Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Dicţionar medical
- cordocenteza: procedură prin care se realizează puncţia cordonului ombilical;
- cord pulmonar cronic: hipertrofie ventriculară dreaptă, ce apare din cauza afecţiunilor care alterează funcţia şi structura plămânului. Este întâlnită după unele boli pulmonare cronice şi, în special, după bronhopneumopatia cronică obstructivă; - cornee: membrană transparentă a ochiului, ce are doar o jumătate de mm grosime la centru şi un mm la joncţiunea cu sclerotica (albul ochiului). Lacrimile protejează corneea împotriva microorganismelor bacteriene, poluării sau prafului; - coronară: artera coronară - artera care irigă inima. Arterele coronare sunt: dreaptă şi stângă şi îşi au originea în artera aortă, foarte aproape de valva aortică, dând ramuri care înconjoară cordul; - cortex (cerebral): scoarţa cerebrală; stratul situat la suprafaţa creierului, alcătuit din substanţa cenuşie dispusă la periferia creierului; - coxalgie: durere în zona şoldului, cauzată de o inflamaţie a osului coxal; - coxartroză: cunoscută şi sub numele de artroza şoldului, coxartroza reprezintă localizarea reumatismului degenerativ la articulaţia şoldului. Se manifestă prin deteriorarea cartilajului articular şi prin leziuni osoase de vecinătate. Printre cauzele bolii trebuie luate în consideraţie luxaţia congenitală a şoldului, obezitatea, îmbătrânirea tisulară, factorii nervoşi şi cei ereditari. Simptomul principal este durerea, care apare mai ales dimineaţa, la primii paşi, şi când se schimbă vremea. La mişcări, se aud scârţâituri; - crampă: contracţie violentă, dureroasă, involuntară şi sacadată a muşchilor; spasm; convulsie. Crampe abdominale: durere gastrică sau intestinală provocată de contracţia muşchilor pereţilor gastrici sau intestinali; - creatinină: produs de transformare metabolică a creatinei (substanţă proteică ce intră în componenţa muşchilor, având rol important în metabolismul contracţiei musculare). Se găseşte în sânge şi urină; - cristalin: lentila ochiului; formaţiune a globului ocular; - Crohn (boala): inflamaţie nespecifică a intestinului, ce afectează, de obicei, ultima parte a intestinului subţire şi colonul. Tratamentul depinde de boala în cauză. Sinonim: ileita terminală, enterită regională, ileocolita granulomatoasă; - cuperoza: afecţiune a pielii, care se caracterizează printr-o coloraţie roşie-violacee a pomeţilor obrazului şi a nasului - acnee rozacee.