O terapie inovativă pusă la punct de cercetătorii de la Institutul Național de Cercetări Oncologice din Spania și care constă într-o combinație de trei medicamente ar putea fi cheia pentru vindecarea cancerului
Investiții la UPU Arad
Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad va fi extinsă cu 500 de metri pătraţi şi dotată cu echipamente medicale noi, în urma unei finanţări europene de 1,5 milioane de euro obţinuţi de Consiliul Judeţean.
Proiectul, care se va derula pe o perioadă de 36 de luni, prevede şi achiziţionarea de echipamente medicale noi - un computer tomograf, un ecograf cu aplicaţii cardiologice şi un aparat de radiologie digitală.
Valoarea totală a investiţiilor este de 6.770.408 de lei (TVA inclus), din care 2.316.373 de lei sunt pentru construcţii, iar cei mai mulţi bani, respectiv 4.454.035 de lei, sunt pentru achiziţia de echipamente medicale. Contribuţia de la bugetul judeţean este de numai 135.408 lei, reprezentând 2% din valoarea eligibilă a proiectului, restul finanţării venind de la Uniunea Europeană.


