Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
La Cluj s-ar putea realiza primul transplant de inimă artificială din România
Potrivit declaraţiilor directorului Institutului Inimii "Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca, Tudor Simionescu, unitatea medicală pe care o conduce pregăteşte primul transplant de inimă artificială din România prin mai multe demersuri care privesc legalitatea tuturor procedurilor. "Primul pas constă în introducerea pe piaţa medicală a acestui dispozitiv numit inimă artificială, prin aprobări ale Ministerului Sănătăţii. Următorul pas este cel în care vom stabili, concret, cu echipa de specialişti din Italia, momentul în care va veni la Cluj-Napoca pentru a efectua prima intervenţie chirurgicală demonstrativă, urmând ca după această operaţie, care va fi cu siguranţă un succes, să extindem programul de implant de inimă artificială printr-o colaborare de lungă durată cu partea italiană", a explicat directorul institutului. Acesta a mai precizat că există deja o listă cu pacienţii care vor fi supuşi implantului cardiac, dar care nu este încă definitivă. Pacienţii cu prioritate vor fi reevaluaţi, pentru a se vedea care este stadiul bolii în faza pregătirilor pentru intervenţia chirurgicală. Specialiştii italieni de la Spitalul "Bambino Gesu" din Roma sunt cei care au ales Institutul Inimii din Cluj-Napoca pentru o colaborare pe termen lung, ca urmare a multiplelor performanţe medicale obţinute de colectivul de medici clujeni. Primul transplant de inimă artificală din lume a avut loc la Spitalul "Bambino Gesu" din Roma, în luna octombrie 2010, la un copil de 15 ani.