Diagnosticul de cancer de sân nu aduce cu sine doar teama de boală, ci și neliniștea legată de operație și de felul în care aceasta ar putea schimba corpul pacientei. În trecut, multe femei credeau că îndepărtarea sânului era singura opțiune sigură. Astăzi, tratamentul este mai personalizat, iar în anumite cazuri sânul poate fi păstrat fără a compromite controlul cancerului.
Drepturile asiguratului: Dreptul pacientului la informaţia medicală
Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile, precum şi la modul de a le utiliza, asupra identităţii şi statutului profesional al furnizorilor de servicii de sănătate, asupra regulilor şi obiceiurilor pe care trebuie să le respecte pe durata spitalizării.
De asemenea, pacientul are dreptul la informaţii complete asupra stării sale de sănătate, a intervenţiilor medicale propuse, a riscurilor potenţiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuării tratamentului şi nerespectării recomandărilor medicale, precum şi cu privire la date despre diagnostic şi prognostic. Informaţiile se aduc la cunoştinţa pacientului într-un limbaj respectuos, clar, într-un limbaj accesibil. Rudele şi prietenii pacientului pot fi informaţi despre evoluţia investigaţiilor, diagnostic şi tratament, cu acordul pacientului. Pacientul are dreptul de a cere şi de a obţine o altă opinie medicală. Pacientul are dreptul să solicite şi să primească, la externare, un rezumat scris al investigaţiilor, diagnosticului, tratamentului şi îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării.



.jpg)