Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Dicţionar medical
- necrobioză lipoidică: boală cutanată, caracterizată prin apariţia de plăci pe gambe. Rară, necrobioza lipoidică se observă mai ales la bolnavii atinşi de diabet. Plăcile sunt ovale şi apar pe partea internă a gambelor. În unele cazuri, leziunile sunt ulcerate şi se întind pe spatele picioarelor, gleznelor sau ale membrelor superioare. Evoluţia necrobiozei lipoidice este cronică. Unele forme localizate sau ulcerate sunt tratate prin ablaţie chirurgicală, urmată de grefă. Sinonim: boala lui Oppenheim-Urbach;
- necroliză epidermică acută: afecţiune dermatologică gravă, caracterizată printr-o dezlipire a întregului epiderm. Survine la adult, la administrarea anumitor medicamente, sau la copil, ca urmare a unei infecţii cu stafilococ. Acest sindrom se manifestă prin apariţia bruscă a unei roşeli cutanate generalizate, pe care apar băşicuţe umplute cu lichid, care se rup foarte repede, lăsând dezvelite ţesuturile subiacente şi dând bolnavului un aspect de opărit. Se mai observă febră, dureri articulare, deshidratare, oboseală intensă. Tratamentul se realizează de urgenţă, în mod intensiv, într-un serviciu specializat de reanimare. Pe lângă antibioticele pentru prevenirea riscului de suprainfecţie, tratamentul mai constă în stăvilirea simptomelor, îngrijiri cutanate repetate, alimentaţie artificială, rehidratare cu perfuzie intravenoasă. Sinonim: Lyell (sindromul lui); - necroză osoasă aseptică: moartea unui ţesut osos, cauzată de o întrerupere a circulaţiei sangvine, ducând la un infarct osos. Dacă afectează o zonă articulară, articulaţia se deformează şi devine dureroasă. Necroza osoasă aseptică poate atinge toate articulaţiile, în particular capul femural, cel al humerusului şi condilul intern (extremitatea inferioară) a femurului; - nefralgie: durere de rinichi; - nefrectomie: îndepărtare chirurgicală, parţială sau totală, a unui rinichi sau a ambilor rinichi; - nefrită: inflamaţie a rinichilor; - nefrocarcinom: tumoră malignă a rinichiului, dezvoltată plecând de la ţesutul renal. Cancerul rinichiului survine la adult, de cele mai multe ori după vârsta de 50 ani; - nefroftizie: boală ereditară care se traduce prin prezenţa de mici chisturi în medulara (partea profundă) rinichiului; - nefrologie: ramură a medicinei care se ocupă cu studiul rinichiului normal şi patologic; - nefrostomie: drenaj al unui rinichi prin intermediul unei sonde plasate în bazinet, traversând ţesutul renal şi ieşind la nivelul pielii, în faţa rinichiului. Nefrostomia permite derivarea temporară sau definitivă a urinei, cu scopul de a facilita cicatrizarea căilor excretorii (rinichi, uretere) după o intervenţie chirurgicală sau atunci când pe calea urinară există un obstacol care împiedică scurgerea urinei spre vezică; - nefroză: boală ce afectează glomerulii rinichiului, care se traduce printr-un sindrom nefrotic (scădere a nivelului sangvin al proteinelor). Nu există o cauză cunoscută a nefrozei, care este legată de o anomalie a peretelui capilarelor glomerulare; peretele devine permeabil pentru proteine, care pot părăsi sângele şi pot apărea în mari cantităţi în urină. De aici rezultă un aflux de apă spre ţesuturile organismului, antrenând apariţia edemelor (umflăturilor); - neg: tumoră mică, rotundă, nedureroasă, care apare pe piele din cauza unei hipertrofii a papilelor.