Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Începe vaccinarea antigripală gratuită
Campania de vaccinare antigripală gratuită, din sezonul epidemic 2017 - 2018, poate începe, primele peste 19.000 de doze de vaccin ajungând deja în teritoriu, precizează Ministerul Sănătăţii (MS) într‑un comunicat transmis presei. Potrivit sursei citate, Ministerul Sănătăţii va achiziţiona peste un milion de doze de vaccin gripal sezonier, dublu faţă de anul trecut, astfel încât să asigure vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane aflate în grupele de risc. „Ca în fiecare an, campania de vaccinare a Ministerului Sănătăţii se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi unităţile sanitare cu paturi şi vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon. Conform recomandărilor OMS, campania de vaccinare trebuie să înceapă la finalul lunii octombrie - începutul lunii noiembrie. Vor fi vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, mai precis persoane cu vârsta peste 65 de ani, una dintre categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide, conform strategiei MS şi recomandărilor OMS şi ECDC”, afirmă MS.