întruneşte două capabilităţi: capabilitatea de investigaţie imagistică, adică de scintigrafie, dar care adaugă această tomografie computerizată, adică o imagine 3D, deci o acurateţe extraordinară a diagnosticului. Şi, în acelaşi timp, avem şi această componentă de PET-CT, care este cea mai capabilă în acest moment”, a explicat comandantul.
Ea a afirmat că SPECT-CT se adresează unei game largi de afecţiuni ale sistemului endocrin - tiroidă, paratiroidă, ale sistemului renal, ale sistemului cardiovascular.
Medicul militar a menţionat că în fiecare zi 15 pacienţi vor putea fi investigaţi cu PET-CT şi 30 cu SPECT-CT.
„Pentru PET-CT vor fi 15 pacienţi acum, până când vom primi aprobare de la Casă, şi dacă adresabilitatea este crescută, bineînţeles că vom creşte numărul pacienţilor, dar o să o luăm step by step. În ceea ce priveşte SPECT-CT, teoretic pot să fie - având în vedere că se lucrează şase ore, că avem substanţă radioactivă - până la 30 de pacienţi”, a mai afirmat Florentina Ioniţă Radu.
Comandantul unităţii a precizat că medicii din cadrul centrului au experienţă cu respectivele aparate.
Investiție de 4,5 milioane de euro
La inaugurare a participat și ministrul apărării, Mihai Fifor, care a precizat că valoarea investiției este de 4,5 milioane de euro și este o investiție a MApN.
„Ne dorim ca în parteneriatul pe care îl avem şi cu SUA, dar şi ca ţară membră NATO să putem să deservim, dacă va fi nevoie, nevoile aliate pentru medicină militară. (...) Spitalul este un spital de rol 4, asta înseamnă că este ultimul tip de spital din lanţul de intervenţie medicală în cazul în care este necesar acest lucru. Spitalul Militar Central este unul dintre cele mai performante din ţară, atât ca echipă medicală, cât şi ca dotare, ca investiţii. (...) Investiţiile pe care le vom derula în perioada imediat următoare nu vor face nimic altceva decât să ridice standardul pentru a putea deservi nu doar pacienţii din sistemul medical militar, dar orice pacient care se află în suferinţă şi doreşte servicii de calitate”, a afirmat ministrul apărării.
Fifor a mai arătat că ministerul pregăteşte un memorandum prin care solicită deblocarea de posturi pentru Armata Română, din care 250 de medici vor fi pentru Spitalul Militar Central pe diverse specialităţi.
În cadrul centrului lucrează trei medici de medicină nucleară, doi de radiologie-imagistică medicală, un fizician medical, patru asistente plus personal tehnic.