Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Copii cu afecţiuni cardiace, operaţi la Bucureşti
Cinci copii care suferă de afecţiuni cardiace au fost operaţi la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, cu ocazia celei de-a treia misiuni internaţionale, la care au participat specialişti din Israel - chirurgi, anestezişti și asistenţi medicali. Managerul unităţii medicale, Dan Enescu, a declarat pentru Agerpres că în cea de-a treia misiune a echipei de la „Save a Child’s Heart” au fost efectuate cinci intervenţii, iar alţi 30 de copii au fost evaluaţi medical. Au fost prezenţi 20 de specialişti din Israel. „Ne dorim ca la începutul anului viitor să intrăm într-un program de operaţii de zi cu zi. În cadrul ultimei misiuni, care a avut loc de luni până vineri, s-au efectuat cinci intervenţii. Evoluţia copiilor este una bună, ei aflându-se în prezent pe Secţia de Terapie Intensivă”, a spus managerul într-o conferinţă de presă. Prima misiune medicală de acest fel a avut loc în perioada 23-30 octombrie 2016, când au fost realizate opt intervenţii. La cea de-a doua intervenție, în perioada 15-27 ianuarie 2017, s-au efectuat 11 operaţii. Preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant, Radu Deac, a afirmat că opt copii nou-născuţi dintr-o mie prezintă probleme cardiace.