Cancerul colorectal, adică cancerul de colon și de rect, este unul dintre cele mai frecvente cancere în România. Vestea bună este că, spre deosebire de multe alte boli, el poate fi adesea prevenit. Majoritatea
Grefă a ambelor picioare, realizată în Spania
Chirurgul spaniol Pedro Cavadas a realizat, la începutul acestei săptămâni, o premieră mondială în chirurgie, reuşind să grefeze ambele picioare ale unui pacient. Potrivit unui comunicat de presă citat de AFP, intervenţia a început duminică şi s-a terminat luni dimineaţă. Pacientul şi-a pierdut ambele picioare într-un accident, iar protezele care există pe piaţă nu erau potrivite pentru cazul său. Chirurgul Pedro Cavadas s-a specializat în astfel de transplanturi. El a realizat, în 2008, prima grefă dublă de braţe din Spania şi a doua din lume, iar în 2009 prima grefă de faţă din spaţiul iberic.



.jpg)